Despre oameni şi cărţi

Dacă viaţa este un şir de experienţe, mai mult sau mai puţin reuşite, peste care suntem nevoiţi să trecem, în drumul nostru învăţăm atât de la oamenii pe care îi întâlnim cât şi din cărţile pe care le citim.

Astfel, în urmă cu mulţi ani, cineva îmi vorbea că în viaţă întâlnim atât oamenii pe care i-am aşteptat, dar şi pe cei care nu ne-am fi dorit să-i fi cunoscut. Cu toate acestea, vine un moment în care ne despărţim şi de unii şi de ceilalţi, poate cu gândul că anumite regrete pot ajunge amintiri scrise în paginile unei cărţi.

Deşi am înţeles mai târziu rolul cărţilor, lecturile m-au ghidat acolo unde atât timpul cât şi alţi oameni nu putut face acest lucru. Prin intermediul cărţilor am idealizat perioada interbelică, cu tot farmecul şi frământările ei.

Prin intermediul lor mi-am descoperit pasiuni noi, am zâmbit, am visat şi mi-am dat seama că despărţitea de o carte poate fi asemenea despărţirii de un om care în anumite momente a fost o parte a vieţii mele.

Tot cărţile m-au făcut să realizez cât de mare este predispoziţia de a judeca oamenii în funcţie de criterii care dau avantajul unora în detrimentul multora. Ca şi un om, o carte prafuită riscă să se piardă într-un raft de bibliotecă, până când cineva are curajul să o scuture de praf, să treacă peste calitatea paginilor îngălbenite de trecerea timpului şi să se gândească că citeşte cartea cu cea mai frumoasă poveste despre viaţă.

Cu toate că nu pot să vorbesc de o carte favorită, la fel cum nu cred că se poate face un clasament al oamenilor pe care i-am întâlnit, cred că fiecare om în parte a contat, iar fiecare carte a avut rolul său, şi de aceea ştiu că tot ceea ce sunt este datorită a tot ceea ce am trăit şi am citit.

Poate că în anumite momente este de preferat să citim în liniştea singurătăţii, dar nu cred că rolul lecturilor este de a ne izola în locurile în care ne simţim în siguranţă, ci pentru a trăi momente de bucurie şi de tristeţe alături de cei asemenea nouă, alături de oamenii de care ştim că mai devreme sau mai târziu ne vom despărţi.

Cred că înţeleg de ce, la finalul vieţii, sunt oameni care spun că printre cele mai mari regrete vor fi fost şi cărţile pe care nu au apucat să le mai citească. Poate aceste cărţi sunt chiar oamenii pe care nu îi vom mai revedea.