Iubirea omenească

Zilele acestea mi-am adus aminte de cuvintele unui reporter TVR, prezent în faţa fostului club Colectiv din Bucureşti. În finalul transmisiunii, acel om a spus: „Dumnezeu să îi odihnească pe cei care au murit şi să ne ierte pe noi dacă nu vom putea schimba ceva”. 

Este greu de spus dacă schimbările în bine, care se impun după o asemenea tragedie, vor avea loc. Am văzut reacţiile unor patroni de baruri sau cluburi, vehemenţi în faţa controalelor pentru normele de siguranţă. În spaţiul public, protestele au încetat. În mediul politic se pare că lucrurile au revenit la ceea ce cunoşteam înainte de 30 octombrie 2015.

Cu toate acestea, nu trebuie să uităm că, în faţa morţii, au fost oameni, mulţi oameni, care şi-au pus vieţile în pericol pentru a-şi ajuta semenii. Fie că a fost vorba de persoane iubite, prieteni sau oameni necunoscuţi, s-a trecut dincolo de instinctul de autoconservare. Aceste fapte mă fac să cred şi să sper că, în pofida tuturor nenorocirilor din lumea în care trăim, există speranţă în iubirea omenească, cea la care făcea referire Andrei Makine în romanul cu acelaşi nume, Iubirea omenească.

Am citit, în cele două săptămâni care au trecut de la tragedia din Bucureşti, multe poveşti ale unor oameni care ar fi putut să iasă de acolo şi să îşi salveze vieţile. Am citit despre doi prieteni care au mers la concert, iar unul dintre ei nu a ieşit din acel loc cuprins de flăcări fără prietenul său, imobilizat într-un scaun cu rotile. Am citit despre soţi care şi-au pus trupurile paravan pentru a-şi apăra soţiile de flăcările care nenoroceau vieţile oamenilor. Am citit despre oameni care îşi luau rămas bun de la cei dragi, cu speranţa că se vor regăsi cândva. 

Despre oamenii aceştia sper să se vorbească mai mult. Despre ei, despre poveştile lor de viaţă. Despre toţi eroii, cunoscuţi sau necunoscuţi nouă. Despre medicii care se zbat să salveze vieţile pacienţilor, despre pompieri şi despre toţi oamenii care au demonstrat că solidaritatea menţine umanitatea din noi.

Amintindu-le memoria, cred că putem să ne gândim, cu adevărat, la schimbările în bine care se impun pentru ca astfel de tragedii să nu mai aibă loc.

Închei cu un citat din Biblie, care poate surprinde cel mai bine sentimentul de iubire omenească, de care dau dovadă toţi cei ce trec dincolo de sine pentru semenii lor. Este de sperat că, în situaţii extreme, ne vom aduce aminte de următoarele cuvinte:  „Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca cineva sufletul său să-şi pună pentru prietenii săi (Ioan 15, 13)".

Sursa foto