Nu înţelegem fericirea decât atunci când o pierdem. Socotim că suntem îndreptăţiţi să avem lucrurile pe care le considerăm ca fiind normale, însă atunci când le pierdem conştientizăm că acestea au fost cu adevărat cele mai importante.
Vorbim resemnaţi despre crucea pe care pe care trebuie să o duce înainte, până la ultima noastră suflare. În acea cruce stau mărturie poverile noastre, amintirile, grijile, remuşcările şi fericirea pierdută. Acea cruce este chiar memoria noastră.
Cuvintele anterioare au fost scrise în 09.07.2009 într-un caiet de notiţe pe care l-am regăsit de curând.
Spune-mi Ovidiu ce socotesti tu ca se cheama fericirea ? Ai fost vreodata fericit?
RăspundețiȘtergere