Tinerii politicieni

Despre tinereţe se spune că este perioada din viaţă în care sentimentele iau locul raţiunii, iar temerile sunt  învinse de curaj. Astfel, tinerii sunt carnea de tun în războaie, iar  sângele lor curge în acele locuri din lume în care libertatea trebuie câştigată.

De aceea, războaiele şi revoluţiile nu se fac cu oamenii care analizează urmările acţiunilor la care iau parte, ci cu inconştienţa tinerilor pentru care viaţa are valoare doar dacă este trăita în spiritul unei cauze. Pentru noi exemplul tinerilor români care au murit în Revoluţia din Decembrie ’89 este cel mai grăitor.

În ultimii 22 de ani am auzit mereu aceleaşi cuvinte: ”Vrem să vină tinerii în locul foştilor comunişti!”. Se considera că un nou început trebuia să fie realizat de către oamenii care n-au fost educaţi în spiritul unei societăţi închise.

Am ajuns să credem că reforma statului înseamnă să punem tineri în locul celor mai în vârstă. Un lucru eronat pe care aveam să-l descoperim în scurt timp, deoarece tinereţea fără competenţă şi conştiinţă este doar o etapă din viaţa unui om.

Nu de aceaşi părere se pare că a fost preşedintele Traian Băsescu care a utilizat argumentul tinereţii atunci când l-a nominalizat pe noul Prim-Ministru al României, Mihai Răzvan Ungureanu. Aceleaşi criterii au fost folosite pentru a selecta noii miniştrii P.D.L. ai cabinetul Ungureanu a căror medie de vârsta este de aproximativ 38 de ani.

Aşadar, tema de campanie pentru anul electoral 2012 a principalului partid din coaliţia de guvernământ este aceea a tinereţii unei noi echipe. Dacă se va ţine cont că în zece luni de zile nu pot exista schimbări majore privind guvernarea, singurul lucru pe care îl poate face guvernul Ungureanu este să puncteze din punct de vedere al imaginii.

Sursă foto

Demisia guvernului Emil Boc şi desemnarea lui Mihai Răzvan Ungureanu

Într-un climat socio-politic destul de tensionat demisia de ieri a fostului Prim-Ministru, Emil Boc, şi desemnarea directorului S.I.E., Mihai Răzvan Ungureanu, reprezintă ceea ce se poate numi răspunsul preşedintelui în funcţie al Ţării la protestele din stradă. 

Chiar dacă intensitatea protestelor a scăzut în ultimele zile, neîncrederea în coaliţia de guvernare este un lucru uşor de observat în toate sondajele de opinie. S-ar părea că singurii care au încredere în actualii guvernanţi sunt reprezentaţii F.M.I., deoarece aprecierile lor sunt mai de fiecare dată pozitive.

Chiar şi aşa, în anul electoral 2012 atât coaliţia de guvernare cât şi uniunea partidelor din opoziţie vor încerca să obţina cât mai multe voturi de la un electorat care a demonstrat prin protestele de peste trei săptămâni că nu doreşte doar o alternaţă la guvernare a partidelor parlamentare, ci o alternativă politică credibilă şi comptentă.  

 Astfel, demisia guvernului Emil Boc, care timp de trei ani de zile a rezistat la 10 moţiuni de cenzură depuse de către partidele din opoziţie, este o mişcare prin care principalul partid de guvernare încearcă să recapete un procent cât mai bun la alegerile parlamentare de anul acesta.

Cu privire la desemnarea lui Mihai Răzvan Ungureanu pentru a forma un nou guvern ar trebui menţionat faptul că în 2009 se discuta despre o posibilă retragere a preşedintelui Traian Băsescu din competiţia pentru alegerile prezidenţiale, iar înlocuitorul acestuia ar fi fost actulul director al S.I.E.

În condiţiile în care preşedintele P.D.L., Emil Boc, este un om lipsit de credibilitate, iar despre o eventuală candidatură a lui Teodor Baconschi la alegerile prezidenţiale nici nu se mai poate discuta, desemnarea lui Mihai Răzvan Ungureanu pare să fie opţiunea preşedintelui Traian Băsescu pentru alegerile prezidenţiale din 2014.

Fără îndoială că desemnarea unui şef al serviciilor secrete pentru a forma un guvern este un lucru care poate fi privit cu îngrijorare, în condiţiile în care acest lucru ne aduce aminte de trecutul politic al României de până în 1989.

Un alt aspect de care trebuie să se ţină seama este că desemnarea directorului S.I.E. pentru a forma un nou guvern aduce în discuţie subiectul politizării excesive a structurilor de apărare şi informatii de care dispune România. 

În condiţiile acestea rămâne de văzut care va fi componenţa guvernului Ungureanu, şi dacă el va trece de votul de încredere pe care trebuie să-l obţină în Parlament. Dar poate cel mai important lucru este felul în care se va raporta posibilul prim-ministru Mihai Razvan Ungureanu la preşedintele României, Traian Băsescu. 

Sursă foto

Percepţiile liberalilor germani cu privire la liberalii români

Versiunea română a site-ul Deutsche Welle prezintă în ediţia din 1 februarie a.c. câteva note privind un studiu al Fundatiei “Friedrich Naumann”, think-thank-ul partidul liberal democrat german F.D.P., cu privire la modul în care sunt percepute acţiunile politice ale liberalilor români. 

Astfel se precizează faptul că parteneriatul politic încheiat între P.N.L. şi P.S.D. are raţiuni pragmatice, având drept scop înlăturarea preşedintelui în funcţie al României, Traian Băsescu, şi a  P.D.L., principalul partid de guvernământ.

Cu privire la faptul că Uniunea Social Liberală este compusă dintr-un partid social-democrat, unul naţional-liberal şi un altul conservator analiştii think-thank-ului liberal german îşi exprimă îngrijorarea faţă de viitorul unei asemenea alianţe politice.

Nu în ultimul rând se face o trimitere la faptul că P.N.L. ar putea avea posiblitatea de a face o aliaţă post-electorală cu P.D.L., iar data aceasta rolul de jucător second ar putea fi atribuit democrat-liberalilor.

De menţionat este faptul că potrivit autorilor articolului liberalii germani îşi manifestă insatisfacţia faţă de alianţa cu un partid social-democrat încă considerat ca fiind un urmaş al fostului partid comunist din România.

Deoarece nu am avut acces la raportul Fundaţiei “Friedrich Naumann”, ceea ce am scris anterior s-a bazat pe datele expuse de către cei doi autori ai articolului.  Am observat faptul că este vorba de un articol preluat de către Ziare.com şi Revista 22.  

Cred de aceea că pentru a avea o imagine de ansamblu trebuie punctate câteva lucruri:

1)    În  cartea “Stânga şi Dreapta” a lui Norbeto Bobbio liberalismul este prezentat ca fiind zona de centru a sceptrului politic, dar de asemenea putem să vorbim de un liberalism de stânga, cât şi unul de dreapta. Partidele liberale fiind adeptele unui discurs echilibrat au de obicei un electorat de 15-20% care le asigură un cuvânt important de spus în formarea guvernului;

2)     Asemenea acestora, F.D.P. este un “partid balama” care a obţinut la alegerile din 2009 un procent de 15%, ceea ce i-a permis să negocieze atât cu conservatorii Anghelei Merkel cât şi cu S.P.D. ( social democraţii germani).  În cele din urmă liberalii germani au ales o alianţă cu conservatorii, iar pe această cale au obţinut postul de vice-cancelar şi Ministerul de Externe;

3)    Din 1990 şi până în prezent activitatea politică pe care a desfăşurat-o P.N.L. a fost aceea a unui partid politic dispus la dialog şi alianţe din simplul motiv că nu putea să formeze de unul singur un guvern. Neagu Djuvara spunea că P.N.L. este un partid care poate obţine maxim 20% la alegerile parlamentare, deorece rolul partidelor politice liberale nu este acela de a obţine majorităţi absolute, ci de a fi dispuse la dialog şi compromis pentru a forma alianţe parlamentare şi guvernamentale;

