Potrivit Art. 21 din Constituţia României privind accesul liber la justiţie pe care îl are orice cetăţean român la alineatul 3 este specificat faptul că “Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.”
Totuşi, ce este de făcut atunci când acest lucru nu se respectă? În principiu cereri, petiţii, mersul în audienţe la cei îndreptăţiţi să ia act de problemele din sistem, şi tot aşa mai departe. Dar dacă nici asta nu dă rezultat, atunci nu-ţi mai rămâne decât să apelezi la mass-media.
Nu sunt un adept al „tele-justiţiei”, însă cred că atunci când se întâmplă ceva greşit cu care eşti nevoit să te confrunţi este de datoria ta să faci public acest lucru cu speranţa că cineva trebuie să ia în considerare cele spuse.
Aşa am procedat în aprilie 2010, şi la fel m-am văzut nevoit să continui demersul în iunie 2011. Şi dacă va fi nevoie voi continua până când cauza fratelui meu va avea parte de cele menţionate în Art. 21 al Constituţiei României.
Probabil nu sunt singurul care am fost crescut şi învăţat cu ideea că este bine ca în viaţă să accepţi unele lucruri, pentru că altfel chiar dacă ai dreptate vei avea mari probleme după aceea. Cu o asemenea atitudine ne-am învăţat să trăim, să învăţăm şi să muncim.
Doar că apar momente în viaţă în care nu te mai interesează să nu-ţi facă alţii probleme de pe urma revoltei tale, ci ştii doar că trebuie să lupţi pentru cauza ta, şi să faci în aşa fel încât puterea legilor unui stat de drept să fie deasupra puterii de influenţa a unor diverşi indivizi.
În general, asemenea personaje care se declară mai presus de legi fac o mare greşeala jucându-se cu disperarea unor oameni care nu au cum să aiba linişte ştiindu-se că sunt nedreptăţiţi.
Cată vreme cei aflaţi în suferinţă nu vor avea parte de o cauză justă, atunci atât cei vinovaţi cât şi aceia care îi protejează nu vor avea parte de linişte.
Totuşi, ce este de făcut atunci când acest lucru nu se respectă? În principiu cereri, petiţii, mersul în audienţe la cei îndreptăţiţi să ia act de problemele din sistem, şi tot aşa mai departe. Dar dacă nici asta nu dă rezultat, atunci nu-ţi mai rămâne decât să apelezi la mass-media.
Nu sunt un adept al „tele-justiţiei”, însă cred că atunci când se întâmplă ceva greşit cu care eşti nevoit să te confrunţi este de datoria ta să faci public acest lucru cu speranţa că cineva trebuie să ia în considerare cele spuse.
Aşa am procedat în aprilie 2010, şi la fel m-am văzut nevoit să continui demersul în iunie 2011. Şi dacă va fi nevoie voi continua până când cauza fratelui meu va avea parte de cele menţionate în Art. 21 al Constituţiei României.
Probabil nu sunt singurul care am fost crescut şi învăţat cu ideea că este bine ca în viaţă să accepţi unele lucruri, pentru că altfel chiar dacă ai dreptate vei avea mari probleme după aceea. Cu o asemenea atitudine ne-am învăţat să trăim, să învăţăm şi să muncim.
Doar că apar momente în viaţă în care nu te mai interesează să nu-ţi facă alţii probleme de pe urma revoltei tale, ci ştii doar că trebuie să lupţi pentru cauza ta, şi să faci în aşa fel încât puterea legilor unui stat de drept să fie deasupra puterii de influenţa a unor diverşi indivizi.
În general, asemenea personaje care se declară mai presus de legi fac o mare greşeala jucându-se cu disperarea unor oameni care nu au cum să aiba linişte ştiindu-se că sunt nedreptăţiţi.
Cată vreme cei aflaţi în suferinţă nu vor avea parte de o cauză justă, atunci atât cei vinovaţi cât şi aceia care îi protejează nu vor avea parte de linişte.
