Interviu cu Traian Băsescu

Pentru cei care sunt surprinşi de titlul postului, pot să fie liniştiti. Nu este vorba de un interviu real, ci de tema unui referat. Ideea cu interviurile imaginare a aparut, pe primul semestru, la cursurile de master. Atunci, domna profesoară Afană ne-a propus să ne imaginăm o discuţie cu o personalitate publică, noi având dublu rol : acela de a întreba cât şi de a răspunde.

Fiindcă era o idee bună, mi-am propus să fie un interviu cu preşedintele în funcţie al României şi candidatul la alegerile prezidenţiale din 2009, domnul Traian Băsescu. Cu toate acestea, nu am mai avut şansa de a finaliza interviul, cu atât mai putin, de a-l prezenta.

Totuşi, în urmă cu o saptamână, pentru un alt curs, cu doamna profesoară Albu, ni s-a propus acelaşi lucru. Aşadar, am reuşit să mă mobilizez pentru a prezenta interviul meu imaginar cu domnul preşedinte al României, Traian Băsescu.

Despre ceea ce am scris, pot spune că iniţial mi s-a părut ciudat. Comparam situaţia cu a unui jucător de fotbal care trebuie să şuteze la poartă, dar în acelaşi timp nu poate să primească gol, deoarece el este şi portar.

Nu ştiu în ce măsură am reuşit să intru în pielea personajelor. Acest lucru rămâne să comenteze cei care vor citi interviul imaginar din textul următor.

Interviu imaginar cu preşedintele în funcţie al României, domnul Traian Băsescu


Reporter: Domnule preşedinte, cum aţi cataloga primul mandat de preşedinte al României?

Traian Băsescu: A fost o perioadă dificilă. Ce-i drept, nici nu mă aşteptam să fie uşoară. Cu toate acestea, cred că am dus la capăt ceea ce mi-am propus în 2004: lupta cu sistemul ticăloşit.

Reporter: În decursul carierei dumnevoastre politice v-am auzit vorbind despre oamenii sistemului ticăloşit. Cine sunt ei?

Traian Băsescu: Daca vreţi să aflaţi nume, fiţi linistiţi. Nu imi este teamă să le spun românilor cine sunt cei care, deşi îşi caută o imagine nobilă, au facut multe afaceri dubioase cu statul. Nu îmi este frică de ei şi nici de puterea mass-mediei din subordinea lor. Aşa că, domnii Vântu, Voiculescu şi Patriciu trebuie să ştie că, în cele din urmă, sistemul clădit de dânşii va fi distrus din temelii.

Reporter: Totuşi, dacă facem un apel la memorie, ne putem aduce aminte că este vorba de personaje care au fost în relaţii apropriate cu omul politic Traian Băsescu…

Traian Băsescu: Aşa este. Nu pot nega parteneriatele cu ei, însă au fost facute pentru a-mi duce la capăt misiunea: aceea de a câştiga alegerile prezidenţiale din 2004. Politica este o luptă dură, iar ca să câştigi trebuie să faci în aşa fel încât cei care ţi-au fost duşmani ieri, să-ţi fie prieteni astăzi. Altfel este aproape imposibil.

Reporter: Consideraţi că faceţi o politică bazată pe moralitate şi principii?

Traian Basescu: Vă răspund cu o întrebare. Dumnevoastră credeţi că sunteţi un jurnalist care nu face compromisuri ?

Reporter: Din păcate, dintre meseria de preşedinte al unei ţări şi cea de ziarist, prima implică putere de decizie. Aşadar, v-aş ruga să-mi raspundeţi la întrebare.

Traian Băsescu: Am răspuns cu o întrebare, tocmai ca să vă confirm ceea ce ştim cu toţii. În orice domeniu am lucra, tuturor ne este dificil să putem spune că suntem conştiinţe ale moralităţii şi principialităţii. Cu atât mai puţin în domenii care au legatura cu puterea, fie că este vorba de politică sau mass-media.

Reporter: Să înţelegem că nu se poate face politică fără principii?

