marți, 5 octombrie 2010

Toamna protestelor

Pentru că trăim într-o nemulţumire permanentă din cauza crizei economice şi a modului în care suntem guvernanţi, se poate observa cum protestele încep să fie o obişnuinţă în ştirile zilnice. Astfel, asemenea unor agricultori, guvernul Boc îşi culege “roadele” în această perioadă. Ce-i drept, atunci când cultivi promisiuni exagerate şi apelezi la ură, nu te poţi aştepta decât la resentimentele celor care consideră ca au fost înşelaţi.


Deoarece nu avem cultura de protest a francezilor sau italienilor, probabil nu vom avea prea curând milioane de protestatari pe străzi, precum se întâmplă în state cu democraţii mai vechi, în care cetăţenii îşi cunosc drepturile şi responsabilităţile, protestul fiind un lucru esenţial atunci când decidenţii nu vor să ia act de realitate.


Ştim că liderii de sindicat din România, în general, nu au o imagine prea bună, printre motive fiind şi legăturile politice sau economice în care sunt sau au fost implicaţi. Însă, chiar şi aşa, în contextul actual, presiunea pentru a organiza proteste vine de jos în sus, de la sindicalişti.

Aşadar, sindicaliştii români protestează pentru că se mimează dialogul social dintre ei şi guvernanti, în care niciuna din părţile implicate nu vrea să asculte, iar tot ce fac şi unii şi alţii este să se acuze şi să îşi scuze neputinţa.


Fără îndoială, avem probleme multe şi soluţii puţine. Dacă se va continua în ritmul de faţă, ne va fi tot mai greu. Inclin să cred că sunt puţini cei care nu-i interesează ce se întâmplă în jurul lor cu educaţia, sistemul sanitar, justiţia sau locurile de muncă.
Desigur, există alternativa ignoranţei care dacă este susţinută de un trai de viaţă foarte ridicat poate permite vizualiarea problemelor societatăţii româneşti asemenea unui spectacol.


Ce cred că va fi în continuare? Dacă despre actuala guvernare nu se mai pot spune prea multe, poate doar să-i fie numărate zilele până în momentul în care îşi va depune mandatul, cu privire la viitorii guvernanţi sper ca aceştia să nu mai cultive semânţa urii şi a promisiunilor deşarte, ci să pună mai mult accent pe puterea ideilor şi a proiectelor.