Dreapta şi Stânga

Chiar dacă subiectul doctrinelor politice este privit în prezent ca fiind unul ce ţine mai mult de istoria ideilor politice şi mai puţin de realitatea actualelor contexte sociale şi economice, discuţia asupra celor două curente politice, Dreapta şi Stânga, rămâne în continuare importantă pentru scena publică.

Pentru că uneori există anumite neclarităţi cu privire la folosirea termenilor de "dreapta"şi "stânga", trebuie spus că au fost utilizaţi pentru prima dată în timpul Revoluţiei Franceze de la 1789, atunci când printr-o simplă aşezare în sală, susţinătorii monarhiei s-au poziţionat la dreapta iar cei ai republicii în stânga.

Începând cu acel moment şi până în zilele noastre, ruptura dintre cele două opţiuni a cunoscut diverse momente, în mare parte, fiind într-o permanentă stare conflictuală din cauza ideilor diferite dintre Dreapta şi Stânga.

Poate cea mai importantă diferenţă dintre cele două constă în rolul statului în societate. Şi pe aceasta cale apar două perspective:

-cei de stânga ne spun că statul trebuie să fie unul puternic şi, de asemenea, cu o importanţă majoră în viaţa indivizilor. Aşadar, se pune accent pe taxe care să asigure finanţarea unor programe de protecţie socială pentru colectivitate.

-Pe de altă parte, politicienii de dreapta sunt în mare parte adepţii unui stat cu reglementări guvernamentale reduse, care să puna accent pe individ şi implicit pe o taxare mai redusă. Pentru ei, cel mai important lucru este competivitatea pieţelor libere.

Astfel, în numarul curent al revistei Foreign Policy România, a apărut un articol cu titlul ”Unde Stânga înseamnă Dreapta”, în care se face o prezentare succintă asupra principalelor idei, dintr-un studiu realizat de către pe Margit Tavis de la Universitatea Washington şi Natalia Letki de la Universitatea din Varşovia, cu privire la partidelor politice din Europa de Est post-comunistă.

Potrivit acetora din urmă, s-a descoperit o inversare ciudată prin faptul că majoritatea partidele foste comuniste trecute la social-democraţie au jucat cartea capitalismului iar cele de dreapta s-au prezentat într-un mod asemănător stângii.

De aici rezultă nelămurirea celor doi cercetători care se întrebă în mod legitim dacă alegatorii nu se simt tradaţi de schimbarea direcţiei unui partid căruia i-au acordat votul? Sau poate este vorba de o caracteristică a mediului politic est-european?

Fiindcă trăim în România, o ţară pentru care este valabil studiul expus în revista F.P.R., mi-aş putea începe explicaţiile asupra modului în care îi alegem pe cei care ni se prezintă ca fiind de stânga sau dreapta printr-o rememorare a trecutului.

După cum ştim, de la sfârşitul anilor ‘40 şi până în Decembrie 1989, în ţara noastră ca şi în toată Europa de Est, sub dominaţia sovietică prin intermediul comunismului, nu exista pluralismul politic, fiind permis un singur partid politic, mai exact cel comunist.

În toată această perioadă Partidul Comunist Român şi-a format o organizaţie puternică şi bine structurată în teritoriu. Se estimeză că în momentul căderii comunismului, numarul celor care aveau carnete de partid se afla undeva pe la patru milioane de membri.

Probabil, în majoritatea cazurilor, aceia care au ales să adere la un partid comunist totalitar ne pot spune că au facut pasul respectiv, nu din dragoste faţă de dictatura, ci din oportunism, lucru care pe undeva este de înţeles. Trebuie să avem în vedere faptul că se trăia într-o societate închisă, în care nu existau alte opţiuni dacă îţi doreai o carieră în diverse instituţii sau pur şi simplu nu vroiai să fi considerat un “duşman al poporului”.

Cu toate acestea, începutul anilor ’90 a adus după sine căderea comunismului, a unui sistem politic totalitar care s-a văzut răpus de alternativa sa, societatea occidentală a democraţiilor liberale.

Deşi majoritatea statelor din Europa de Est prezintă anumite carecteristici comune, momentul trecerii către un nou sistem politic a fost diferit. Polonia, Cehoslovacia, Ungaria şi Bulgaria sunt ţări unde s-a trecut în mod paşnic peste acest episod, fără vărsare de sânge, aşa cum din păcate s-a întamplat în România cu cele peste 1000 de victime decedate în Decembrie '89.

Într-un fel ciudat şi poate din dorinţa de a îngropa trecutul comunismului totalitar, P.C.R. a fost trecut în ilegalitate, având parte în mod ironic de soarta partidelor istorice în perioada comunistă. Chiar şi asa, organizaţia de partid s-a putut regrupa rapid în ceea ce s-a numit F.S.N. (Frontul Salvării Naţionale).

Fără îndoială, partidele istorice P.N.L. şi P.N.Ţ.C.D., deşi aveau de partea lor lideri marcanţi, precum Radu Câmpeanu, Mircea Ionescu-Quintus, Corneliu Coposu şi Ion Raţiu, nu se puteau organiza atât de bine precum foştii comunişti români care au făcut trecerea la social-democraţie.

Chiar dacă F.S.N.-ul putea fi trecut la stânga esichierului politic, tematica discursivă a liderilor săi aducea către un conservatorism specific partidelor de dreapta. Urmarea a fost că partidele istorice s-au văzut puse în situaţia de a aborda mesaje specific stângii, dat fiind faptul că segmental electoral de dreapta era deja ocupat de stânga romanească reprezentată prin F.S.N. .

În acest mod, electoratul român s-a aflat într-o situaţie confuză, dat fiind faptul că nu există o cultură politică într-atât de solidă, care să sancţioneze mutările ideologice ale unei organizaţii de partid căreia i se acorda votul.

Comparând cu ceea ce se întâmplă în Marea Britanie sau S.U.A. , acolo unde partidele politice şi-au păstrat direcţia, pare lesne de înţeles că într-o ţară cu un climat politic imprevizib şi confuz, precum este România, se poate găsi ca fiind cumva normală starea în care se află electoratul român, în mare parte alcătuit din nehotârâţi.

Chiar dacă în general se vorbeşte despre o epocă de final a doctrinelor politice, deoarece se consideră că votăm omul şi mai puţin ideile sale (aşa cum poate ar fi normal), cred că dacă va exista un mediu politic şi economic stabil, atunci vom putea cu adevărat să avem opţiuni politice clare iar cei care pendulează între Dreapta şi Stânga (vezi cazul P.U.R. devenit P.C. şi P.D., actualemnte P.D.L.) ar putea fi sancţionati în mod direct de către electoratul lor.

P.S. : Pentru cei interesaţi de subiectul doctrinelor politice, vă pot recomanda cartea lui Norberto Bobbio "Dreapta şi Stânga" apărută la Editura Humanitas.