Poate cea mai bună mulţumire pentru memoria unui om este să se spună că a fost o persoană cumsecade. De aceea, atunci când compar zilele pe care le
trăim cu alte perioade de timp, inevitabil mă gândesc la memoriile celor care
au fost nevoiţi să supravieţuiască în timpuri mult mai dificile.
Existenţa
oamenilor cumsecade, în timpuri negre ale existenţei umane, este cea mai
bună dovadă că aceşti oameni au reprezentat insule de umanitate într-o mare de
ură.
Şi sunt mulţi la număr.
Fără să nominalizez eu, aici, pe vreunul dintre foştii dizidenţi politici, Cel
de Sus, are, cu siguranţă, cunoştinţă despre faptele lor de demnitate şi
umanitate.
Revenind la
zilele noastre, întrebarea este aceasta: de ce să nu fim oameni cumseade, când noi
ne bucurăm de liniştea unor vremuri mai
bune?
Desigur, nu trebuie idealizată perioadă de timp în care trăim, dar noi trăim în pacea pe care alte generaţii doar o visau. Acest fapt cred că trebuie să fie
un argument solid pentru care este bine să lăsăm ură şi să dezaprobăm
agresivitatea prin nepreluarea ei ca parte a comportamentului nostru.
Putem să fim
oameni cumsecade, zi de zi, prin gesturile cele mai simple, care ne fac să nu
uităm că dincolo de statul profesional, situaţia materială, conduita noastră
este cea mai bună carte de vizită pe care o avem.
Poate că nu este
uşor să menţinem conduita unui om cumsecade în toate momentele, de bucurie sau
de durere, la reuşite sau la eşecuri, dar cred că se merită să fim şi noi, în
vremuri mai liniştite, insule de umanitate.