Amintirea sărbătorilor de la ţară

În satul copilăriei mele, priveam Praznicul Adormirii Maicii Domnului ca o sărbătoare a Învierii în plină vară. Oamenii se pregăteau cu bucurie la gândul  revederii copiilor plecaţi şi a nepoţilor ori a rudelor pe care le vedeau poate doar o singură dată pe an. Tot atunci se revedeau colegii de şcoală ori prietenii din copilărie.

Pentru că ambele biserici din sat poartă hramul Adormirii Maicii Domnului, în curtea bisericii erau aşezate darurile aduse de fiecare familie. Toată atmosfera din jur, vânzătorii de pepeni care aşteptau la porţile bisericii, totul era o sărbătoare în plină desfăşurare.

Aproape de orele prânzului, după se slujba de la biserica se finaliza, oamenii mergeau încet, încet spre case. Urma masa în familie. Acele mese micuţe, cu trei picioare, pe care erau puse mâncărurile, cozonacii şi lubeniţa, aşa cum îi spun oamenii din Oltenia pepenului verde. Parcă doar în acea zi, toate cele de pe masă aveau gust sau poate că lucrul acesta se întâmpla doar pentru că erau alături toţi cei din familie. După toate acestea, noi, copiii, ne continuam liniştiţi vacanţa de vară, singurele griji fiind legate de noul an şcolar care urma să înceapă în scurt timp.

După ce, rând pe rând, au decedat bunicii şi după plecarea la Domnul a fratelui meu nu am mai ajuns în sat, în această zi de sărbătoare. Am rămas doar cu amintirea acelor zile din trecut. Nu ştiu ce mai fac oamenii din satul Veleşti de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului. Cu siguranţă, cei norocoşi să-i aibă aproape de bunici merg să-i vadă. Şi poate e aceeaşi atmosferă de sărbătoare, care, cândva, mă făcea şi pe mine să aştept această zi.

Din acea perioadă, din păcate, nu am fotografii la care să privesc acum. Doar amintirile acelor zile de sărbătoare pe care să le pot nota aici, cu speranţa că nu le voi uita vreodată. Aceste amintiri şi memoria celor dragi plecaţi la Domnul transmit o stare de nostalgie şi speranţă că poate, cândva, îi vom revedea pe cei plecaţi. 

 

Sursă foto: ziarullumina.ro