Traian Băsescu: Se poate face, însă trebuie să avem în vedere şi arta compromisului, în care nu trebuie să te compromiţi. Noi, oamenii politici, suntem angrenaţi în lupta pentru putere. Opoziţia vrea la putere, cei aflaţi la guvernare caută să-şi păstreze beneficiile. Aici vorbim de o luptă continuă pentru supremaţie.

Reporter: De ce l-am mai vota pe candidatul Traian Băsescu pentru încă un mandat de preşedinte?

Traian Băsescu: Pentru că sunt cel mai bun candidat! Ştiu că nu o să fiu diplomat faţă de contracandidaţii mei, domnii Mircea Geoană şi Crin Antonescu, însă românii nu trebuie să uite că primul şi-a negociat fotoliul pentru şefia Senatului României, pentru orice eventualitate în caz de eşec, iar ce-l de al doilea are o retorică bună, dar care nu îl va ajuta prea mult. De aceea, cred că românii îmi vor acorda votul lor. Sunt un om ferm şi decis! Spre deosebire de cuvintele celorlalţi, eu am experienţa unui mandat prezidenţial de cinci ani, poate cea mai bună perioadă pentru România modernă.

Reporter: Îl consideraţi pe domnul Emil Boc un profesionist sau un om fidel?

Traian Băsescu: Cred că Primul Ministru trebuie să fie atât un om bine pregatit, dar mai ales nu trebuie să uite că este fidel cauzei partidului şi a unor oameni care l-au pus în funcţie. Cine uită aşa ceva, mă tem că nu are o viaţă politică lungă în administrarea statului.

Reporter: Are România soluţii la criza economică sau este în aşteptare faţă de ceea ce se întamplă în afara ţării?

Traian Băsescu: S-a vorbit mult despre programe şi măsuri. Avem probleme, dar cred că vom trece cu bine peste ele. Va fi o perioadă grea, ceea ce nu trebuie să ne doboare. Soluţii sunt, însă nu putem ignora ce se întamplă în SUA. sau statele Uniunii Europene. Fie că ne place sau nu, trăim într-o lume interdepedentă. De aceea, cred că soluţiile găsite de noi trebuie să ţină cont de lumea în care trăim.

Reporter: Va consideraţi un bun român?

Traian Băsescu: Depinde ce înţelegeţi prin “bun român”. Dacă sunt un om fidel cauzei ţării mele? Da! Nu ma aştept ca acelaşi lucru să-l spună şi adversarii mei. Cu toate acestea, ştiu că mi-am slujit ţara aşa cum am ştiut mai bine.

Reporter: Peste ani, cum credeţi că va fi amintit preşedintele României, Traian Băsescu?

Traian Băsescu: Despre urmările istorice este de preferat să vorbească alte persoane. Românii trebuie să ştie că sunt unul dintre ei, cu bune şi rele. Un om ca toţi oamenii, ce are onoarea de a conduce ţara sa. De aceea, sper că acolo unde am greşit, să pot îndrepta lucrurile, pentru că nu vreau să fiu amintit ca un om care n-a lăsat nimic în urma lui.

Reporter: Pentru că ne apropriem de final, domnule preşedinte Traian Băsescu, pe mâinile cui vreţi să lasaţi România, după ce veţi încheia cel de-al doilea şi ultimul mandat prezidenţial?

Traian Băsescu: Despre alegerea românilor din 2014, sper că ea va fi una corectă. Nu v-aş putea spune un nume, pentru că s-ar putea interpreta. Sper, totuşi, că nu va repeta din greşelile foştilor preşedinţi. România trebuie să fie condusă cu demnitate şi mândrie, de către un om ce poate să fie un mediator al conflictelor din societate, atunci cand este cazul, şi mai ales să aiba capacitatatea de a lua cele mai bune decizii, chiar dacă l-ar putea costa cariera politică.

Reporter: Domnule preşedinte, vă multumesc pentru timpul acordat.

În amintirea fratelui meu, Dragoş-Nicuşor Neagoe (05.06.1990-17.05.2009)

Între responsabilitate şi apelul la divinitate

Pentru că nu a trecut mult timp de la alegerile prezidenţiale din 2009, ne putem aduce aminte atmosfera de atunci. Unii dintre comentatorii politici au numit bipolarizarea dintre tabara pro Băsescu şi anti Băsescu, drept o Romanie ruptă în două.

