Ce înseamnă să ai o dizabilitate?

În 1992, Adunarea Națiunilor Unite a decis ca data de 3 Decembrie să fie marcată ca fiind Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități. În România, peste 700.000 de oameni se află în această situație. Cu toate acestea, dincolo de statistici sunt oamenii. Sunt poveștile lor de viață.

Cum e să te naști cu probleme medicale? În primul rând sunt spitalele. Este suferința și neputința fizică de a fi asemenea celorlalți. Trăiești sentimentul de furie. Te cerți cu Dumnezeu și te superi. Îl întrebi de ce tu? Poate că, dacă ar fi de găsit o explicație, s-ar putea spune că este vorba de o plată a unor greșeli din alte vieți.

Crești. Mergi la școală. Zi de zi îți încalți pantofii ortopedici cu aceeași reținere. Ai vrea să te trezești într-o zi și să nu-i mai vezi acolo. Problema aceasta te face să te izolezi. Nu vrei să ieși în evidență, dar privirile oamenilor te caută. Unii întreabă. Alții te compătimesc. Te saturi să explici. Preferi să stai în casa ta, la locul tău. Aici ai o familie care te înțelege și te susține. Îți spune să înveți și să te lupți pentru că dizabilitatea ta fizică nu poate pune capăt abilităților tale.

După o perioadă ajungi la un medic. Îți spune că o să faci uitați pantofii ortopedici și că nu vor exista probleme medicale când vei crește mare. Acum ai speranțe și te gândești că toată suferința se va merita. Și suferința începe. După primele operații te trezești cu niște cercuri, niște fiare care îți intră și îți ies din tibie și sunt puse pe genunche. Ai glezna operată. Este în ghips. Ești operat și la genunchele drept. Ești întins pe un pat de spital.

Practic rămâi imobilizat pentru o lungă perioadă de timp. Sunt luni de durere. Sunt nopți de chin. Sunt dureri mult prea mari. Simți că nu mai reziști. Te cerți iar cu Dumnezeu și îl întrebi de ce te chinuie atât de mult? Ce i-ai făcut să meriți asta? Ești disperat. Ai tăi sunt la fel. Aștepți să treacă și să ți se zică ca ești pe drumul cel bun. Aștepti… 

La final ți se zice că lucrurile s-au agravat. Înainte de ultima operație, cel care îți promitea că va fi bine, îți spune că este posibil să îți taie piciorul. Piciorul care te chinuise atât de mult și pe care îl voiai să fie bine. Ești disperat. Ai tai sunt devastați. Nu mai înțelegi nimic. Intri în operație cu o stare pe care nu ti-o poți explica.  Ieși din operație cu piciorul întreg, dar chinuit. Cel care îți dăduse speranțe că vei fi bine după operații, acum te trimite la recuperare. Acolo vei afla că toate lunile de chin, toată durerea a fost în zadar. Operațiile au fost greșite. 

Mergi în cârje. Nici 14 ani nu ai. Acum trebuie să găsești un alt medic. Trebuie să faci alte operații. Alte cercuri și fiare care îți intră în picior și îți ies din picior. Adormi, seară de seară, cu mâinile la ochi. Te gândești la ce mai fac colegii tăi de școală în tot acest timp. Ești în București. Ai mereu unul din părinți lângă tine. Acasă ai un frate mai mic. Te liniștește gândul că el este sănătos și nu trebuie să treacă prin ce treci tu. 

Timpul trece. Urmează perioada de final. Ești pus pe picioare, dar mergi în baston. După operații, cineva de vârsta ta te întreabă ironic dacă nu te-ai mai făcut bine. Se grăbește și îți dea și soluția. Îți zice că mai bine ți-l tăiau și îți puneau altul din lemn. Ai trecut prin prea multe ca să vrei să dai un răspuns. Preferi tăcerea. Și o să taci mereu când alți oameni vor face la fel.

Realizezi că nu te va aștepta o viață ușoară. Știi asta de la bunicul tău. El trăise toată viața cu o dizabilitate fizică. Îl iei ca reper și te gândești că el a luptat și a reușit să fie un om bun. Vrei să îi urmezi exemplul. 

Timpul trece. Treci și tu către alte etape din viață. Poate ți-ar plăcea să te comporți altfel cu oamenii. Să ai deschidere. Mai multă încredere în tine. Nu îți iese de fiecare dată lucrul acesta. Îți dai seama că o asemenea atitudiune înseamnă să pierzi multe șanse. Accepți și posibilitatea că vor fi și multe pierderi.

Ajungi la etapa din viață în care te îndrăgostești. Și o iubești pe ea pentru că a reușit să vadă la tine părțile bune și ti-a acceptat defectele. E o perioadă frumoasă. După un timp, vă gândiți la viitor. Situația ta medicală dificilă poate să se schimbe în rău. Îți spune că nu ar face față unor asemenea probleme. Este momentul în care accepți că trebuie să te retragi. Nu te gândești cu supărare la ce a fost. Păstrezi doar o amintire și un gând bun.

Te întorci la cărțile tale. Te concentrezi pe muncă. Îți cauți și îți găsești noi pasiuni. Te fascinează fotografia. Prin aparatul tău realizezi frumusețea lumii în care trăiești. Porți aceiași pantofi ortopedici. Uneori îți sunt grei la pași mulți, alteori te dor, dar ceva s-a schimbat. Atitudinea ta. Speri că ești pe o cale bună.

Vrei să trăiești făcând lucrurile bine. Poate, cândva, un alt om, cu aceleași probleme ca ale tale, va putea spune că a continuat să creadă în el pentru că tu ți-ai continuat drumul. Speri să îți continui drumul vieții tale. Nu îți e clar dacă va fi un drum scurt sau lung, dar speri să fie un drum la capătul căruia să poți spune că s-a meritat toată suferința.

Sursă foto