Final de drum

Miercuri, 18.12.2013, Curtea de Apel Craiova a publicat decizia în cazul accidentului în urma căruia a decedat fratele meu, Dragoş-Nicuşor Neagoe. Astfel, magistraţii au decis să menţină hotărârea din prima instanţă, care prevedea condamnarea celui inculpat la o pedeapsă de închisoare cu suspendare de 2 ani şi 4 ani de încercare, timp în care nu are dreptul să conducă autovehicule pe drumurile publice.

Privind în urma, pot spune că a fost o luptă, în urma căreia sistemul de justiţie a demonstrat că practica sa în materia accidentelor rutiere este de a tolera asemenea evenimente tragice, care se soldează cu mii de victime, răniti şi familii marcate pe viaţă.

Acum ştiu că orice aş spune este în zadar, deoarece viaţa fratelui meu nu mai poate fi recuperată, iar decizia magistraţilor este definitivă. Sper că am făcut tot ceea ce puteam să facem, în situaţia aceasta, pentru memoria lui Dragoş.

Cu toate acestea, gândul că în România mor mii de oameni în accidente rutiere, care pot fi evitate, este un lucru cu care nu mă pot împăca, ştiind încercările prin care am fost nevoiţi să trecem.

În acest sens, sper să pot scrie despre ceea ce putem face pentru ca alte familii să nu mai treacă prin asemenea evenimente tragice. Deşi moartea este inevitabilă, faptul că suntem unul dintre statele cu cele mai mari rate ale accidentelor rutiere din UE este un lucru care nu poate fi privit doar cu fatalism.

Aşa cum avem strategii pentru domeniile de interes naţional şi siguranţa rutieră trebuie să fie tratată ca un proiect de ţară, iar cele mai simple argumente sunt ştirile dintr-un ziar sau monumentele de pe marginea drumurilor publice, ce aduc aminte că în acel loc cineva şi-a pierdut viaţa.

Deşi, mai ales în preajma sărbătorilor, simţim cel mai mult lipsa celor dragi, pot spune că, atâta vreme cât a trăit, fratele meu a lăsat amintirea unui om bun. Simt lucrul acesta de fiecare dată când se vorbeşte de el sau când găsesc flori ori candele aprinse la mormântul său.

Nu ştim ce ne va rezerva soarta fiecăruia dintre noi şi cu atât mai puţin nu ştim cum vor fi ultimele clipe din viaţă, dar cred că, dincolo de dorinţa de a trăi o viaţă decentă şi liniştită, avem datoria de a lasa în urma noastră amintirea unor oameni buni. 

Dumnezeu să-i odihnească în pace pe Dragoş şi Robert!