4)      Nu cred că mă înşel dacă spun că  cei doi autori ai articolului vor să inducă ideea că alianţa politică dintre P.S.D. şi P.N.L. nu este bine văzută de către liberalii germani, cei care le-ar sugera să revină la alianţa A.D.A. (Alianţa Dreptate şi Adevăr) pe care au avut-o în 2004 cu P.D. condus pe atunci de către Traian Băsescu;

5)    Dacă raportul  Fundaţiei “Friedrich Naumann” este întocmai cu ceea ce  au punctat cei doi autori ai articolului de pe site-ul Deutsche Welle, atunci se pare că analiştii think-thank-ului liberal au realizat o cercetare destul de superficială;

P.S: Cred că este bine să vedem cum sunt percepute activităţile politice interne în exterior, chiar şi cu riscul de a exista în mass-media articole cu o tentă părtinitoare asupra rapoartelor în cauză.

Sursă foto

Care poate fi rezultatul protestelor din stradă?

În orice societate democratică votul şi protestul sunt considerate două dintre cele mai importante lucruri care fac ca raportul dintre guvernanţi şi guvernaţi să fie unul cât mai suportabil pentru ambele părţi.

Pentru o ţară aşa cum este România, atât votul cât şi protestul se află la cote de avarii, dacă ţinem cont de faptul că rata de participare la vot este într-o continuă scăndere începând cu primele alegeri libere din 1990, iar numărul protestatarilor este unul pe care guvernanţii nu-l consideră atât de important încât să ţină cont de cererile celor din stradă.

Pe deoparte avem aroganţa celor ce guvernează, iar pe de altă parte ne confruntam cu apatia şi dezinteresul oamenilor pentru care protestul nu mai reprezintă o alternativă pe care să o ia in calcul atunci când se simt nedreptăţiţi.

Ar fi fost greu de crezut că în urmă cu aproape două săptămâni o simplă scânteie putea să reaprindă spiritul de protest al unor oameni care nu se mai simt reprezenaţi de cei care îi guvernează.

Se spune că pe străzile din România au ieşit zeci de mii de oameni, şi nu sute de mii sau milioane. Este drept că dacă comparam protestele din România cu cele din Franţa, Italia sau Grecia putem spune că numărul protestatarilor nu a fost unul foarte mare, dar temerile guvenanţilor s-au datorat faptului că de data aceasta nu se mai confruntau cu mişări de protest ale sindicatelor pe care le puteau ţine sub control.

Fiindcă este vorba de o formă de protest cu caracter spontan guvernanţii s-au văzut nevoiţi să facă câţiva paşi în spate: retragerea Legii Sănătăţii şi rechemarea medicului Raed Arafat la Ministerul Sănătăţii. A urmat amânarea noii taxe auto pentru poluare, o metoda care ameninţa să blocheze piaţa auto din România.

A spune acum că protestele se vor amplifica sau că ele se înceta este un lucru pe care nimeni nu-l poate spune cu siguranţă, deoarece totul ţine de motivaţia celor care protestează. Totuşi, dacă sindicatele şi asociaţiile de studenţi vor să-şi recapete reputaţia de “voce a societăţii” atunci ar fi bine ca ele să fie alături de oamenii din stradă.

În lipsa unui raport echitabil al dialogului social dintre guvernanţi şi guvernaţi protestul rămâne una dintre puţinele căi prin care cererile celor nedreptăţiţi vor putea fi luate în calcul de guvernanţii care din aroganţă sau dezinteres i-au considerat doar nişte numere în statistici.

Cu privire la dezbaterile politice din Parlament se pare că între Putere şi Opoziţie nu se poate purta un dialog prin care să se ajungă la negocieri. În condiţiile în care tot mai mulţi parlamentari P.S.D. şi P.N.L. frecventează U.N.P.R. liderii partidelor din opoziţie trebuie să aleagă dacă îşi vor duce mandatul de parlamentari până la final sau vor demisiona în grup pentru a se reîntoarece la legitimizarea electoratului din colegiile în care au fost aleşi.

