Privesc anul care se încheie prin pozele pe care le-am făcut
în 2017. Unele sunt postate pe Facebook şi/sau Instagram, altele le ţin pentru
arhiva personală. Îmi aduc aminte de fiecare moment în care am încercat să
privesc un răsărit, un apus, un peisaj sau oamenii din jurul meu. Îi revăd
pe părinţii mei, îmi revăd prietenii şi colegii. În poze sunt pisicii şi
câinele. Şi tot în aceste poze sunt
trăirile mele, de bucurie sau de melancolie, de nădejde sau de încercare de a
căuta speranţa. Nu pot
spune de care poze sunt mai ataşat, pentru că fiecare din ele a însemnat ceva în
acel moment.
Mă gândesc că fotografia, aşa cum o înţeleg eu, este o pasiune
care poate vindeca sufletul, privind către frumosul lumii în care trăim cu toţii. De curând, cineva a văzut o grădină cu flori dintr-o zonă industrială şi a rămas surprinsă când i-am spus că multe fotografii erau din acel loc.
Cred
că în jurul nostru sunt multe chestiuni
frumoase, dar care trebuie văzute cu ochii inimii. Sunt oamenii dragi, sunt
animăluţele noastre sau florile din grădina casei. Sunt peisajele locurilor
lângă care am copilărit şi, cu siguranţă, sunt multe locuri frumoase de văzut
în lume.
În 2017 am trecut
în cel de-al 31-lea an din viaţă. Este şi al 8-lea an fără fratele meu
Dragoş. Sunt ani care trec parcă prea
repede şi, cumva, sunt momente care parcă au fost ieri. Prin credinţă am
nădejdea că fratele meu veghează şi, în momentele grele sau când apare îndoiala, cineva acolo
Sus se roagă.
Zilele trecute mi-am adus aminte de un moment de cumpănă din urmă cu câţiva ani. Nu mai reţin ce am simţit atunci: teama sau gândul la suferinţa care
ar fi putut urma. Din fericire, a fost doar o sperietură. Dar seara, ajuns acasă,
am realizat că tot ce avem se poate pierde într-o clipă. M-am gândit la lucrurile
pe care nu le-am făcut, la amânări şi la gândul că fiecare zi trăită este un motiv de bucurie.
Pentru
2018 îmi doresc ce vreau şi pentru anii care vor urma: să am familia
sănătoasă, să fac binele care îmi stă în putinţă, să mă bucur atunci când
privesc lumea în mijlocul căreia trăiesc şi sa am inspiraţie.
La mulţi ani! Să aveţi un an bun! :)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu