duminică, 17 ianuarie 2010

Pentru cei ce vor sa previna...


Probabil, nu as fi scris despre subiectul de fata, daca in urma cu opt luni, intr-o seara de duminica, nu ar fi avut loc accidentul fratelui meu, in urma caruia el a murit, iar prietenul sau, pasager pe motocicleta, a decedat la spital, dupa zece zile. Fie ca vrem sau nu, in viata descoperim si intelegem mai bine multe lucruri, abia atunci cand le simtim pe pielea noastra.
Celor ce cred ca sunt feriti de tragedii, le pot spun ca asa am sperat si eu. Nu credeam ca se va intampla vreodata. Era un lucru greu de imaginat, care intr-o noapte de mai, a devenit realitate. Un cosmar trait...
Nu tin neaparat sa va sensibilizez prin intermediul acestor cuvinte. Ceea ce trag nadejde, este ca sa luati aminte de exprientele din viata altora. De asemenea, cu aceleasi sperante, va rog sa vizionati urmatoarele videoclipuri provenite din campanii de prevenire ale accidentelor ce au drept victime motociclisti.
Prevenire accident moto 1 / Prevenire accident moto 2
Pentru ca altfel puteti ajunge sa simtiti chiar voi, realitatea urmatoarelor imagini si sunetele de pe fundal. Mie imi sunt asemanatoare si cunoscute, ca sa le mai pot descrie pe cele traite din locul unde s-a intamplat accidentul fratelui meu, in data de 17 mai 2009.
Cu credinta si speranta, ca atat cei pe doua roti cat si cei cu patru roti, pot lua aminte de cele scrise, inchei postul memoriei fratelui meu, Dragos-Nicusor Neagoe (05.06.1990-17.05.2009).



marți, 12 ianuarie 2010

Despre Revolutie

Cu toate ca subiectul intamplarilor din Romania anului 1989 este unul de actualitate in luna decembrie a fiecarui an, ceea ce pana la urma este un lucru bun, am ales sa postez urmatorul fragment din simplul motiv ca intrebarile de atunci, nu si-au gasit raspunsurile. Ce-i drept, prea curand, pare tot mai putin posibil sa apara alte variante mai credibile, decat cele de pana acum.
Asadar, va invit sa cititi opinia mea din decembrie 2007, cu privire ce-am avut de spus despre Revolutia din decembrie '89.
"PROCENTUL TINERILOR CARE ÎŞI AMINTESC ceva despre Revoluţie este probabil subunitar. După multe căutări am mai descoperit încă un tinerel căruia nu-i este indiferent masacrul din 1989. Îl cheamă Ovidiu Neagoe şi este student la Ştiinţe Politice. „Amintiri din Decembrie 1989 nu pot să zic că am, pentru că eram un copil, aveam patru ani. Ştiu de la părinţii mei că am fost dus la casa bunicilor de la ţară ca să fiu departe de ce se întâmpla atunci. Aşadar, nu pot să zic că sunt vreun mic revoluţionar şi nici măcar fiu de revoluţionar. Păcat că acest lucru îl zic mulţi alţii. Acum am 21 de ani şi pot spune că văd în ceaţă acest eveniment. Ştiu doar că, în decursul acestor 18 ani care au trecut de atunci, au apărut fel de fel de teorii în legătură cu ce s-a întâmplat. Ştiu că există mulţi revoluţionari şi, din păcate, multe victime, aşa că mă întreb câţi au fost eroi? Mă întreb acest lucru privind la ceea ce se întâmplă în societatea noastră. Pot doar să mă mai întreb ce reacţie ar putea să aibă unul dintre cei care a murit atunci? Probabil că ar avea motive să plângă dacă ar vedea cum a ajuns societatea în care a crezut el şi, desigur, ar zâmbi ironic atunci când ar vedea prostia şi nepăsarea în care ne aflăm. Aşadar, nu ştiu ce a fost atunci, pentru că nimeni nu a zis nimic clar şi, ce-i drept, atâta vreme cât nu ne dorim să ştim ce a fost atunci, ce rost îşi mai au întrebările în legătură cu acele evenimente? Până la urmă, rămâne doar faptul că în acele zile au murit oameni, mulţi oameni, şi aici este vorba de un lucru care se putea evita! Dar zilele acelea au trecut, iar acum, acei oameni trăiesc doar prin încercările de a nu-i uita definitiv. Faptul că sunt comemoraţi an de an este un lucru bun. Totuşi, consider că cea mai bună comemorare s-ar putea realiza prin faptele românilor care să fie demne de lupta pentru libertate. Respectul faţă de ei nu se rezumă doar la afişe, emisiuni TV sau buchete de flori la morminte. Dacă tot îi respectăm, să o facem prin fapte şi nu doar în aceste zile. În final, nu pot zice decât: Dumnezeu să-i odihnească în pace pe eroii/victimele lui Decembrie ’89 şi nu numai, pentru că nu au fost puţini cei care au murit pentru libertate înainte de 1989. O certitudine tristă este că ei au murit, noi i-am uitat şi astfel societatea aceasta merge tot înainte fără să-şi găsească vreun orizont“, sfârşeşte Ovidiu declaraţia ca un urlet de indignare."
Sursa este ziarul Expresul de Sud ,17 decembrie 2007.
P.S. : Dumenzeu sa ne ierte...

joi, 24 decembrie 2009

Urari de sarbatori

Pe aceasta cale, tin sa urez vizitatorilor blogului, un Craciun Fericit si La multi ani pentru 2010!

Cu stima,

Ovidiu Neagoe

sâmbătă, 5 decembrie 2009

Pentru cei ce vor alege

Nu-mi propun, ca pe ultima suta de metri, sa va spun cu cine sa votati. Stiu ca ati ales deja.V-ati decis cui ii veti acorda votul. Probabil, unii dintre voi s-au hotarat ca sa nu se prezinte la vot. Motive de absenta sunt destule, dar ca sa-mi citez unul dintre profesorii de la master, "cata vreme nu alegi, n-ai prea multe motive sa te plangi".
Cert este ca ziua de maine, 6 decembrie 2009, este una in care speram sa aflam multe raspunsuri la intrebarile pe care le avem, fiecare dintre noi pentru urmatorii cinci ani. Un prim raspuns, si poate cel mai important, il stim chiar noi, iar aceasta este optiunea pentru unul dintre cei doi candidati ramasi in competitie. Celelalte lucruri, probabil, le vom afla in urmatoarea perioada de timp. Stiu ca sunt destule motive pentru a fi pesimist si rezervat in sperantele asupra prezentului si viitorului, dar trag nadejde ca cei ce cititi blogul acesta, o sa fiti constienti de importanta votului si directia pe care o va urma optiunea voastra.
Salut

sâmbătă, 28 noiembrie 2009

De campanie (dupa turul 1)

Cateva scurte concluzii:

Pentru ca au ramas in competitia pentru alegerile prezidentiale din 2009, T.Basescu si M.Geoana, nu pot spune decat ca suntem pusi in situatia de alege raul cel mai mic, iar acela nu este actualul presedinte in functie. Cert pare ca trebuie sa incercam. Am incercat cinci ani de zile cu T.Basescu, iar acum n-avem prea multe scuze, ca sa nu incercam un alt tip de presedinte.

Rezultatul de 20,2% obtinut de catre C.Antonescu, candidatul PNL, la care si subsemnatul si-a adus contributia, in limitele unui voluntar, cred ca este unul bun, insa, nu a fost suficient, pentru a avea primul presedinte liberal in Romania. Cu toate acestea, scorul este promitator si permite astfel, un rol cheie in viitorul guvern si nu numai.


Desi erau unele previziuni de absenteism, castigul cel mai mare, dupa primul tur, consider ca a fost prezenta la vot. Imi reafirm parerea ca, pe langa influente, mai mult sau mai putin vizibile, depinde de noi, ceea ce vrem sa avem in Romania. Clasa politica de dupa '89 si liderii acesteia, au fost si raman, produsul societatii romanesti, rezultat din urma alegerilor noastre. Este greu de crezut ca printr-o simpla reformare, vor aparea politicieni responsabili, fara ca ei sa nu fie votati de catre un electorat pe masura.Ce-i drept, cuvantul "reformare" este unul des folosit, atat de catre cei ce detin puterea politica, cat si de cei care vor s-o obtina.
P.S.: Keri feat Butch-Valea Tatilor
Un film de vazut, Lions for Lambs.


sâmbătă, 21 noiembrie 2009

Ziua unor noi alegeri

Pentru ca maine are loc primul tur al alegerilor prezidentiale din Romania, cred ca ziua de 22 noiembrie 2009, va fi tinuta minte drept inca o zi, in care noi toti vom alege. Unii dintre noi, cei care se vor prezenta la vot, vor avea posibilitatea de a alege dintre candidatii inscrisi in aceasta cursa. Altii, poate saturati de politica sau dezinteresati, vor decide sa nu se prezinte la vot.

Nu tin sa polarizez aceste doua categorii, insa daca ar fi ceva ce as putea spune, este ca spre deosebire de partizanatul pentru un candidat, indiferenta doare cel mai tare. Spun acest lucru, din perspectiva unuia, care a decis sa nu se mai prezinte la doua tururi de scrutin, alegerile pentru Parlamentul European, in 2007, si alegerile locale din 2008. In acea perioada, m-am gandit ca daca votul meu nu-si poate aduce contributia catre o directie mai buna, atunci protestul prin absenta, ar putea fi util. Si, cred ca au fost destui in situatia mea. Probabil, sunt si acum la fel de multi... .

Intr-o astfel de postura, nu stiu cat m-ar prinde bine acum, haina mobilizatorului, a celui care le spune oamenilor sa mearga la vot. Ce cred ca as putea spune eu, dupa ce-am incercat si absenta de la vot, este ca trebuie sa ne cunoastem drepturile si obligatile pe care le avem unii fata de ceilalti! Cred ca nu trebuie sa mai privim mereu Romania cu fatalism, multumindu-ne sa spunem doar ca "asa se intampla lucrurile in tara noastra!". Asta nu! Poate mai bine am spune ca asa ne-am invatat noi cu lucrurile care se intampla in tara noastra!

Sper si cred ca Romania si romanii vor apuca si timpuri normale, in care problemele de acum sa fie doar triste amintiri. Cred, de asemenea, ca daca ne aflam pe un drum gresit, nu trebuie sa fim conservatori cu cel care ne conduce pe acest drum, scuzandu-ne cu constatarea:"altu' mai bun nu avem si oricum cei care vin fac tot la fel". Nu ne putem eschiva de la o noua alegere, chiar cu riscul de a avea parte de un nou esec.

Consider ca multe dintre tipurile de alegeri pe care le-am facut pana acum au fost gresite. Ziua de maine, poate fi una in care ne putem asuma greselile si mai ales, le putem corecta! Daca sunt putini aceia care nu simt protestul prin absenta de la vot, atunci ar putea fi multi aceia care vor simti prezenta la vot, a celor care au acest drept de a alege si vor sa si-l exercite.
Sa speram ca optiunea noastra va fi una mai buna decat s-a dovedit cea din 2004, si mai ales, ne va putea oferi o alta conduita din partea presedintelui Romaniei.

Sa speram ca nu vor mai existe multe dintre aceste indoieli, iar in timp, prin invatare, rabdare si munca, vom avea parte de o cultura politica, atat de necesara zilelor in care traim. In final, pot spune ca de noi depinde in mare parte, daca vrem sa cernem sita. Acesta este alegerea noastra!
Una dintre multele noastre alegeri, pe care daca le vom evita, atunci riscam sa ne confruntam cu ele.

miercuri, 14 octombrie 2009

Politica virtuala

Marturisesc ca de ceva timp, am preferat sa citesc blogurile altora, decat sa mai adaug vreun post la propriul blog. Desigur de la toate acestea nu puteau sa lipseasca lecturarea ziarelor si vizionare emisiunilor de la tv, plus cateva carti. Nu pot spune ca am dorinta de a scapa de dezbaterile politice, asa cum vad ca apare un nou curent prin redactiile de la "Cotidianul" si "Adevarul". N-are rost sa fim mai ipocriti decat suntem, avem nevoie de discutii politice, pentru ca daca ne declinam responsabilitatile, noi avem o mare problema, nu doar cei care ne fac sa ajungem intr-o stare de lehamite.

Si daca tot incepusem sa va spun de bloguri, este usor de observat ca partizanatul pentru candidatii la functia de presedinte al Romaniei, se duce pe toate fronturile. Daca la alegerile trecute, nu se acorda un spatiu important luptelor politice din planul virtual, astazi gasim bloguri scrise de ziaristi cat si de politicieni. Trebuie sa spun ca e placut sa mai citesti si randuri scrise de un politician, care daca ar renunta la cariera politica, ar putea oricand sa ocupe un post de editorialist la un ziar de mare tiraj. Ma rog, au fost cazuri in care s-a trecut din mass-media in politica si invers. Nu-i mai putin de neadevarat, ca perceptia despre un individ care se afla intr-o postura de om critic si a ajuns in alta de aparator al lucrurilor pe care le-a criticat, a fost una nefavorabila celor care au ales sa treca granita dintre cele doua domenii.

Stiind ca in prezent, valurile sunt tulburi iar capitanul de pe nava noastra, are de ceva timp, vreo cinci ani, probleme cu directia, avem datoria sa fim mult mai atenti la alegerile din 22 noiembrie si 6 decembrie 2009. Pentru ca in scurt timp va incepe campania electorala, toate mijloacele de comunicare se vor tura la maxim. Ceea ce nu e un lucru rau. Ramane de vazut cum vor decurce aceste miscari, pentru ca daca vom avea discutii bazate pe argumente si proiecte, ar fi un lucru bun. Ne place sau nu, absenteismul de la vot se datoreaza acestor puncte pe care un om politic rar le poate intruni, acelea ce tin de seriozitate, munca si consecventa.

Sper si cred ca momentul de criza prin care trecem ar putea sa reprezinte trezirea pe care o invocam din imnul national. Un prim pas ar fi sa constientizam ceea ce avem de facut, iar aici nu ma refer doar la cei aflati in lupta politica, ci si la cei ce vor merge la vot.

Asadar doamnelor, domnilor imi inchei postul aici. In continuare, ramane sa ne citim unii altora blogurile pe care le avem la dispozitie.
P.S.: Un lucru de luat in seama!