luni, 19 decembrie 2011

Vaclav Havel şi Kim Jong Il. Destinul unui democrat vs. destinul unui dictator



Pentru actualitatea politică internaţională decesul fostului preşedinte al Republicii Cehe, Vaclav Havel,  dar şi decesul liderului Nord-Coreean, Kim Jong Il,  a reprezentat o situaţie aparent inedită.

Se pare că este o ironie a sorţii faptul că în aceaşi perioadă suntem martorii decesului unui dizident anticomunist, dar şi al unuia dintre ultimii dictatori comunişti. 

Fiindcă este vorba de doua personalităţi cu totul diferite, care reprezintă  doua sisteme politice opuse,  şi relatările din mass-media despre Vaclav Havel şi Kim Jong Il păstrează acelaşi ton al diferenţelor care separă lumea regimurilor democratice de cea a celor totalitare.

În timp ce la Praga cehii se reculeg aşteptând în linişte pentru a-şi aduce un ultim omagiu lui Vaclav Havel, unul dintre simbolurile dizidenţei împotriva comunismului instaurat de către sovietici, la Phenian vestea decesului „liderului suprem” Kim Jong Il este relatată de către mass-media comunistă drept un moment de maximă tragedie în care nord-correeni se întrec în a-l jeli pe cel care i-a condus dictatorial în ultimii 17 ani.

Într-o asemenea situaţie ştirile din actualitatea politică internaţională încearcă să acopere cele două subiecte. În condiţiile în care despre Vaclav Havel se vorbeşte în termeni pozitivi care evidenţiază destinul celui care a rostit celebre cuvinte „puterea celor fără de putere”, despre personajul politic Kim Jong Il se manifestă un inters ciudat, poate şi datorită notorietăţii pe care a dobândit-o acest lider excentric al unei societăţi închise.

Ce rămâne în urma lui Vaclav Havel? Cum va fi amintit Kim Jong Il? Sunt întrebări care fac ca disputa ideilor democratice împotriva celor totalitare să fie într-un permanent conflict, atât pentru societăţile prezente cât şi pentru cele viitoare.

În timp ce Vaclav Havel lasă moştenire celor care cred în valorile democratice faptul că o naţiune poate fi reprezentată cu onestitate în spiritul libertăţii care face ca putere legilor să fie deasupra puterii oamenilor, Kim Jong Il lasă moştenire puterea politică fiului său,  Kim Jong-uen, noul lider al unui regim politic care în timp ce îşi înfometează populaţia are asipiraţii de mare putere nucleară.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu