duminică, 20 aprilie 2014

Rostul sărbătorilor





În aceste zile de sărbătoare, în care inima și mintea își caută loc în credință, speranță și revederea celor dragi, lumea în care trăim pare să-și fi găsit rostul. Încercăm să ne împăcăm cu viețile noastre, cu momentele de suferință și nădăjduim în regăsirea căilor drepte în momentele de răscruce. 

Avem cu noi amintirile celor ce ne-au părăsit pentru o altă lume, iar mărturia aceasta o regăsim în toate lumânările și candelele ce ard durerea din sufletele noastre. Deși simțim distanța care ne separă de ei, avem credința că într-o zi vom înțelege că au fost mereu lângă noi. Poate că nu conștientizăm lucrul acesta, însă ne sunt aproape în momentele în care viețile noastre sunt puse la încercare de o nouă cumpănă prin care suntem nevoiți să trecem.

Dacă rutina nu ne dă posibilitatea să ne gândim mai mult asupra lucrurilor care contează cu adevărat, în perioada sărbătorilor realizăm importanța unui gând sincer pe care îl primim și avem sentimentul de mai multă liniște sufletească atunci când, la rândul nostru, încercăm să transmitem cuvinte ce pot aduce bucurie în sufletele oamenilor de lângă noi.

Cu toate că suntem la un sfert de veac de la căderea regimului totalitar comunist din România, în timpul sărbătorilor nu trebuie uitați toți martirii neamului din închisorile în care au fost prigoniți.

Amintindu-le faptele, memoriile lor reînvie sentimentul că, în momentele de încercare, credința se păstrează cu multă durere, demnitate și sete pentru libertate.

sâmbătă, 5 aprilie 2014

Dreptate și iertare





În mărturiile celor închiși pentru libertate și demnitate găsim, de cele mai multe ori, sufletele românilor care și-au iertat torționarii. Este posibil să-l ierți pe cel ce ți-a adus suferință? Putem să ne gândim la acest lucru de fiecare dată când citim despre umilințele și durerile prin care au fost nevoiți să treacă românii care astăzi sunt parte a ceea ce numim, cu drag, România noastră profundă.
 
Anul trecut au fost prezentate cazurile acelor persoane care până în 1989 au ocupat funcții de conducere în aparatul de represiune al regimului totalitar comunist. Zile la rândul am citit despre ei, le-am aflat numele și s-a discutat de trimiterea lor în judecată. 

Nu știu câți dintre cei ce au adus suferință semenilor se căiesc pentru faptele lor, dar știu că rămân memorabile cuvintelor celor reprimați, care atunci când și-au întâlnit torționarii i-au privit cu demnitate  în ochi și nu au căutat niciun moment să lase ura să le macine sufletele nobile.

Deși astăzi vorbim mult despre dreptate, principii și ceea ce nu trebuie să se mai repete, să nu uităm că nimeni nu a fost niciodată fericit de suferința celui ce a adus durere semenilor săi.

Desigur, nu trebuie încurajate și nici tolerate faptele prin care se aduce suferință oamenilor, dar trebuie să înțelegem că dacă sperăm să ne găsim liniștea sufletească într-o sală de judecată, atunci riscăm să fim dezamăgiți de ceea ce va urma. 

Cu siguranță că o societate nu poate funcționa atunci când oamenii sunt deasupra legilor drepte, dar dacă legile nu îi iartă pe cei ce greșesc, atunci oamenii pot ierta și pot ajuta la îndreaptarea celor ce își regretă greșelile și suferința pricinuită semenilor.

Știu, din experiențele persoanele, că nu este ușor să accepți greșelile altora și că cineva drag te-a părăsit pentru o altă lume. Cred, totuși, că trebuie depuse toate eforturile pentru a nu lăsa sufletul să fie măcinat de ură, de răzbunare și alte gânduri negre. 

Viața nu ne este dată pentru a purta ură în suflete, ci pentru a face tot binele de care suntem capabili. Astfel vom recompensa iubirea și încrederea celor ce ne-au dat viață și a celor ce ne sunt aproape sufletește.