Dacă în Parlament nu se poate spune care este rezultatul protestelor din stradă, în raportul dintre guvernanţi şi guvernaţi se poate observa că atât guvernul condus de Emil Boc, cât şi probabil viitoare guverne ale României vor fi mai atente la cererile oamenilor din stradă, deoarece într-o democraţie participativă votul îl va obţine doar acela care îl va merita!

Sursă foto 

Pe cine apară jandarmii?

Potrivit legii 550/2004 Jandarmeria Română reprezintă o instituţie militară specializată pentru apărarea ”democraţiei constituţionale pe întregul teritoriu naţional atât în timp de pace, cât şi în situaţii de criză”. Aceaşi lege mentionază la Art. 2 că jandarmii îşi desfasoară activitatea în interesul cetăţenilor, al comunităţii şi în sprijinul instituţiilor statului. 

 Dacă până acum nu au existat destule discuţii cu privire la modul în care îşi desfaşoară activitatea jandarmii români, chiar din primele zile de protest împotriva  preşedintelui T. Băsescu şi a guvernului Emil Boc televiziunile de ştiri au prezentat imagini cu abuzurile comise de către angajaţii Jandarmeriei.

Suntem în a opta zi de proteste, iar până în prezent niciunul dintre jandarmii care au comis abuzuri n-au fost sancţionaţi. Singura explicaţie ar fi că pentru angajaţii Jandarmeriei nu se aplică poate cele mai importante cuvinte din Constituţia României care prevede la Art. 16 (2) faptul că “nimeni nu este mai presus de lege”.

În tot acest timp victimele abuzurilor comise de jandarmi vor avea marea problemă de a nu-i putea identifica pe cei care i-au agresat, deoarece jandarmii români nu poartă insigne cu un numar de indentificare care să facă posibilă recunoasterea celor vinovaţi.

Ne aflam într-o situaţie în care jandarmii atunci cand folosesc forţa nu fac nicio distincţie între vinovaţi şi nevinovaţi, iar cei care sunt agresaţi de jandarmi pot să considere că toţi jandarmii sunt la fel de vinovaţi.

Dacă până de curând jandarmii erau priviţi drept baieţii buni în luptă cu huliganii de pe stadioane, protestele din România au scos la iveală excesul de zel pe care îl fac jandarmii atunci când intervin, dar şi faptul că oamenii care populează peluzele stadioanelor nu sunt toţi nişte nenorociţi care vin pe stadioane doar să se bată cu jandarmii.

Personal am avut câteva întâmplări neplacute cu jandarmii, cât să pot spune că abuzurile pe care le vad  împotriva manifestanţiilor sunt veridice, iar de ele sunt vinovaţi doar acei jandarmi care le făptuiesc.

De asemenea, pot spune că în urmă cu doi ani şi jumătate, atunci cand a murit fratele meu, unul dintre jandarmii veniţi la locul accidentului s-a comportat destul de uman cu un om aflat în situaţia mea.

De aceea sunt împotriva tuturor generalizărilor care tind să inducă ideea că toţi oamenii sunt la fel. Totuşi, pentru a se evita acest lucru trebuie ca fiecare om să fie răspunzător pentru faptele sale.

Legile statului trebuie să se aplice fără nicio deosebire, atât cetăţenilor acuzaţi de acte de violenţa cât şi jandarmilor care comit abuzuri folosind uniforma pe care o poartă drept un pretext pentru a-şi putea ascunde  indetitatea.

Fără aceste lucruri vom putea vorbi doar de faptul că pe străzi şi pe stadioane se duce o luptă continuă între două categorii de huligani, dintre care unii au marele avantaj de a purta uniformă Jandarmeriei Române.  

Sursă foto

România se revoltă!

În urmă cu câteva zile atunci când am vazut la Târgu Mureş protestul pentru susţinerea medicului Raed Arafat m-am bucurat să văd că există reacţii în societatea românească. Poate din dorinţa de a ne scuza neputinţa am apelat mereu la proverbe aşa cum este cel cu “capul plecat sabia nu-l taie”. Chiar şi în cărţile de sociologie se precizează că principala trăsătura a poporului român o reprezintă adaptabilitatea.

