În România postdecembristă social-democraţia reprezentată de către Frontul Salvării Naţionale, care s-a rupt la scurt timp după Revoluţie în tabara "conservatoare" condusă de Ion Iliescu şi cea "liberală" a lui Petre Roman, a fost şi rămâne un segment important pe eşichierul politic. Dat fiind faptul că suntem o ţară cu un trecut comunist, în care rolul statului a fost unul centralizator, nu este deloc surprinzător faptul că un asemenea curent politic a reuşit să conducă destinele ţării în primii ani de la schimbarea regimului politic dictatorial.
Chiar dacă Revoluţia din Decembrie '89 a readus pe scena politică vechile partide istorice, P.N.L. şi P.N.Ţ.C.D., dar şi multe alte noi formaţiuni politice, o mare parte a electoratului român a rămas ataşat ideilor de stânga promovate de către reprezentaţii P.D.S.R. şi P.D. Paradoxal sau nu, zonele cele mai slab dezvoltate economic din România au reprezentat bazinul electoral al social-democraţiei româneşti.
Deşi între cele doua partide de stânga a existat un permanent conflict, pentru că fiecare vroia să-şi însuşească rolul de cel mai important partid social-democrat din România, ceea ce a contat decisiv a fost tipul de lidership pe care l-au promovat. În acest duel al liderilor stângii romaneşti a câştigat de departe reprezentatul P.D.S.R., Ion Iliescu, primul preşedinte al României ales la alegerile din mai 1990, care şi-a menţinut mandatul de preşedinte după alegerile din 1992 până în 1996, şi a revenit în cea mai importantă funcţie a ţării câştigând scrutinul prezidenţial din 2000.
Deoarece Constituţia României nu îi mai permitea să mai candideze la un nou mandat prezidenţial, Ion Iliescu a trebuit să predea ştafeta de lider al partidului către Adrian Nastase, fost prim-ministru în perioada 2000-2004, şi candidat al alegerilor prezidenţiale din 2004. Dacă în cazul lui Ion Iliescu s-a spus că deşi n-a fost corupt a acceptat tacit actele de corupţie făcute de cei din jurul său, despre Adrian Năstase şi oamenii din guvernul său au existat destul de multe zvonuri cu privire la actele de corupţie în care ar fi fost implicat.
Chiar dacă Adrian Năstase este considerat un om politic cu o pregătire intelectuală de luat în seamă, şi a fost apreciat ca unul dintre cei mai buni prim-miniştrii pe care i-a avut România după '89, asocierea imaginii sale cu actele de corupţie a fost cartea pe care a jucat-o cu succes Traian Băsescu, candidatul opoziţiei la alegerile prezidenţiale din 2004.
Deşi P.D.S.R. câştigase alegerile legislative din 2004 împreună cu colegii de alianţă umanişti (care au devenit între timp conservatori), ei nu au putut forma un nou guvern social-democrat deoarece partidul condus de către Dan Voiculescu a ales să susţină guvernul Tariceanu, în schimbul unei înţelegeri pe care au avut-o cu noul preşedinte al României, Traian Băsescu.
Pentru un partid cu o organizaţie puternică, precum era P.D.S.R.-ul în teritoriu, pierderea alegerilor prezidenţiale şi incapacitatea politică de a forma un nou guvern a fost un moment de criză politică interna ce a culminat cu "devorarea" fostului lider, Adrian Năstase, care si-a pierdut functia de preşedinte al Camerei Deputaţilor.
Deoarece imaginea lui Adrian Năstase era una care nu mai prezenta credibilitate în faţa electoratului, iar Ion Iliescu nu mai avea dreptul de a concura pentru un post de preşedinte al României, P.D.S.R. a ales o schimbare de lidership pentru a accentua apropierea de valorile stângii europene. În acest mod P.S.D.R. şi-a schimbat titulatura şi a devenit P.S.D.
Astfel în competiţia internă a P.S.D. din martie 2005 a fost vorba de o luptă între tabara "conservatoare" reprezentată de către Ion Iliescu şi susţinătorii lui Mircea Geoană, un om politic ce era apreciat pentru cariera în diplomaţie, deoarece fusese ambasador la Washington şi lăsase o impresie bună în funcţia de ministru externe al României în perioada guvernării Năstase.
Cum se întâmplă de obicei în astfel de cazuri, aceia care nu câştigă competiţiile electorale sunt victime sigure în faţa tulburărilor interne din partid. Aşadar, deşi Ion Iliescu se bucură de o reputaţie puternică în P.S.D., victoria a fost de partea lui Mircea Geoană.
Printre cele mai importante evenimente care au urmat după aceea a fost susţinerea tacită a P.S.D. pentru guvernului Tăriceanu II, după ce alianţa D.A. a încetat să mai existe datorită conflictelor dintre P.N.L. şi P.D.
Un alt moment, poate cel mai important pentru acea perioadă, a avut loc în 2007 odată cu începerea procedurilor de suspendare de către P.S.D., P.N.L. şi P.C. a preşedintelui în funcţie, Traian Băsescu.
După eşecul acestor demersuri au urmat alegerile din 2008, în care P.S.D. a obţinut un scor de peste 30% din voturi, fiind foarte aproapre de cel obţinut de către P.D. Pentru că ţara avea nevoie de un nou guvern după alegerile parlamentare, P.S.D. a acceptat invitaţia lui Traian Bpsescu de a face parte dintr-un guvern alături de P.D.L.