Campania a fost una dură, în care fiecare dintre noi a decis aşa cum a considerat de cuviinţă, însă de aici şi până la o ruptură în societate, este cale lungă. De aceea, prefer să fiu mai rezervat, când vine vorba despre comentariile spectaculoase ale analiştilor politici.

Despre candidati, trebuie spus că fiecare dintre ei, fie că vorbim de T. Basescu, M. Geoana şi C. Antonescu, au pus în practică ceea ce au crezut ca i-ar putea face câştigători. Fiind vorba de o competiţie electorală şi nu de un examen bazat pe competenţe, proiectele politice nu au contat iar în unele cazuri, nu au existat.

Ştiu că sună a clişeu pentru mulţi dintre noi, apelul la un proiect politic, cum la fel se întamplă atunci când vorbim despre partide, doctrine, ideologii, reprezentare, responsabilitate, etc. Pentru nivelul de credibilitate al clasei politice româneşti, culpa cred că aparţine în totalitate celor ce populeaza structurile politice din ţara noastră.

Nu cred că românii sunt săturaţi de politică, ci mai degraba de nivelul în care se desfaşoară competiţia electorală, care are urmări directe asupra modului de administrare al statului. Ce om politic din Romania, poate să vorbească despre un proiect politic, câtă vreme nici el nu crede în ceea ce spune?

Şi fiindcă orice competiţie are în cele din urmă, un învingător, alegerile prezidentiale din decembrie 2009 au fost caştigate la limită, de către presedintele în exerciţiu, T. Băsescu. Nu vreau să comentez speculaţiile despre frauda electorala sau nivelul de campanie practicat de către echipa domniei sale. Sunt oameni mult mai documentaţi şi pricepuţi, care au vorbit despre aceste fapte.

Eu vreau să discut despre felul în care s-a prezentat candidatul T. Băsescu în faţa românilor cu drept de vot, dupa un mandat de cinci ani. Felul în care a sedus masele a funcţionat, dovada fiind voturile ce le-a obţinut. Nu imi aduc aminte să fi vorbit despre soluţii la criza economică sau proiecte politice. Pot menţiona apelul la sentimentul de frică faţă de celebrii moguli şi mai ales, a speculat aşa cum trebuia, dorinţa de sânge a românului cu pregătire intelectuală minimă sau medie, pentru cei bogaţi.

Dacă ne aducem aminte de nuvela istorică a lui Costache Negruzzi –“ Alexandru Lăpuşeanu”, nivelul de fustrare al maselor faţă de boieri, în prezent faţă de bogaţii ţării, a rămas unul constant. De aceea, dintre toţi candidaţii prezenţi la alegeri, cel care şi-a însuşit cel mai bine rolul, după nevoile poporului român, a fost preşedintele în funcţie, Traian Băsescu.

Astăzi, citind titlurile din ziare şi simţind noi înşine felul în care este guvernată ţara, în condiţiile unei crize economice mondiale, spunem că suntem sătui de politică şi alegem să privim dezamagiţi ceea ce ni se întâmplă. Despre viitor, ne este clar că nu pare unul promiţător.

Aşa că, ce ne râmâne să facem? Să fim responsabili în primul rând noi, pentru ca apoi să responsabilizam prin votul nostru pe cei care îi votam cu ocazia campaniilor electorale sau să ne rugăm la Dumnezeu şi să privim spre cer?

Sătui de clasa politică şi de alegeri, probabil ar fi multe răspunsuri care fac apel doar la divinitate, mai ales din partea celor ce s-au lasat seduşi în campanie de către cei care acum, fac orice, mai puţin să dea dovadă de responsabilitate.

Îmi aduc aminte discuţiile din perioada alegerilor prezidenţiale cu rudele şi prietenii mei. Unele duse până acolo, încât mă gândeam cine este cel vinovat, eu că încerc să îi spun că să îşi lărgească orizontul de aşteptare şi dupa alegeri sau cel care dorea să voteze cu ură, pentru doar aşa o sa le fie rău celor pe care îi considera vinovaţi pentru modul în care îşi duce viaţa de zi cu zi.

Poate este un caz izolat, dar îmi pare ceva tipic românesc. Ieri, am auzit că cineva cunoscut, a mers să se roage la o mănăstire, ca să-i mearga bine la serviciu, pentru că se anunţă vremuri grele. Sunt de acord că rugăciunile ne ajuta, ne oferă încredere şi speranţa, dar nu cred că putem spera fără să alegem cu capul pe umeri, ceea ce credem ca este bine pentru viaţa de pe pământ.

Nu, nu mă bucur pentru momentele prin care trec cei care l-au votat pe T. Băsescu, iar astfel au pus înainte de orice, apelul la ură pentru foştii boieri din trecutul medieval, actualii moguli din prezentul zilelor noastre. Fiindcă trăim într-o democraţie liberală, alegem cu toţii şi suportăm în aceaşi măsură consecinţele voturilor noastre.

În final, sper să ne dea de gândit lucrurile menţionate anterior. Cei care ne considerăm credincioşi, este normal şi necesar să credem în Dumnezeu, dar cred de asemenea, că fără să fim responsabili pentru ceea ce facem în viata aceasta, va fi greu să găsim raspunsuri la problemele prin care trecem.

Problemele statului şi ale instituţiilor sale

Se întamplă ca uneori, atunci când avem nevoie de instituţiile statului, să ne dăm seama că ele sunt ineficiente. Un astfel de caz, este şi cel prin care trec eu. Nu spun lucrurile acestea pentru a-mi denigra ţara sau pe cei care se află în slujba ei. Este o situaţie anormală iar dacă ajungem să le acceptăm tacit, avem şi noi, o parte din vină.

Ne este clar că trăim vremuri dificile, în care administrarea statului este una slabită. Motivele care ne-au adus aici, ţin în mare parte de alegerile noastre. Fie că vrem sau nu, cei care au fost desemnaţi de noi, pentru a ne conduce ţara, şi-au adus contribuţia la ceea ce avem astăzi, şi poate am avut şi mai demult, doar că unele cazuri au rămas anonime iar altele şi-au mai găsit loc printre titlurile din ziare.

Mi-e greu să cred şi mai ales nu pot accepta, situaţia în care atunci când mergi într-un spital, să simţi pe propria piele, lipsa medicamentelor necesare. La fel, nu pot fi tolerate problemele din învăţământ. Iar ca să revin la cazul meu, este de neconceput ca atunci cand ai parte de o tragedie, să plateşti ceea ce este obligat să facă statul prin instituţiile sale.

Aşadar, să întrebam cine este de vină? Cei din instituţiile statului, îşi afirmă neputinţa faţă de rudele victimelor, spunând că bugetul este redus. Cu greu, însă poţi înţelege o astfel de scuză. Pare greu de crezut că România zilele noastre, este condusă pe un drum bun.
Ce nu este de înţeles, aşa cum o să citiţi şi în articolul scris de către fostul meu coleg de facultate, Bogdan Marica, a fost răspunsul ce l-a primit din partea celor ce se ocupă de relaţiile publice ale I.P.J. Dolj.

Mă întreb retoric, cum poţi spune că nu sunt probleme cu fondurile, când instituţia ta, nu poate finaliza dosarele de cercetare, pentru că datoriile nu sunt onorate către institutele de medicină legală sau pentru experţii tehnici autorizaţi.

Nu ştiu exact ce ascunde răspunsul acesta, dar pot presupune că nu se vrea să fie deranjaţi cei ce se află în funcţiile de conducere. Dacă este aşa, atunci întreb, cu ce folos să spunem că este bine, când în realitate, o ducem rău?

Normal ar trebui să fie rezolvate problemele, pentru că dacă tot mi-am început postarea cu privire la neîncrederea oferită de instituţiile statului, pot să-mi finalizez textul de faţă, spunând că dacă nu poţi să ai încredere în cei care trebuie să o ofere, atunci ce ne rămâne să facem?

