Pentru cei ce vor sa previna...

Probabil, nu as fi scris despre subiectul de fata, daca in urma cu opt luni, intr-o seara de duminica, nu ar fi avut loc accidentul fratelui meu, in urma caruia el a murit, iar prietenul sau, pasager pe motocicleta, a decedat la spital, dupa zece zile. Fie ca vrem sau nu, in viata descoperim si intelegem mai bine multe lucruri, abia atunci cand le simtim pe pielea noastra.
Celor ce cred ca sunt feriti de tragedii, le pot spun ca asa am sperat si eu. Nu credeam ca se va intampla vreodata. Era un lucru greu de imaginat, care intr-o noapte de mai, a devenit realitate. Un cosmar trait...
Nu tin neaparat sa va sensibilizez prin intermediul acestor cuvinte. Ceea ce trag nadejde, este ca sa luati aminte de exprientele din viata altora. De asemenea, cu aceleasi sperante, va rog sa vizionati urmatoarele videoclipuri provenite din campanii de prevenire ale accidentelor ce au drept victime motociclisti.
Prevenire accident moto 1 / Prevenire accident moto 2
Pentru ca altfel puteti ajunge sa simtiti chiar voi, realitatea urmatoarelor imagini si sunetele de pe fundal. Mie imi sunt asemanatoare si cunoscute, ca sa le mai pot descrie pe cele traite din locul unde s-a intamplat accidentul fratelui meu, in data de 17 mai 2009.
Cu credinta si speranta, ca atat cei pe doua roti cat si cei cu patru roti, pot lua aminte de cele scrise, inchei postul memoriei fratelui meu, Dragos-Nicusor Neagoe (05.06.1990-17.05.2009).

Despre Revolutie

Cu toate ca subiectul intamplarilor din Romania anului 1989 este unul de actualitate in luna decembrie a fiecarui an, ceea ce pana la urma este un lucru bun, am ales sa postez urmatorul fragment din simplul motiv ca intrebarile de atunci, nu si-au gasit raspunsurile. Ce-i drept, prea curand, pare tot mai putin posibil sa apara alte variante mai credibile, decat cele de pana acum.

Asadar, va invit sa cititi opinia mea din decembrie 2007, cu privire ce-am avut de spus despre Revolutia din decembrie '89.

"PROCENTUL TINERILOR CARE ÎŞI AMINTESC ceva despre Revoluţie este probabil subunitar. După multe căutări am mai descoperit încă un tinerel căruia nu-i este indiferent masacrul din 1989. Îl cheamă Ovidiu Neagoe şi este student la Ştiinţe Politice. „Amintiri din Decembrie 1989 nu pot să zic că am, pentru că eram un copil, aveam patru ani. Ştiu de la părinţii mei că am fost dus la casa bunicilor de la ţară ca să fiu departe de ce se întâmpla atunci. Aşadar, nu pot să zic că sunt vreun mic revoluţionar şi nici măcar fiu de revoluţionar. Păcat că acest lucru îl zic mulţi alţii. Acum am 21 de ani şi pot spune că văd în ceaţă acest eveniment. Ştiu doar că, în decursul acestor 18 ani care au trecut de atunci, au apărut fel de fel de teorii în legătură cu ce s-a întâmplat. Ştiu că există mulţi revoluţionari şi, din păcate, multe victime, aşa că mă întreb câţi au fost eroi? Mă întreb acest lucru privind la ceea ce se întâmplă în societatea noastră. Pot doar să mă mai întreb ce reacţie ar putea să aibă unul dintre cei care a murit atunci? Probabil că ar avea motive să plângă dacă ar vedea cum a ajuns societatea în care a crezut el şi, desigur, ar zâmbi ironic atunci când ar vedea prostia şi nepăsarea în care ne aflăm. Aşadar, nu ştiu ce a fost atunci, pentru că nimeni nu a zis nimic clar şi, ce-i drept, atâta vreme cât nu ne dorim să ştim ce a fost atunci, ce rost îşi mai au întrebările în legătură cu acele evenimente? Până la urmă, rămâne doar faptul că în acele zile au murit oameni, mulţi oameni, şi aici este vorba de un lucru care se putea evita! Dar zilele acelea au trecut, iar acum, acei oameni trăiesc doar prin încercările de a nu-i uita definitiv. Faptul că sunt comemoraţi an de an este un lucru bun. Totuşi, consider că cea mai bună comemorare s-ar putea realiza prin faptele românilor care să fie demne de lupta pentru libertate. Respectul faţă de ei nu se rezumă doar la afişe, emisiuni TV sau buchete de flori la morminte. Dacă tot îi respectăm, să o facem prin fapte şi nu doar în aceste zile. În final, nu pot zice decât: Dumnezeu să-i odihnească în pace pe eroii/victimele lui Decembrie ’89 şi nu numai, pentru că nu au fost puţini cei care au murit pentru libertate înainte de 1989. O certitudine tristă este că ei au murit, noi i-am uitat şi astfel societatea aceasta merge tot înainte fără să-şi găsească vreun orizont“, sfârşeşte Ovidiu declaraţia ca un urlet de indignare."
Sursa este ziarul Expresul de Sud ,17 decembrie 2007.

P.S. : Dumenzeu sa ne ierte...