Cred că aveam 4
ani când am mers, împreună cu părinții, la primul meci al Științei. Am văzut meciul de la Tribuna a II-a, în zona
pe care noi o știam ca fiind „la stemă”. Gazonul verde, pe care jucau alb-albaștri
împotriva unor jucători în alb și rosu. Bucuria miilor de oameni la golurile jucătorilor
Științei. Fericirea de la final. Acestea au fost primele mele amintiri cu
Știința, echipa al cărei tricou au visat să-l poarte mulți copii...
Am fost unul
dintre acei copii, care visa să îmbrace tricoul echipei de fotbal de care era
atașat. Visam, poate și pentru că aveam nevoie de un ideal care mă putea ajuta
să uit de problemele medicale, de lungile perioade de intervenții chirurgicale.
Și am îmbrăcat
tricoul Științei, atunci când părinții mi-au adus un tricou albastru, cu stema
Științei și numărul 10. La una dintre
intervențiile medicale, îmi amintesc că medicii mi-au dat voie să intru în sala
de operații cu acel tricou. Tot în acea
perioadă, varul Ionuț îmi aducea, pe un
carnet, autografele jucătorilor Științei.
Cu toate acestea,
cu trecerea timpului am început să fiu conștient că visul meu era unul de
neatins. Tot ce îmi mai rămăsese să fac era să fiu aproape de echipa mea, ca suporter al ei. M-am bucurat când Dragoș, fratele meu, a ajuns la
un antrenament al juniorilor Științei. M-am bucurat că fusese acolo, unde eu nu
ajunsesem.
În perioada
liceului și a primilor ani de studenție, mergeam la meciurile de acasă și la
unele dintre deplasări, împreună cu fratele și verii mei. Tot la meciurile
Științei am întâlnit mulți oameni cu care am legat prietenii trainice.
În aprilie 2009,
Știința juca acasă cu Dinamo București. A
câștigat cu 2-0. Îmi amintesc de meciul acesta, deoarece este și ultimul meci
la care am fost cu fratele meu. Pentru meciul acesta a venit, tocmai de la
Timișoara, vărul meu Florin. Meciul următor, Știința a jucat la Timișoara,
iar pentru Dragoș a fost ultima dată când a văzut echipa noastră.
Într-una din săptămânile care au urmat, fratele meu deceda într-un accident rutier. Printre ultimele lucruri
pe care le-a avut cu el, pe ultimul drum, a fost și fularul nostru, în alb și
albastru. În acea săptămână, Știința a jucat la Rapid, iar prietenii noștri din
galerie au afișat un meci pe care era scris „Dragoș prezent!”. A fost un meci pe care Știința l-a câștigat
cu 3-0. Mi l-am imaginat pe fratele meu bucurându-se la golurile Științei.
Ultima dată când am văzut-o pe Știința a fost la revenirea echipei, în Divizia B, pe „Ion Oblemenco”, la un meci cu Minerul Motru. Eram în aceeași Peluza Sud, locul în care am
trăit multe momente de fericire și de tristețe, la meciurile Științei. Din cauza ceței, meciul s-a întrerupt, iar de atunci cred că fotbalul craiovean a rămas „în ceață”...
Dincolo de tot ce s-a spus și scris, în ultimii ani, despre echipa de fotbal, cred că, pentru
suporteri, Știința înseamnă amintirile pe care le-au trăit, iar amintirile sunt
de neprețuit și rămân doar ale celor care le-au trăit.
