Sărbătorirea zilei de 10 mai

Ziua de 10 mai,  ziua naţională a României între anii 1866-1947,  începe să reapară în conştiinţa publică românească ca fiind o zi de sărbătoare naţională. Astfel, ieri la orele 10:00 organizaţia Tineretului Naţional Liberal  din Craiova a depus o coroană de flori la statuia Regelui Carol I.

În mass-media centrală şi locală evenimentul este din ce în ce mai mediatizat, iar asta înseamnă că o bună parte dintre români sunt interesaţi de importanţa acestei zile. Pentru partidele politice, în special pentru cele istorice, un astfel de lucru reprezintă un semnal de luat în seamă pentru o dezbatere cât se poate de onestă cu privire la cea mai bună formă de guvernământ.

După abdicarea forţată a Regelui Mihai în 30 decembrie 1947 şi proclamarea republicii de către autorităţile comuniste prosovietice împotriva monarhie s-a dus o puternică propagandă care a continuat chiar şi după Revoluţia din Decembrie 1989 prin aceia care au preluat puterea politică din România.

Consecinţele propagandei încă se simt, dar ele pot fi combătute prin manifestaţii care să se readucă în conştiinţa publică românească semnificaţiile celor mai importante zile din istoria României.

Premiza  că sărbătorind 10 mai nu vom mai face acelaşi lucru de 1 decembrie este una falsă. Nu am fi putut să sărbătorim ziua Unirii din 1 decembrie 1918 dacă înainte de asta pe 10 mai 1866 nu ar fi venit pe tronul Ţării Carol I. De asemenea, nu am fi putut să sărbătorim 1 decembrie 1918 dacă pe 10 mai 1877 România nu şi-ar fi declarat independenţa. Şi, desigur, nu am fi putut să sărbătorim 1 decembrie 1918 dacă în 10 mai 1881 România nu ar fi devenit Regat.

Se poate constata destul de uşor faptul că sunt puţini cei care au o opţiune pentru monarhie sau pentru republică, ceea ce înseamnă că majoritatea românilor privesc cu neîncredere modul în care sunt guvernaţi.

Chiar dacă Constituţia României adoptată în 1991 şi modificată în 2003 prevede la Articolul 80 că preşedintele republicii exercita funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate s-a observat destul de uşor faptul că un om care provine dintr-o formaţiune politică şi are nevoie de susţinerea acelui partid nu-şi poate exercita funcţia de preşedinte al Ţării cu imparţialitate.

Avem exemplele mandatelor lui Ion Iliescu, al lui Emil Constantinescu, iar din 2004 asistam la modul în care preşedintele Traian Băsescu mediează evenimentele sociale şi politice din România.

Nu ştim în ce măsură acela care va câştiga alegerile prezidenţiale din 2014 o sa fie un mediator, însă având în vedere exemplele preşedinţilor Iliescu, Constantinescu şi Băsescu ne putem gândi că scenariul are toate datele să se repete.

Închei considerând că trebuie să avem în vedere toate aspectele pe care le putem discuta pentru a alege forma de guvernământ care ne reprezintă cel mai bine ca naţiune.