Paradoxul opţiunilor de vot

Zilele trecute am vazut pe blogul jurnalistului de la Antena3, Iosif Buble, o ştire în care prezenta rezultatele unui sondaj realizat de către studenţii de la Facultatea de Ştiinţe Politice din Bucureşti, având drept subiecţi 1487 de locuitori ai Capitalei României, cu vârsta peste 18 ani. Despre sondaj mai trebuie spus că datele au fost culese în perioada 18 aprilie-3 mai, marja de eroare fiind de +/- 2,59%.

Dacă în privinţa neîncrederii cetăţenilor în politicieni, magistraţi şi poliţişti, procentele sunt în continuare majore, ceea se poate fi încadrat ca o stare de normalitate a cercetarilor sociologice din perioada postdecembristă, altceva mi-a atras atenţia.

Astfel, poate cele mai importante întrebări din chestionar au fost acelea ce ţin de felul în care se raportează cetăţenii urbei considerată cu cei mai informaţi oameni din ţara noastră la cei cărora le-au încredinţat voturile.

La întrebarea “Dacă aţi avea puterea să defiinţaţi un partid politic, care ar fi acela?”, P.D.L. are 22%, iar pe alte locuri de top se află P.R.M. cu 14% respectiv P.S.D. 12%.
Cu toate acestea, pentru că de aici începe paradoxul opţiunilor de vot, dacă ar exista în "duminica următoare alegeri pentru Consiliul Local al Bucureştiului", P.D.L. ocupă tot un loc de frunte cu 21%, P.N.L. şi P.S.D. obţinând fiecare câte 17%.

Pe de altă parte, chit că s-a vorbit în ultima vreme despre o cotă scazută de popularitate a preşedintelui în funcţie al României, Traian Băsescu, în eventualitatea unor alegeri prezidenţiale acesta ar fi votat de 20% din respondenţi, fiind devansat doar de liderul P.N.L., Crin Antonescu cu 22%. Celalalt lider al Opozitiei, Preşedintele P.S.D. Victor Ponta, s-ar alege cu 10%.

Aşadar, dacă ar fi să încerc o explicaţie asupra faptului că pe deoparte P.D.L. şi liderul de facto, Preşedintele României, Traian Băsescu se află pe primul loc al celor mai urâţi oameni politici, dar pe de altă parte ar ocupa un loc fruntaş la următoarele alegeri m-aş putea gândi asupra faptului că poate stă într-o caracteristică a noastră, a românilor de a trece foarte uşor de la ură la iubire şi invers.

Nu ştiu cât de normală este situaţia sentimentelor contradictorii dintre electorat şi clasa politică, însa ce ar putea să fie o certitudine este că nu vrem să aplicam sanţiunea votului negativ celor ce guvernează ţara într-o direcţie considerată greşită.

Ştim cu toţii clişeele despre cei care ne reprezintă în funcţia de Preşedinte al Ţării, Parlament sau Guvern. Ne spunem unii altora pe un ton resemnat că "toţi sunt la fel iar alţii mai buni nu exista decât cei care ne conduc".

Cuvintele de mai sus nu cred că sunt necunoscute multora dintre voi, uneori fiind asociate cu ceea ce înseamna pentru noi în general politica. Cu toate acestea, cum îi poţi spune unui om că greşeste dacă îi acorzi aceaşi încredere pentru a te reprezenta?

Nu ştiu dacă e vorba neapărat de incultură politică sau de felul în care am înţeles democraţia. Totuşi este greu de crezut că vom putea merge în continuare spre alte zări mai bune, dacă vom invoca mereu trecutul sau greşelile celorlalţi.