Cum veţi privi cele scrise de mine, asta rămâne să judece fiecare. Personal, sper ca astfel de situaţii să nu mai existe, pentru că mă gândesc la ceea ce se întâmplă cu cei care din diferite motive, nu-şi pot susţine material, soluţionarea problemelor cu care se confruntă.

Filme despre tragedii

N-am mai scris de mult timp aici, cu toate că, nu mă pot plânge de lipsa unor subiecte. Totuşi, nu am de gând să-mi motivez absenţa şi nici ca să caut scuze, cu privire la lipsa de activitate ce ţine de blog. Ceea ce pot face eu, este să-mi aleg un subiect despre care aş vrea să scriu. Iar fiindcă subiectul zielelor noastre ţine de tragedia polonezilor, am de gând să vorbesc despre filmul acesta.

Desi, am amanat ca să-l văd, în duminica de Paşte, am ales să vizionez filmul “Katyn”. Era o recomandare de la un vechi prieten, care imi vorbise în mare despre drama polonezilor din perioada anilor “40. Pentru că nu am pretenţia şi nici pregatirea pentru a realiza o recenzie în stilul unui critic de film, vreau să discut altfel, poate mult mai simplu.

Cred că cei care aleg să vadă acest film, atât din ţara noastră, şi sigur nu numai noi, ne putem regăsi, păstrând proporţiile, în ceea ce a fost să fi prins între dorinţa de expansiune a două mari puteri, Germania nazistă şi U.R.S.S.–ul lui Stalin. Sigur, când ajungi între două mari nenorociri, este un lucru greu. Să încerci ca sa le faci faţă , este şi mai dragmatic.

Pentru că suntem într-o perioadă liniştita, din multe puncte de vedere, putem să analizăm, reflectăm "la rece", despre greutatea deciziile a acelor care s-au vazut lăsaţi în mana sovieticilor. De aceea, pot spune ca ceea ce m-a impresionat în film, a fost prezentarea celor două perspective: dorinţa de afirmare a adevarului cu orice preţ şi cea de supravieţuire, prin acceptarea forţată a minciunilor.

În rest, nu va pot recomandă decât să vedeţi filmul, daca nu cumva l-aţi văzut deja. Putem să luam aminte de lucruri importante care au facut parte din trecutul bunicilor noştri, şi cine ştie, ar putea face parte din viitorul nostru şi al celor ce vor urma.

Revenind în zilele noastre, accidental aviatic de saptamana trecută din Rusia, a fost unul ciudat. Nu spun asta datorită speculaţiilor şi a conspiraţiilor. Este greu de înţeles cum o întreaga delegaţie poloneză care merge să îşi comemoreze eroii, ajunge la randul ei, să producă o altă tragedie.

P.S.1: Dacă tot mi-am început subiectul discutând despre filmul “Katyn”, poate mai devreme sau mai târziu, se va realiza un alt film despre tragedia polonează din Rusia, anului 2010.
P.S.2: Este de salutat gestul preşedintelui Traian Băsescu, de a merge în Polonia pentru a asista la ceremonia de comemorare a fostului preşedinte polonez şi a soţiei sale.

Pentru cei ce vor sa previna...

Probabil, nu as fi scris despre subiectul de fata, daca in urma cu opt luni, intr-o seara de duminica, nu ar fi avut loc accidentul fratelui meu, in urma caruia el a murit, iar prietenul sau, pasager pe motocicleta, a decedat la spital, dupa zece zile. Fie ca vrem sau nu, in viata descoperim si intelegem mai bine multe lucruri, abia atunci cand le simtim pe pielea noastra.
Celor ce cred ca sunt feriti de tragedii, le pot spun ca asa am sperat si eu. Nu credeam ca se va intampla vreodata. Era un lucru greu de imaginat, care intr-o noapte de mai, a devenit realitate. Un cosmar trait...
Nu tin neaparat sa va sensibilizez prin intermediul acestor cuvinte. Ceea ce trag nadejde, este ca sa luati aminte de exprientele din viata altora. De asemenea, cu aceleasi sperante, va rog sa vizionati urmatoarele videoclipuri provenite din campanii de prevenire ale accidentelor ce au drept victime motociclisti.
Prevenire accident moto 1 / Prevenire accident moto 2
Pentru ca altfel puteti ajunge sa simtiti chiar voi, realitatea urmatoarelor imagini si sunetele de pe fundal. Mie imi sunt asemanatoare si cunoscute, ca sa le mai pot descrie pe cele traite din locul unde s-a intamplat accidentul fratelui meu, in data de 17 mai 2009.
Cu credinta si speranta, ca atat cei pe doua roti cat si cei cu patru roti, pot lua aminte de cele scrise, inchei postul memoriei fratelui meu, Dragos-Nicusor Neagoe (05.06.1990-17.05.2009).

