Despre oamenii cumsecade

Poate cea mai bună mulţumire pentru memoria unui om este să se spună că a fost o persoană cumsecade. De aceea, atunci când compar zilele pe care le trăim cu alte perioade de timp, inevitabil mă gândesc la memoriile celor care au fost nevoiţi să supravieţuiască în timpuri mult mai dificile.

Existenţa oamenilor cumsecade, în timpuri negre ale existenţei umane, este cea mai bună dovadă că aceşti oameni au reprezentat insule de umanitate într-o mare de ură.

Şi sunt mulţi la număr. Fără să nominalizez eu, aici, pe vreunul dintre foştii dizidenţi politici, Cel de Sus, are, cu siguranţă, cunoştinţă despre faptele lor de demnitate şi umanitate. 

Revenind la zilele noastre, întrebarea este aceasta: de ce să nu fim oameni cumseade, când noi ne bucurăm de liniştea unor vremuri mai bune? 

Desigur, nu trebuie idealizată perioadă de timp în care trăim, dar noi trăim în pacea pe care alte generaţii doar o visau. Acest fapt cred că trebuie să fie un argument solid pentru care este bine să lăsăm ură şi să dezaprobăm agresivitatea prin nepreluarea ei ca parte a comportamentului nostru.

Putem să fim oameni cumsecade, zi de zi, prin gesturile cele mai simple, care ne fac să nu uităm că dincolo de statul profesional, situaţia materială, conduita noastră este cea mai bună carte de vizită pe care o avem. 

Poate că nu este uşor să menţinem conduita unui om cumsecade în toate momentele, de bucurie sau de durere, la reuşite sau la eşecuri, dar cred că se merită să fim şi noi, în vremuri mai liniştite, insule de umanitate.  

Sursă foto