Şi ce-i drept ne-am adaptat încă din perioada Imperiului Otoman, şi am continuat după aceea cu “Imperiul Sovietic” care a impus un regimul politic totalitar comunist. Problemele noastre de adaptare au apărut în  Decembrie ’89, atunci când a trebuit să înţelegem regulile unei societăţi deschise bazate pe democraţie şi libertate.

Dacă în anii ’90 au existat diverse forme de revoltă a cetăţenilor români împotriva modului în care a fost guvernată ţara, începând cu anii 2000 mişcarea sindicală şi reprezentaţii societătii civile şi-au pierdut din credibilitate prin faptul că şi-au pus mai mereu interesele personale înaintea celor pentru care se presupune că militau.

Într-o astfel de situaţie puterea politică din România şi-a continuat, fără nicio opoziţie din partea societăţii civile sau a sindicatelor, mai toate demersurile fără să o intereseze câtuşi de puţin dorinţele unor cetăţeni pentru care democraţia îşi pierduse orice sens, iar scrutinele electorale deveniseră o formalitate.

Trebuie să recunosc că în faţa acestor lucruri mi-am spus că singura explicaţie logică a lipsei de reacţie a noastră, a românilor, faţă de ceea ce ni se întâmplă se gaseşte în cuvintele lui Octavian Paler, cel care spunea că “dacă nu poate face istorie, românul  îndură”.

Chiar şi reprezentanţii F.M.I. şi-au exprimat public aprecierea faţă de felul în care au îndurat cetăţenii români reducerile impuse de Preşedintele Băsescu şi guvernul pe care neconstituţional îl coordonaează începând din 2009.

De câţiva ani există nemulţumiri pe care ni le exprimăm faţă de cunoscuţi sau pe reţelele de socializare, dar până în urmă cu cateva zile nimic nu părea să anunţe amploarea pe care o poate lua o lege a sănătăţii impusă de preşedintele T. Băsescu şi forţarea demisiei medicului Read Arafat, fondatorul S.M.U.R.D. 

Dorinţa omului politic T. Băsescu de a fi în continuare un “preşedinte jucător” a început să devină tot mai iritantă pentru cei care nu l-au votat în 2009, cât şi pentru aceia care l-au votat. Dovada acestui lucru este că aceia care îl contesta astăzi în stradă sunt tot oamenii cărora le strângea mâinile în băile de mulţime din mai 2007.

Cum reacţionează T. Băsescu acum când este contestat? Retrage proiectul de lege al sănătăţii şi îşi trimite instituţiile de fortă peste manifestanţi. Chiar si chemarea acelor tineri la interviul pentru posturile de consilieri prezidenţiali a fost un lucru total neinspirat, pentru că a însemnat pe deoparte lipsa de curaj a preşedintelui în funcţie de a transmite un mesaj public, iar pe de alta parte au apărut pe posturile de televizine câţiva tineri impresionţi de personajul pe care l-au întâlnit.

Alţi tineri care poate au sau n-au diploma la universităţi de prestigiu sunt în aceste zile pe străzi, şi refuză să aibă în continuare un preşedinte cu o astfel de conduită. Protestul lor este pus în umbră de aceaşi jandarmi care în mai 2007 erau tinuţi în unităţi, atunci când protestele pentru susţinerea preşedintelui suspendat nu erau un motiv pentru a impune forţa oamenilor în uniforme.

 Sunt abuzuri pe care le vede toata lumea, şi despre care cu ştim cu toţii că nu vor fi sanctionaţi deoarece se  pare că uniforma jandarmilor este mai presus de Constituţia României.

În mass-media se tot vorbeşte despre faptul că Opoziţia cheamă oamenii să protesteze, iar galeriile de fotbal duc lupte cu jandarmii. Dacă vrem să mergem cu discuţia doar până la aceste lucruri atunci nu cred că vom înţelege nimic din ceea ce se întâmplă cu protestele din România.

