Despre lucrurile cu adevărat importante în viaţă

Întrebaţi care ar fi cele mai frumoase sentimente, probabil că oamenii ar vorbi despre iubire ca fiind principala resursă pentru fericire. Fie că este vorba de iubirea faţă de părinţi, faţă de fraţi şi surori, faţă de femeia aleasă sau faţă de prieteni, nobleţea acestui sentiment aduce însă şi suferinţa atunci când oamenii care ne sunt dragi încep să plece din vieţile noastre.

Rămaşi singuri, unii dintre noi ajungem să ne refugiem în pasiunile noastre, pe care încercăm să le înlocuim cu iubirea faţă de o persoană dragă. De curând, un om deosebit mi-a spus că ea crede că şi cei care şi-au concentrat vieţile pe cariere au iubit cândva, când poate au dezamăgit sau au fost dezamăgiţi.

Poate că succesul profesional are rostul lui, însă îmi aduc aminte cuvintele unei diplomate de carieră, cea care spunea că diplomele de pe pereţi nu pot înlocui iubirea unui soţ, a copiilor şi nepoţilor.

Acelaşi lucru îl spunea şi Ştefan Iordache, în cartea de memorii „Regele scamator”, când a fost  întrebat de regretele vieţii sale, el a vorbit de lipsa copiilor, atât de necesari într-un cămin.

Nefiind încă în situația de a înţelege pe propria piele ce înseamnă să ai o familie, pot spune însă că înţeleg de la părinţii mei ce înseamnă să îţi pierzi un fiu. Oamenii care şi-au văzut copiii îngropaţi înaintea lor au în suflet şi în priviri ceva aparte, care exprimă atât durere, disperare, dar şi blândeţe faţă de copiii altor părinţi pe care soarta i-a fericit să-i aibă aproape. 

Dacă în viaţa ar trebui să respectăm proverbul care spune că datoria unui om este să sădească un pom, să construiască o casă şi să aibă o familie, oare câţi dintre noi vom putea spune, la finalul vieţii, că ne-am achitat datoria faţă de pământul pe care-l vieţuim?

Sursă foto: garbo.ro

Timpul potrivit

Poate că deseori ne întrebăm care ar fi fost timpul potrivit în care să fi trait? Care ar fi fost alegerile cele mai potrivite din viaţa noastră sau care sunt oamenii cei mai potriviţi pe care trebuie să-i avem lângă noi?

Deşi întrebările sunt destule, iar răspunsurile acoperă prea puţin din nelămuririle noastre, rămâne cert că timpul potrivit, pentru fiecare dintre noi, este cel pe care îl trăim. Astfel, suntem în măsură să alegem cele mai bune opţiuni şi să fim aproape de cei de care ştim că nu vom separa uşor.

Nu ştiu dacă voi fi făcut cele mai potrivite alegeri pentru timpul pe care îl trăiesc, însă consider că este o datorie să nu risipesc şansa la viaţa de care beneficiez. Poate că, până la urmă, cel mai mare coşmar nu este temerea gândului că viaţa are sfârşit, cât ideea că ar putea fi o viaţă cu multe alegeri nepotrivite.

Astăzi, privind în urmă, încerc să rememorez momentele cele mai de cumpănă din timpul pe care l-am trăit. Fie că este vorba de clipele petrecute în spitale, fie că este vorba de accidentul fratelui meu, fie că este vorba de diverse experienţe nereuşite, toate acestea par să fi fost dintr-un timp atât de îndepărtat, dar mereu atât de aproape.

Poate că, aşa cum spunea Octavian Paler, omul nu este niciodată liber, deoarece este legat de memorie, iar amintirile sale îi sunt uneori motiv de bucurie sau de tristeţe. Dar ce am fi noi fără amintiri? Am vrea o libertate fără de memorie?

Nu ştiu dacă voi ajunge la momentul în care să pot aşterne pe hârtie ceea ce trebuie să fie însemnările mele din timpul pe care îl trăiesc, dar ştiu că cititul şi scrisul mi-au fost cele mai la îndemană mijloace prin care am încercat să-mi transmit trăirile.

Paradoxal este că, iniţial, am fost destul de reticient cu privire la ideea de a avea un blog, dar mi-am dat seama, după un timp, că a fost o alegere potrivită. Dacă se spune că atunci când cunoştem oameni noi ajungem să ne cunoaştem şi mai mult pe noi însine, atunci scrisul mi-a oferit posibilitatea de a cunoaşte mulţi oameni potriviţi.

Mărturisesc că este un sentiment deosebit acela pe care îl trăieşti atunci când oameni care te-au cunoscut sau care nu te cunosc îţi transmit că trebuie să continui.

Nu ştiu cât de mult mă pricep să mulţumesc, însă dacă cineva se regăseşte în ceea ce scriu, atunci pot spune că postările sunt cea mai directă formă de a mulţumi celor care cred în puterea cuvintelor.