Dacă e ceva care ne dorim cu ardoare după experienţele
personale care ne-au marcat, acel lucru este ca alte persoane să nu mai fie
încercate de durerea pe care noi o cunoaştem atât de bine, fiind sentimentul de
regret cu care adormim noaptea şi motivul pentu care ne trezim dimineaţa cu
privire către poza unui om drag pe care nu-l mai avem printre noi.
Cu toate că de peste 4 ani încerc să-mi concentrez atenţia spre
precupări noi, iar în toată această perioadă de timp am avut şansa de a
cunoaşte oameni pe care i-am simţit aproape prin cuvintele şi faptele lor, de fiecare dată când văd o ştire despre un tânăr care a decedat
într-un accident de motocicletă retrăiesc
sentimentele din trecut.
Astfel, în această dimineaţă am citit în Gazeta de Sud despre accidentul unui tânăr de 19 ani, care a decedat pe o motocicletă în ziua
de duminică. Spre deosebire de alte accidente, este vorba de un baiat pe care
îl ştiam din vedere, iar trecerea pe lângă casa lui, în faţa căreia este afişată poza sa pe
motocicletă, îmi transmite nelinişitea pe care am început să o accept ca o
parte a trăirilor mele.
Probabil că deja sunt oameni care întreabă de ce familia acelui
baiat i-a cumpărat o motocicletă sau poate alţii deja se grăbesc să-i stigmatizeze
memoria, pentru că despre motociclişti se spun destule lucruri, dar când ai pe
cineva drag care a murit într-un asemenea eveniment, cu greu îţi stăpâneşti
trăirile faţă de cinismul celor care nu pot să înţeleagă durerea unor oameni
care vor fi mereu măcinaţi de întrebări şi regrete.
Poate ceea ce este şi mai tulburător, în asemenea momente, e
că astfel de evenimente se repetă la nesfârşit, iar acest lucru te duce cu
gândul că nu poţi face nimic pentru ca ele să fie evitate. Amăgirea acestui sentiment e dureroasă, dar pe de altă parte
cred că atunci când plecăm de acasă, deşi se poate întâmpla să greşim în
trafic, trebuie să evităm tot ceea ce poate fi evitat, iar astfel să ne
putem reîntoarce la cei ce ne aşteaptă.
Dacă despre timp se spune că rezolvă multe, acceptarea
trecerii timpului poate fi o provocare pe care trebuie să o trecem cu gândul la memoria şi aspiraţiile celor care mai trăiesc doar prin cuvintele
noastre.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu