duminică, 19 februarie 2012

Discursul politic în situaţii de criză



Într-una din primele sale declaraţii în calitatea de prim-ministru Mihai RazvanUngureanu a declarat că “este inadmisibil să ajungi pe străzile unei localităţi în România şi să-i vezi pe militari desfundând drumurile în timp ce beneficiarii direcţi, care sunt şi concentăţenii noştri, stau în casă la caldură."

Afirmaţia liderului guvernului a avut loc într-un moment în care intervenţia autorităţilor statului a fost considerată ineficientă de către o bună parte a românilor care au avut de suferit din cauza zăpezilor.

Vorbim de zeci de mii de oameni care au fost izolaţi în casele lor înghiţite de zăpezile unei ierni de neuitat ce a lăsat în urma aproximativ 80 de victime. Într-un asemenea moment este atitudinea lui Mihai Răzvan Ungureanu legitimă? Fără îndoială că nu.

Spusele lui fac parte însă dintr-o serie de declaraţii ale liderilor statului roman care au ales prin această modalitate să-şi scuze propriile greşeli de administrare, dar mai ales au dovedit o neînţelegere mare cu privire la obligaţiile pe care le are un om politic în momente dificile pentru ţara sa.

Ar fi fost de aşteptat ca noul prim-ministru să nu mai repete aceleaşi greşeli de comunicare pe care le-am văzut la preşedintele Traian Băsescu în 2011, cât şi la fostul prim-ministru Călin Popescu Tăriceanu la indundaţiile din 2005.

Nimeni nu poate contesta că nu există cazuri izolate ale unor oameni care îşi declină responsabilitatea individuală în aşteptarea ajutoarelor ce se strâng în asemenea momente de o încărcătura emoţională puternică pentru societatea românească.

Totuşi un lider de stat nu are dreptul să îşi jignească naţiunea pe care o reprezintă prin afirmaţii care au la bază cazuri izolate. Astfel de opinii pot să aibă oamenii fără demnităţi publice.

Dacă oamenii politici ţin la faptul că nu vor să fie catalogaţi cu toţii corupţi, atunci ar fi bine ca în momente dificile pentru cei care îi reprezintă să-şi cântărească cu mare atenţie cuvintele.

joi, 9 februarie 2012

Tinerii politicieni



Despre tinereţe se spune că este perioada din viaţă în care sentimentele iau locul raţiunii, iar temerile sunt  învinse de curaj. Astfel, tinerii sunt carnea de tun în războaie, iar  sângele lor curge în acele locuri din lume în care libertatea trebuie câştigată.

De aceea, războaiele şi revoluţiile nu se fac cu oamenii care analizează urmările acţiunilor la care iau parte, ci cu inconştienţa tinerilor pentru care viaţa are valoare doar dacă este trăita în spiritul unei cauze. Pentru noi exemplul tinerilor români care au murit în Revoluţia din Decembrie ’89 este cel mai grăitor.

În ultimii 22 de ani am auzit mereu aceleaşi cuvinte: ”Vrem să vină tinerii în locul foştilor comunişti!”. Se considera că un nou început trebuia să fie realizat de către oamenii care n-au fost educaţi în spiritul unei societăţi închise.

Am ajuns să credem că reforma statului înseamnă să punem tineri în locul celor mai în vârstă. Un lucru eronat pe care aveam să-l descoperim în scurt timp, deoarece tinereţea fără competenţă şi conştiinţă este doar o etapă din viaţa unui om.

Nu de aceaşi părere se pare că a fost preşedintele Traian Băsescu care a utilizat argumentul tinereţii atunci când l-a nominalizat pe noul Prim-Ministru al României, Mihai Răzvan Ungureanu. Aceleaşi criterii au fost folosite pentru a selecta noii miniştrii P.D.L. ai cabinetul Ungureanu a căror medie de vârsta este de aproximativ 38 de ani.

Aşadar, tema de campanie pentru anul electoral 2012 a principalului partid din coaliţia de guvernământ este aceea a tinereţii unei noi echipe. Dacă se va ţine cont că în zece luni de zile nu pot exista schimbări majore privind guvernarea, singurul lucru pe care îl poate face guvernul Ungureanu este să puncteze din punct de vedere al imaginii.


marți, 7 februarie 2012

Demisia guvernului Emil Boc şi desemnarea lui Mihai Răzvan Ungureanu



Într-un climat socio-politic destul de tensionat demisia de ieri a fostului Prim-Ministru, Emil Boc, şi desemnarea directorului S.I.E., Mihai Răzvan Ungureanu, reprezintă ceea ce se poate numi răspunsul preşedintelui în funcţie al Ţării la protestele din stradă. 

Chiar dacă intensitatea protestelor a scăzut în ultimele zile, neîncrederea în coaliţia de guvernare este un lucru uşor de observat în toate sondajele de opinie. S-ar părea că singurii care au încredere în actualii guvernanţi sunt reprezentaţii F.M.I., deoarece aprecierile lor sunt mai de fiecare dată pozitive.

Chiar şi aşa, în anul electoral 2012 atât coaliţia de guvernare cât şi uniunea partidelor din opoziţie vor încerca să obţina cât mai multe voturi de la un electorat care a demonstrat prin protestele de peste trei săptămâni că nu doreşte doar o alternaţă la guvernare a partidelor parlamentare, ci o alternativă politică credibilă şi comptentă.  

 Astfel, demisia guvernului Emil Boc, care timp de trei ani de zile a rezistat la 10 moţiuni de cenzură depuse de către partidele din opoziţie, este o mişcare prin care principalul partid de guvernare încearcă să recapete un procent cât mai bun la alegerile parlamentare de anul acesta.

