Amintirile începutului de an şcolar

Fiecare început de an şcolar cred că readuce în mintea fiecăruia amintirile primelor zile. Copii cu buchete de flori, însotiţi de părinţi, bunici sau fraţi mai mari, ei sunt copiii care eram şi noi cândva.

Pentru că este toamnă şi nostalgia e mai prezentă ca oricând, mi-am adus aminte de primele zile de şcoală. Entuziasmul serii de dinainte, poate şi neliniştea somnului şi gândul la ce va urma. Acestea au fost o parte din stările mele de atunci. Stări pe care le-am regăsit ulterior pe parcursul anilor de studii.

Drumul spre şcoală, discursul din careul în care ne găseam cu toţii, cei la început de drum şi cei care erau deja parte a Şcolii Nr. 14 din Craiova, care avea să poarte numele pictorului Ion Ţuculescu. Am fost înscris la clasa doamnei Staicu, seria C. Peste 4 ani, doamna Staicu avea să-i fie învăţătoare şi lui Dragoş, fratele meu, ca şi mulţi ani profesori pe care îi avusesem. Despre doamna Staicu pot să spun că a fost una din primele persoane care a observat că drumurile mele vor merge către ştiinţele socio-umane. 

Cu toate acestea, perioada claselor 5-8 a fost una complicată. Începusem intervenţiile chirugicale. În timp ce colegii mei continuau să înveţe pentru aspiraţiile lor, eu priveam din spitale sau de pe patul de acasă cum suferinţa mă priva de bucuriile pe care mi le doream în acei ani. Dar cu sprijinul familiei, al profesorilor şi al colegilor am reuşit să revin în mijlocul lor şi am încheiat clasa a 8-a cu colegii mei. 

Primul an de liceu m-a dus către fizică şi chimie. Nu erau materiile la care aveam aptitudini bune, aşa că tot ce puteam să fac era să plusez la ceea ce ştiam mai bine. La finalul clasei a 9-a m-am mutat la un alt liceu mai aproape de casă. Deşi contabilitatea nu a fost un domeniu de care să fiu aproape, încrederea pe care mi-o acordase directorul instituţiei, în momentul în care a acceptat transferul meu, a fost un moment important.

Au urmat anii de facultate. În cele din urmă, ajunsesem la ştiinţele socio-umane... După decesul fratelui meu, pentru că simţeam că am o datorie faţă de memoria sa, am început să urmez cursurile Facultăţii de Drept. La final m-a liniştit gândul că poate, acolo unde se află acum, s-a bucurat şi el şi am reuşit pentru el ceea ce ar fi urmat la finalul clasei a 12-a.

Privind în urmă, despre perioada anilor de şcoală, nu pot să vorbesc de reuşite la olimpiade sau concursuri ori multe distincţii. Uneori m-am gândit că poate mă voi pierde pe drum, alteori că nu o să reuşesc să ajung la capătul unui drum. Totuşi, acum pot să scriu cu credinţa sinceră că rostul educaţiei nu este doar de a ne face să căutăm reuşite, ci de a ne ajuta să rezistăm şi să avem speranţă chiar şi în cele mai grele momente. 

Sper ca cei care se află la început de drum să aibă ani de şcoală liniştiţi, să descopere rostul educaţiei şi să ajungă oamenii care pot face din lumea în care trăim un loc mai bun.

Sursă foto