Având în subordine Parlamentul, Guvernul, instituţiile de forţă, liderii de sindicat, şi o bună parte a societăţii civile actuala putere politică a pierdut încrederea cetăţenilor români, iar ceea ce se întâmplă pe străzi este o manifestare a faptului că guvernanţii trebuie să ia frica oamenilor.

Este greu de spus care va fi deznodământul protestelor, dar cert este că românii vor o schimbare, iar fără acest lucru starea de tensiunea va continua să alimenteze furia oamenilor disperaţi care ajunsi într-o astfel de situaţie recurg la gesturi disperate. 

Sursă foto

Anul deciziilor

Privit ca un an în care disputele politice interne vor atinge cote maxime, 2012 reprezintă o nouă etapă electorală pe care o are de trecut societatea democratică românească. În contextul anunţului actualei guvernări de a comasa alegerile locale cu cele parlamentre ne aflăm în faţa unui unui interes cu scop electoral care adânceşte confuzia electoratului român între prerogativele aleşilor locali şi cele ale membrilor Parlamentului.

Nu este mai puţin de neadevărat că încă din 2008, odată cu implementarea votului uninominal, o mare parte a candidaţilor pentru ocuparea unui loc în legislativul Ţării s-au comportat asemenea unor aleşi locali în colegiile în care şi-au desfăşurat campania electorală.

Prin comasarea alegerilor locale cu cele parlamentare este evident că actualii ocupanţi ai funcţiilor de primări sau sefi de consilii judeţene vor fi aceia care vor tracta după ei viitorii parlamentari ai României. Dacă despre actualii membrii ai legislativului se găsesc cu greu cuvinte de apreciere, un viitor legislativ în care va conta mai mult influenţa primarilor sau a şefilor de consilii judeţene se anunţă încă de pe acum ca un lucru care va dăuna grav funcţionării unui stat democratic în care puterea oamenilor nu trebuie să fie mai presus de cea a legilor.

Fără îndoială, actuala putere politică va încerca să-şi conserve beneficiile pe care le oferă resursele guvernării, în timp ce partidele din opoziţie vor milita pentru mesaj negativ la adresa celor care se află la guvernare. Este vorba de o competiţie al cărui rezultat va depinde de decizia fiecăruia dintre cetăţenii români. 

Totuşi, rămân câteva lucruri asupra cărora trebuie insisat:

1) schimbarea regulilor pentru a facilita conservarea puterii politice va crea un precedent care poate fi invocat şi de către viitoarele guvernări;

2)  mai presus de dorinţa pentru  a deţine puterea, partidele politice româneşti trebuie să pună accent pe valorile democraţiei şi cele ale libertăţii;

3) pentru a putea decide prin intermediul dreptului la vot cetăţeanul român are nevoie de o minimă cultură politică prin care să facă diferenţa între ceea ce înseamnă autoritate locală şi cea parlamentară;

Dacă Petre Ţuţea considera partidele politice drept “cai înhămaţi la carul istoriei neamului românesc”, atunci ar fi de dorit ca reprezentanţii partidelor politice româneşti să ofere idei, soluţii la problemele cu care se confruntă cetăţenii români şi, de asemenea, o viziune cu privire la rolul pe care îl poate juca România în politica externă. 

Fără aceste lucruri şi mergând doar pe etichetări reprezentanţii partidelor politice româneşti nu vor reuşi să aibă poate ceea ce n-au avut niciodată: încrederea ceţăţenilor români că şi-au dat voturile celor care au meritat acest lucru. 

Până acum votul negativ a facut diferenţa dintre învingători şi învinşi, şi de fiecare dată cei care au folosit un mesaj negativ împotriva competitorilor au devenit victime ale aceluiaşi tip de mesaj pe care de data aceasta îl foloseau cei aflaţi în opoziţie. 

Tot Petre Ţuţea spunea că atunci când partidele politice româneşti nu-şi duc la îndeplinire datoria faţă de propria ţară „ele devin gloate, iar poporul român le duce la abator”.

2012 este un an decisiv pentru viitorul nostru şi al României, iar dacă nu ne sunt indiferente problemele pe care le invocăm atunci este nevoie să alegem conştienţi de opţiunea noastră.