Cu privire la desemnarea lui Mihai Răzvan Ungureanu pentru a forma un nou guvern ar trebui menţionat faptul că în 2009 se discuta despre o posibilă retragere a preşedintelui Traian Băsescu din competiţia pentru alegerile prezidenţiale, iar înlocuitorul acestuia ar fi fost actulul director al S.I.E.

În condiţiile în care preşedintele P.D.L., Emil Boc, este un om lipsit de credibilitate, iar despre o eventuală candidatură a lui Teodor Baconschi la alegerile prezidenţiale nici nu se mai poate discuta, desemnarea lui Mihai Răzvan Ungureanu pare să fie opţiunea preşedintelui Traian Băsescu pentru alegerile prezidenţiale din 2014.

Fără îndoială că desemnarea unui şef al serviciilor secrete pentru a forma un guvern este un lucru care poate fi privit cu îngrijorare, în condiţiile în care acest lucru ne aduce aminte de trecutul politic al României de până în 1989.

Un alt aspect de care trebuie să se ţină seama este că desemnarea directorului S.I.E. pentru a forma un nou guvern aduce în discuţie subiectul politizării excesive a structurilor de apărare şi informatii de care dispune România. 

În condiţiile acestea rămâne de văzut care va fi componenţa guvernului Ungureanu, şi dacă el va trece de votul de încredere pe care trebuie să-l obţină în Parlament. Dar poate cel mai important lucru este felul în care se va raporta posibilul prim-ministru Mihai Razvan Ungureanu la preşedintele României, Traian Băsescu. 

miercuri, 1 februarie 2012

Percepţiile liberalilor germani cu privire la liberalii români


Versiunea română a site-ul Deutsche Welle prezintă în ediţia din 1 februarie a.c. câteva note privind un studiu al Fundatiei “Friedrich Naumann”, think-thank-ul partidul liberal democrat german F.D.P., cu privire la modul în care sunt percepute acţiunile politice ale liberalilor români. 

Astfel se precizează faptul că parteneriatul politic încheiat între P.N.L. şi P.S.D. are raţiuni pragmatice, având drept scop înlăturarea preşedintelui în funcţie al României, Traian Băsescu, şi a  P.D.L., principalul partid de guvernământ.

Cu privire la faptul că Uniunea Social Liberală este compusă dintr-un partid social-democrat, unul naţional-liberal şi un altul conservator analiştii think-thank-ului liberal german îşi exprimă îngrijorarea faţă de viitorul unei asemenea alianţe politice.

Nu în ultimul rând se face o trimitere la faptul că P.N.L. ar putea avea posiblitatea de a face o aliaţă post-electorală cu P.D.L., iar data aceasta rolul de jucător second ar putea fi atribuit democrat-liberalilor.

De menţionat este faptul că potrivit autorilor articolului liberalii germani îşi manifestă insatisfacţia faţă de alianţa cu un partid social-democrat încă considerat ca fiind un urmaş al fostului partid comunist din România.

Deoarece nu am avut acces la raportul Fundaţiei “Friedrich Naumann”, ceea ce am scris anterior s-a bazat pe datele expuse de către cei doi autori ai articolului.  Am observat faptul că este vorba de un articol preluat de către Ziare.com şi Revista 22.  

Cred de aceea că pentru a avea o imagine de ansamblu trebuie punctate câteva lucruri:

1)    În  cartea “Stânga şi Dreapta” a lui Norbeto Bobbio liberalismul este prezentat ca fiind zona de centru a sceptrului politic, dar de asemenea putem să vorbim de un liberalism de stânga, cât şi unul de dreapta. Partidele liberale fiind adeptele unui discurs echilibrat au de obicei un electorat de 15-20% care le asigură un cuvânt important de spus în formarea guvernului;

2)     Asemenea acestora, F.D.P. este un “partid balama” care a obţinut la alegerile din 2009 un procent de 15%, ceea ce i-a permis să negocieze atât cu conservatorii Anghelei Merkel cât şi cu S.P.D. ( social democraţii germani).  În cele din urmă liberalii germani au ales o alianţă cu conservatorii, iar pe această cale au obţinut postul de vice-cancelar şi Ministerul de Externe;

3)    Din 1990 şi până în prezent activitatea politică pe care a desfăşurat-o P.N.L. a fost aceea a unui partid politic dispus la dialog şi alianţe din simplul motiv că nu putea să formeze de unul singur un guvern. Neagu Djuvara spunea că P.N.L. este un partid care poate obţine maxim 20% la alegerile parlamentare, deorece rolul partidelor politice liberale nu este acela de a obţine majorităţi absolute, ci de a fi dispuse la dialog şi compromis pentru a forma alianţe parlamentare şi guvernamentale;

4)      Nu cred că mă înşel dacă spun că  cei doi autori ai articolului vor să inducă ideea că alianţa politică dintre P.S.D. şi P.N.L. nu este bine văzută de către liberalii germani, cei care le-ar sugera să revină la alianţa A.D.A. (Alianţa Dreptate şi Adevăr) pe care au avut-o în 2004 cu P.D. condus pe atunci de către Traian Băsescu;

5)    Dacă raportul  Fundaţiei “Friedrich Naumann” este întocmai cu ceea ce  au punctat cei doi autori ai articolului de pe site-ul Deutsche Welle, atunci se pare că analiştii think-thank-ului liberal au realizat o cercetare destul de superficială;

P.S: Cred că este bine să vedem cum sunt percepute activităţile politice interne în exterior, chiar şi cu riscul de a exista în mass-media articole cu o tentă părtinitoare asupra rapoartelor în cauză.