Despre Revolutie

Cu toate ca subiectul intamplarilor din Romania anului 1989 este unul de actualitate in luna decembrie a fiecarui an, ceea ce pana la urma este un lucru bun, am ales sa postez urmatorul fragment din simplul motiv ca intrebarile de atunci, nu si-au gasit raspunsurile. Ce-i drept, prea curand, pare tot mai putin posibil sa apara alte variante mai credibile, decat cele de pana acum.

Asadar, va invit sa cititi opinia mea din decembrie 2007, cu privire ce-am avut de spus despre Revolutia din decembrie '89.

"PROCENTUL TINERILOR CARE ÎŞI AMINTESC ceva despre Revoluţie este probabil subunitar. După multe căutări am mai descoperit încă un tinerel căruia nu-i este indiferent masacrul din 1989. Îl cheamă Ovidiu Neagoe şi este student la Ştiinţe Politice. „Amintiri din Decembrie 1989 nu pot să zic că am, pentru că eram un copil, aveam patru ani. Ştiu de la părinţii mei că am fost dus la casa bunicilor de la ţară ca să fiu departe de ce se întâmpla atunci. Aşadar, nu pot să zic că sunt vreun mic revoluţionar şi nici măcar fiu de revoluţionar. Păcat că acest lucru îl zic mulţi alţii. Acum am 21 de ani şi pot spune că văd în ceaţă acest eveniment. Ştiu doar că, în decursul acestor 18 ani care au trecut de atunci, au apărut fel de fel de teorii în legătură cu ce s-a întâmplat. Ştiu că există mulţi revoluţionari şi, din păcate, multe victime, aşa că mă întreb câţi au fost eroi? Mă întreb acest lucru privind la ceea ce se întâmplă în societatea noastră. Pot doar să mă mai întreb ce reacţie ar putea să aibă unul dintre cei care a murit atunci? Probabil că ar avea motive să plângă dacă ar vedea cum a ajuns societatea în care a crezut el şi, desigur, ar zâmbi ironic atunci când ar vedea prostia şi nepăsarea în care ne aflăm. Aşadar, nu ştiu ce a fost atunci, pentru că nimeni nu a zis nimic clar şi, ce-i drept, atâta vreme cât nu ne dorim să ştim ce a fost atunci, ce rost îşi mai au întrebările în legătură cu acele evenimente? Până la urmă, rămâne doar faptul că în acele zile au murit oameni, mulţi oameni, şi aici este vorba de un lucru care se putea evita! Dar zilele acelea au trecut, iar acum, acei oameni trăiesc doar prin încercările de a nu-i uita definitiv. Faptul că sunt comemoraţi an de an este un lucru bun. Totuşi, consider că cea mai bună comemorare s-ar putea realiza prin faptele românilor care să fie demne de lupta pentru libertate. Respectul faţă de ei nu se rezumă doar la afişe, emisiuni TV sau buchete de flori la morminte. Dacă tot îi respectăm, să o facem prin fapte şi nu doar în aceste zile. În final, nu pot zice decât: Dumnezeu să-i odihnească în pace pe eroii/victimele lui Decembrie ’89 şi nu numai, pentru că nu au fost puţini cei care au murit pentru libertate înainte de 1989. O certitudine tristă este că ei au murit, noi i-am uitat şi astfel societatea aceasta merge tot înainte fără să-şi găsească vreun orizont“, sfârşeşte Ovidiu declaraţia ca un urlet de indignare."
Sursa este ziarul Expresul de Sud ,17 decembrie 2007.

P.S. : Dumenzeu sa ne ierte...