sâmbătă, 26 martie 2011

Vizita lui Crin Antonescu din Craiova


Vineri, 25 martie a.c., P.N.L.-filiala Dolj a organizat o întalnire la “Casa Studenţilor” cu membrii şi simpatizanţii mişcării liberale din Craiova, în cadrul căreia a fost prezent preşedintele P.N.L., Crin Antonescu.



Fără îndoaială, veţi spune că orice pădure are uscăturile ei, iar un partid politic cu atât mai mult. Chiar şi aşa, în sală se puteau vedea acei liberali, cu sau fără carnet de partid, pentru care opţiunea liberală este înainte de toate o convingere proprie, şi nu un interes de moment.

Astfel, despre vizita în sine a liderului liberal se poate spune că a urmărit două aspecte:

1) Prezentarea propunerilor P.N.L. pentru funcţia de primar al Craiovei;

2) Mobilizarea electoratului liberal şi explicaţiile de rigoare cu privire la Uniunea Social Liberală;


Legat de primul punct, P.N.L. şi-a propus pentru alegerile locale din 2012 câştigarea funcţiei de primar al Craiovei. Dat fiind faptul că electoratul liberal tinde să devină tot mai omogen în zona urbană, se poate vorbi despre şanse reale pentru câştigarea mandatului de primar, care ar putea fi şi primul primar liberal al Craiovei.

În acest sens, şi-au anunţat intenţia de a candida:
-Cristina Calangiu, fost manager al Spitalului de Urgenţă Nr. 1 din Craiova, Preşedinte P.N.L. Craiova;

-Pavel Badea, fost jucător al clubului de fotbal Universitatea Craiova, în prezent consilier în cadrul Consiliului Local Craiova;

-Ionuţ Stroe, singurul parlamentar liberal din Craiova, ales în alegerile legislative din 30 noiembrie 2008;

Legat de cel de al doilea punct, prin prezenţa şi discursul său, preşedintele P.N.L., Crin Antonescu, a legitimat cele trei propuneri care vor da viitorul candidat pentru Primăria Craiova. De asemenea, o parte importantă a discursului a fost aceea în care s-au expus motivele pentru care P.N.L. a fost nevoit să-şi oficializeze alianţa din opozitie cu P.S.D., ce poartă titulatura de “Uniunea Social Liberală”.

Pentru că una dintre strategiile de marketing politic a celor din P.D.-L. este de a decredibiliza P.N.L. şi alianţa politică cu P.S.D., Crin Antonescu a ţinut să le rememoreze celor prezenţi în sală faptul că întodeauna după 1990 P.N.L. s-a aliat cu oricine a vrut să apere valorile democraţiei şi ale libertăţii în România.


Fie că vorbim despre Convenţia Democratică Română, “Alianţa Dreptate şi Adevăr” cu P.D. şi “Uniunea Social Liberală” cu P.S.D., liberalii au fost nevoiţi să aleagă pe principiul răului celui mai mic.

Pentru că nu se putea trece cu vederea discuţia despre stânga şi dreapta politică din România, un subiect care este dezbatut de mulţi oameni pentru care ideologia politică este un pretext şi nu o cauză, liderul P.N.L. a explicat de ce Preşedintele României, Traian Băsescu, nu este un om de stânga sau de dreapta, din simplul motiv că este un om fals.
Nu au fost uitaţi nici grupul de intelectuali prezidenţiali, printre care se numeră V. Tismăneanu, H.R. Patapievici, A. Pleşu, G. Liiceanu şi M. Cărtărescu.


Faţă de aceştia din urmă, Crin Antonescu şi-a exprimat neînţelegerea pentru cei care dezaprobă totalitarismul, dar aprobă tacit sau cât se poate de direct tendinţele şi excesele autoritare ale preşedintelui în funcţie al României.


Din dorinţa de a încheia întalnirea într-un ton optimist, liderul liberal şi-a exprimat speranţa şi credinţa că P.N.L. poate da României perspective mult mai promiţătoare decât cele oferite de actuala guvernare.


În cele din urmă, viitorul nostru depinde de opţiunile fiecăruia dintre noi. Să sperăm că vom ţine cont de acest lucru la viitoarele alegeri electorale.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu