luni, 31 decembrie 2018

Pentru noul an


Ultima zi din 2018 ne duce cu gândul la ceea ce va urma în 2019. La trecerea dintre ani ne aducem aminte şi de momentele bune, dar şi de cele grele. Încercăm să înţelegem că nimeni nu poate să aibă doar fericirea căutată, cum nici suferinţa nu este o stare permanentă. Nu ştim ce ne va aduce noul an, dar dacă ne găsim acasă, cu familia, ne revedem prietenii sau suntem aproape de persoanele dragi, cred că vom putea spune că a fost un an bun, liniştit.

Cu toate că în urările noastre de sărbători vorbim de sănătate, poate cu trecerea timpului sau când suntem puşi în faţa unor evenimente extreme înţelegem că un om sănătos la suflet şi la trup are cele mai importante lucruri în viaţă. Deşi ne dorim oportunităţi mai bune, câştiguri mai mari, vrem să călătorim şi să cumpărăm ceea ce vedem în magazine, ne ia timp să realizăm cât de important este că putem merge pe picioarele noastre, că vedem apusul unor zile de vară sau că ascultăm la radio o melodie care ne place.

Sper să ne regăsim în 2019 poate mai împăcaţi cu noi înşine şi cu cei din jurul nostru. Societatea în care trăim cu toţii, cu părţile ei bune şi rele, depinde în mare măsură de atitudinea pe care o avem fiecare dintre noi. Putem să încercăm să avem o atitudine bună, cât mai corectă şi poate vom avea sentimentul că lucrurile se pot schimba în direcţia potrivită sau putem să fim asemenea celor tentaţi de drumul resemnării. Alegerea e la fiecare dintre noi.

Dumnezeu să ne ajute! La mulţi ani! :)