Potrivit negocierilor dintre cele doua partide Emil Boc a fost desemnat Prim-Ministru al Guvernului, iar Mircea Geoană a obţinut funcţia de preşedinte al Senatului României.
Chiar dacă cele doua partide au invocat alianţele din Germania dintre social-democraţi şi conservatori de la sfârşitul anilor '60 şi din 2008, în cazul situaţiei politice din România era greu de crezut că un asemenea aranjament ar fi putut rezista, dat fiind faptul că vorbim de două partide cu rădăcini doctrinare comune şi un numar aproximativ egal de parlamentari.
A urmat momentul alegerilor europarlamentare din iunie 2009, iar aici P.S.D.-ul a obţinut un uşor avantaj faţă de P.D.L., procentajul social-democraţilor fiind de 31% din voturi, fapt ce le-a conferit 11 mandate în Parlamentul European.
Chiar şi aşa, inevitabilul urma să se întâmple, iar astfel "Parteneriatul pentru România" dintre P.D.L. şi P.S.D. s-a rupt către sfârşitul anului 2009, cu puţin timp înainte de alegerile prezidenţiale din acelaşi an.
În situaţia în care pe deoparte vroaiau să fie la guvernare cu orice preţ, dar pe de alta parte vroiau să lase impresia unui partid care poate da un nou preşedinte al României, social-democraţii conduşi de Mircea Geoană şi-au readus aminte de momentul din 2004, după ce Traian Băsescu a reuşit să câstige alegerile prezidenţiale din 6 decembrie 2009 în faţa candidatului P.S.D., Mircea Geoană.
Pentru P.S.D. a urmat un congres naţional în februarie 2010 în care au avut loc alegeri pentru funcţia de preşedinte al partidului. De data aceasta Mircea Geoană s-a văzut pus în situaţia lui Ion Iliescu din 2005, fiind învins în alegeri de către Victor Ponta, fostul sau colaborator din campania pentru alegerile prezidentiale din decembrie 2009.
Deşi a fost trecut pe linie moartă în interiorul partidului şi a pierdut majoritatea susţinătorilor, fostul lider social-democrat s-a consolat cu funcţia de preşedinte al Senatului României. Considerând că mai are un cuvânt de spus în politica românească, Mircea Geoană a încercat în tot acest timp să facă opoziţie la modul în care P.S.D. este condus de către Victor Ponta.
S-a ales astfel cu o suspendare de şase luni din partea propriului partid pentru că nu a respectat regulile impuse de noua conducere, iar de curând, mai exact la sfârşitul lui octombrie 2011 a fost într-o vizită la Washington în care a încercat să lase impresia de lider al opoziţiei din România.
Cum o asemenea situaţie nu a fost deloc pe placul liderilor U.S.L., atât Crin Antonescu cât şi Victor Ponta au avut comentarii destul de acide faţă de Mircea Geoană, totul culminând cu ceea ce s-a întâmplat în ziua de ieri la şedinta liderilor social-democraţi.
Membru al P.S.D. din 2001, Mircea Geoană a fost exclus din partidul pe care l-a condus şi i-a fost retrasă susţinerea pentru funcţia de preşedinte al Senatului României, ceea ce înseamnă că omul care ar fi putut fi preşedintele României a ajuns acum atât fără partid cât şi fără funcţia de preşedinte al Senatului.
Daca ar fi să dăm curs scenariilor, unul dintre acestea îl vede pe Mircea Geoană lângă cei care susţin actualul guvern, în timp ce altele vorbesc despre încercarea acestuia de a forma o noua formaţiune politică, lucru puţin probabil, dat fiind faptul că ar necesita un efort uman şi financiar mult prea mare pentru un om politic aflat în situaţia fostului lider social-democrat.
În timp ce P.S.D.-ul consideră că prin excluderea lui Geoană are mai multă linişte în interiorul partidului, Geoană ar putea beneficia de o uşoară simpatie din partea acelora care de obicei iau apărarea celor puşi la pământ de către foştii colegi de partid.
Cum orice lucru făcut are un preţ al său, P.S.D. riscă acum să rămână fără funcţia de preşedinte al Senatului, dată fiind influenţa şi resursele pe care le au cei din actuala guvernare. În asemenea condiţii pentru un partid precum P.S.D. perioadă petrecută în opoziţie ar pute eroda tot mai mult structurile slăbite ale partidului, deoarece o parte destul de importantă a foştilor lideri social-democraţi au ales să facă politică în U.N.P.R., un partid care se prezintă ca fiind de stânga şi al cărui scop politic este "apărarea interesului naţional".
Pentru electoratul român şi pentru scena politică din România problemele stângii, ca şi cele ale dreptei, ar putea cauza noi crize politice, fapt ce ar accentua tot mai mult dezinteresul românilor faţă de evenimentele politice.
Fără o conducere politică bazată pe un tip de lidership competent, tulburările din cadrul partidelor vor rămâne la ordinea zilei, iar foştii lideri care n-au reuşit să-şi ducă partidele la putere vor fi "devoraţi" în continuare de către propriile partide.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu