În cartea „Scrisori
din Rusia”, contele de Custine spunea că uneori oamenii mari sunt incapabili să
facă cele mai mici gesturi de umanitate. Pornind la acest lucru, care poate
părea destul de banal, ne putem întreba ce anume ne opreşte să facem gesturi
simple, ce nu necesită vreun sacrificiu uman deosebit?
Poate că uneori
este vorba de orgoliu, poate că alteori ţine de indiferenţă sau poate că de
cele mai multe ori este vorba de o stare de comoditate în comportamentul
nostru. Ca să fiu mai clar, mă gândesc la un salut spus unor vecini sau colegi.
Apropo de lucrul
acesta, la mine la ţară, oamenii continuă să îşi înveţe copiii să spună „Bună
ziua!” celor pe care îi
întâlnesc, fie că este vorba de cunoscuţi sau de persoane care doar vin în
vizită la părinţii sau bunicii lor.
Veţi spune că
există diferenţe între comunităţile de la sate şi cele din marile oraşe în
care trăim, dar cred că respectul nu ţine cont de numărul de oameni care
locuiesc într-un loc. Şi, desigur, îmi
veţi spune că există o tendinţă de a generaliza, iar aici v-aş putea răspunde
că, deşi risc să generalizez şi cumva să idealizez un spaţiu, mă refer la o
chestiune care ţine de probabilitate.
Cred că în mediul rural
există o probabilitate mai mare ca gesturile simple să rămână o parte
importantă a educaţiei primite acasă, iar în mediul urban tindem să avem un comportament în care punem accent mai mult pe o competiţie
continuă, în care suntem animaţi de ideea de câştiguri, care, sperăm noi, ne
vor aduce beneficiile materiale şi prestigiul la care aspirăm.
Poate că starea materială asigură o parte a stabilităţii noastre, dar cred că rămân destule lucruri pe care niciun venit nu le poate asigura. Nu cred că cineva îşi poate cumpăra un suflet bun sau o conştiinţă care să-l oprească să facă rău, cum nu cred că cineva poate cumpăra respectul sincer al semenilor săi.
Ştiu că trăim
zile în care grijile cotidine ne afectează personal şi profesional destul de
mult. Ştiu că o parte importantă dintre oameni îşi privesc viitorul neclar, iar alţii se îndoiesc de capacităţile şi şansele
lor. Ştiu că sunt multe probleme în viaţa fiecăruia, unele vizibile, altele
doar interioare, pe care considerăm mai bine să le păstrăm doar pentru noi.
Dar, până la urmă, ştiu că avem voinţa necesară să trecem peste încercările cotidiene şi putem să facem gesturi simple, care ne readuc aminte că suntem oameni mari, capabili de gesturi mici.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu