Oameni mari şi gesturi mici

În cartea „Scrisori din Rusia”, contele de Custine spunea că uneori oamenii mari sunt incapabili să facă cele mai mici gesturi de umanitate. Pornind la acest lucru, care poate părea destul de banal, ne putem întreba ce anume ne opreşte să facem gesturi simple, ce nu necesită vreun sacrificiu uman deosebit?

Poate că uneori este vorba de orgoliu, poate că alteori ţine de indiferenţă sau poate că de cele mai multe ori este vorba de o stare de comoditate în comportamentul nostru. Ca să fiu mai clar, mă gândesc la un salut spus unor vecini sau colegi.

Apropo de lucrul acesta, la mine la ţară, oamenii continuă să îşi înveţe copiii să spună „Bună ziua!” celor pe care îi întâlnesc, fie că este vorba de cunoscuţi sau de persoane care doar vin în vizită la părinţii sau bunicii lor.

Veţi spune că există diferenţe între comunităţile de la sate şi cele din marile oraşe în care trăim, dar cred că respectul nu ţine cont de numărul de oameni care locuiesc într-un loc. Şi, desigur, îmi veţi spune că există o tendinţă de a generaliza, iar aici v-aş putea răspunde că, deşi risc să generalizez şi cumva să idealizez un spaţiu, mă refer la o chestiune care ţine de probabilitate. 

Cred că în mediul rural există o probabilitate mai mare ca gesturile simple să rămână o parte importantă a educaţiei primite acasă, iar în mediul urban tindem să avem un comportament în care punem accent mai mult pe o competiţie continuă, în care suntem animaţi de ideea de câştiguri, care, sperăm noi, ne vor aduce beneficiile materiale şi prestigiul la care aspirăm.

Poate că starea materială asigură o parte a stabilităţii noastre, dar cred că rămân destule lucruri pe care niciun venit nu le poate asigura. Nu cred că cineva îşi poate cumpăra un suflet bun sau o conştiinţă care să-l oprească să facă rău, cum nu cred că cineva poate cumpăra respectul sincer al semenilor săi.

Ştiu că trăim zile în care grijile cotidine ne afectează personal şi profesional destul de mult. Ştiu că o parte importantă dintre oameni îşi privesc viitorul neclar, iar alţii se îndoiesc de capacităţile şi şansele lor. Ştiu că sunt multe probleme în viaţa fiecăruia, unele vizibile, altele doar interioare, pe care considerăm mai bine să le păstrăm doar pentru noi.

Dar, până la urmă, ştiu că avem voinţa necesară să trecem peste încercările cotidiene şi putem să facem gesturi simple, care ne readuc aminte că suntem oameni mari, capabili de gesturi mici.

Sursă foto

Lucruri în care cred

Cred în binele pe care sunt capabili oamenii să îl facă. Cred că în clipele de disperare apar cele mai puternice speranţe. Cred că nu aş fi scris despre credinţele mele dacă viaţa pe care o trăiesc ar fi fost lipsită de suferinţele medicale şi fără frământările interioare.

Cred că experienţele povestite ale celor care au fost pe marginea prăpastiei pot fi utile acelora care n-au ajuns acolo, dar care astăzi se îndoiesc cu privire la prezent şi nu văd perspective bune pentru viitor.

Cred că, deşi merg rar la Biserică, pot să mă gândesc zi de zi la cei pe care nu îi mai avem lângă noi, dar cărora le-am păstrat amintirea vie în inimile noastre.

Cred că voi trăi până în ultimele clipe de viaţă cu regretul de nu putea fi schimbat ceva în acea zi de duminică.

Cred că deşi mă tem că într-o zi voi pierde alţi oameni dragi, de la fratele meu Dragoş am învăţatat, în cei aproape 19 ani de viaţă pe care i-a trăit, că viaţa are rost doar prin felul în care alegem să o trăim.

Cred că cea mai mare durere pentru un părinte este să-şi îngroape copilul, iar de aceea cred că, înainte să ne gândim doar la noi înşine, nu trebuie să uităm că acasă este cineva care aşteaptă să ne întoarcem cu bine.

Cred că trebuie să conştientizăm greşelile pe care le facem, pentru că regretele pot fi îndreptate prin sacrificii care ne pot da şansa unor nopţi liniştite.

Cred că nu este important tonul vocii, ci argumentele pe care le aducem.

Cred că oamenii trebuie priviţi aşa cum sunt, cu bune şi rele, şi nu în funcţie de criterii ce ţin de trăsăturile lor fizice, opţiuni lor politice sau religioase ori alte alegeri personale care nu îi afectează pe ceilalţi.

Cred că deşi se spune că în viaţă reuşita ţine doar de atingerea scopului, în cele din urmă, oamenii buni şi munca lor este apreciată şi recompensată.

Cred că deşi un barbat poate să iubească o singură femeie, acesta are datoria de a le respecta pe celelalte femei ca şi cum ar fi vorba de cea lângă care ştie ca va fi pentru tot restul zilelor sale. 

Cred că atunci când simt deznădejdea aproape sunt bucuros când cineva îmi aduce aminte ceea ce am spus mai demult.

Sursă foto