Despre oamenii cumsecade

Poate cea mai bună mulţumire pentru memoria unui om este să se spună că a fost o persoană cumsecade. De aceea, atunci când compar zilele pe care le trăim cu alte perioade de timp, inevitabil mă gândesc la memoriile celor care au fost nevoiţi să supravieţuiască în timpuri mult mai dificile.

Existenţa oamenilor cumsecade, în timpuri negre ale existenţei umane, este cea mai bună dovadă că aceşti oameni au reprezentat insule de umanitate într-o mare de ură.

Şi sunt mulţi la număr. Fără să nominalizez eu, aici, pe vreunul dintre foştii dizidenţi politici, Cel de Sus, are, cu siguranţă, cunoştinţă despre faptele lor de demnitate şi umanitate. 

Revenind la zilele noastre, întrebarea este aceasta: de ce să nu fim oameni cumseade, când noi ne bucurăm de liniştea unor vremuri mai bune? 

Desigur, nu trebuie idealizată perioadă de timp în care trăim, dar noi trăim în pacea pe care alte generaţii doar o visau. Acest fapt cred că trebuie să fie un argument solid pentru care este bine să lăsăm ură şi să dezaprobăm agresivitatea prin nepreluarea ei ca parte a comportamentului nostru.

Putem să fim oameni cumsecade, zi de zi, prin gesturile cele mai simple, care ne fac să nu uităm că dincolo de statul profesional, situaţia materială, conduita noastră este cea mai bună carte de vizită pe care o avem. 

Poate că nu este uşor să menţinem conduita unui om cumsecade în toate momentele, de bucurie sau de durere, la reuşite sau la eşecuri, dar cred că se merită să fim şi noi, în vremuri mai liniştite, insule de umanitate.  

Sursă foto

Schimbarea care începe cu fiecare dintre noi

În momente de cumpănă, apelul la schimbarea în bine ne ajută să sperăm că anumite tragedii nu vor mai avea loc. Tragedia din Bucureşti,  în urma căreia au decedat 64 de oameni, a fost un moment al întrebărilor pentru noi toţi, oamenii societăţii în care trăim.

Întrebări la care noi încă căutăm răspunsuri. Cu toate acestea, atunci când ne referim la răspunsuri, nu putem trece cu vederea că nicio schimbare în bine nu este posibilă fără ca fiecare dintre noi să fie parte a schimbărilor cerute.

Dincolo de momentele de emoţie colectivă stau conduitele noastre, cuvintele şi faptele de care dăm dovadă zilnic. De aceea, trebuie să căutăm acele repere care să ne facă să nu ne abatem de la drumul nostru.

Putem  să găsim reperele în familiile noastre, în profesorii noştri sau în eroii cărţilor pe care le citim. Lumea în care trăim nu duce lipsă de oameni buni. Poate că nu  sunt atât de vizibili, dar, cu siguranţă, ei există şi îşi fac munca bine.  

Da, avem nevoie de idealism, de un idealism fără iluzii, care să ne facă să realizăm că speranţa învinge fatalismul, poate cea mai grea boală a societăţilor resemnate. 

Democraţia nu poate funcţiona în afara oamenilor educaţi, în afara oamenilor care au nădejde că semenii lor le vor fi alături în clipele de încercare. 

Solidaritatea se dovedeşte a ne fi singura soluţie în clipele de încercare. Dacă viaţa fiecăruia dintre noi este destinată multor momente de cumpănă, atunci tot ceea ce putem să facem este să fim cât mai pregătiţi de propriile încercări şi să căutăm să nu fim indiferenţi la problemele celor de lângă noi.

Sursă foto