Poveştile de la gura sobei

În nopţile lungi de toamnă spre iarnă, adormeam la focul de la sobă cu poveştile bunicilor, iar mai târziu citind câte o carte la ceas de seară. Cu tot confortul caselor de la oraşe, cele de la ţară încă păstrează acel farmec al copilăriei de altădată...

Astăzi, atunci când mergem la ţară, ne readucem aminte de vremuri care par, uneori, dintr-o altă lume. Pâinea făcută la foc, mâncarea gătită de casă ne reîntoarce în timp, fie şi pentru o scurtă perioadă, la micile bucurii ale vieţii de zi cu zi.

Dacă veşnicia s-a născut la sat, tot acolo regăsim simplitatea. O simplitate care nu e uşor de găsit în micile sau marile oraşe în care trăim şi muncim. Deşi lumea satului nu mai e cea cunoscută de către bunicii şi părinţii noştri, iar mulţi dintre cei cu care am copilărit şi-au găsit un rost în viaţă prin alte părţi ale globului, amintirile sunt cele care ne readuc, iar şi iar, pe aceleaşi drumuri, uneori greu de parcurs, dar motivaţi de bucuria omului care are sentimentul că se reîntoarce acasă.

Lumea satului, aşa cum am cunoscut-o noi, cu toate greutăţile ei şi ale celor care trăiesc acolo, departe de a fi perfectă, ne aduce aminte fiecăruia dintre noi că un om care are o casă, o masă şi un loc de dormit este un om liniştit. Iar tot lumea satului, cu amintirile oamenilor lângă care am crescut, ne readuce aminte că un om sănătos sufleteşte şi fizic se poate considera un om fericit.

Poate că şi acum, toţi cei plecaţi de lângă noi se bucură de fiecare dată când revenim şi continuăm tradiţia acelor mici bucurii şi a simplităţii vieţii, aşa cum am cunoscut-o şi noi. Şi poate că, la rândul nostru, o să le povestim celor care ne vor urma câte ceva despre oamenii unei lumi a satului în care, seară de seară, la focul sobei, cei din familie mâncau şi povesteau cum le-a fost ziua care abia se încheiase.

Toamna zilele noastre

Finalul lui septembrie şi începutul de octombrie aduce poate cele mai liniştite zile de toamnă. Bucuria strugurilor culeşi, dealurile care îşi schimbă culorile şi soarele blând la apus transmite cumva sentimentul că deşi au fost perioade de timp mai bune şi mai grele în toţi aceşti ani, unele lucruri simple, dar importante din viaţă, rămân neschimbate. 

Cumva, poate că toamnă este un anotimp al încercării de a căuta liniştea sufletească, cea fără de care cu greu un om poate să se bucure de viata de zi cu zi, de răsărit, de apus, de fiecare zi din viaţa sa, care, în cele din urmă, poate e un cadou primit. Dincolo de grijile cotidine, de nemulţumiri, de probleme, probabil că avem nevoie de bucuria unor lucruri simple, indiferent de locurile în care trăim, fie că este un oraş sau un sat înşirat pe un deal sau în depărtarea munţilor. Frumuseţea peisajelor o regăsim peste tot, poate doar că uneori suntem prea preocupaţi de cotidian şi nu observăm culorile din jurul nostru care se schimbă sau frumuseţea unui apus de toamnă. Mai mult decât cuvintele mele scrise, fotografiile unor peisaje vorbesc de la sine despre simplitatea şi frumuseţea unor locuri care îmi readuc aminte, de fiecare dată, că acolo sunt rădăcinile. 

În decursul timpului, poate că avem tendinţa de a ne schimba, vedem viaţa din diferite perspective în funcţie de experienţele trăite, însă cred că, indiferent de drumul nostru prin viaţă, este important să ştim de unde am plecat şi unde putem să ne întoarcem pentru a ne aduce aminte de locurile copilăriei sau de cei dragi, pierduţi între timp.

Pentru fiecare dintre noi, ziua de mâine poate fi o zi a bucuriei, a necazului sau pur şi simplu a cotidianului, însă, la finalul ei, ne îndreptăm gândurile la acel refugiu din interior, acolo unde păstrăm amintirile unor locuri, amintirile unor oameni şi acea linişte sufletească, importantă pentru fiecare om.

Foto: Ovidiu Neagoe, Veleşti, 2019.