În nopţile lungi de toamnă spre iarnă, adormeam la focul de la sobă cu poveştile bunicilor, iar mai târziu citind câte o carte la ceas de seară. Cu tot confortul caselor de la oraşe, cele de la ţară încă păstrează acel farmec al copilăriei de altădată...
Astăzi, atunci când mergem la ţară, ne readucem aminte de vremuri care par, uneori, dintr-o altă lume. Pâinea făcută la foc, mâncarea gătită de casă ne reîntoarce în timp, fie şi pentru o scurtă perioadă, la micile bucurii ale vieţii de zi cu zi.
Dacă veşnicia s-a născut la sat, tot acolo regăsim simplitatea. O simplitate care nu e uşor de găsit în micile sau marile oraşe în care trăim şi muncim. Deşi lumea satului nu mai e cea cunoscută de către bunicii şi părinţii noştri, iar mulţi dintre cei cu care am copilărit şi-au găsit un rost în viaţă prin alte părţi ale globului, amintirile sunt cele care ne readuc, iar şi iar, pe aceleaşi drumuri, uneori greu de parcurs, dar motivaţi de bucuria omului care are sentimentul că se reîntoarce acasă.
Lumea satului, aşa cum am cunoscut-o noi, cu toate greutăţile ei şi ale celor care trăiesc acolo, departe de a fi perfectă, ne aduce aminte fiecăruia dintre noi că un om care are o casă, o masă şi un loc de dormit este un om liniştit. Iar tot lumea satului, cu amintirile oamenilor lângă care am crescut, ne readuce aminte că un om sănătos sufleteşte şi fizic se poate considera un om fericit.
Poate că şi acum, toţi cei plecaţi de lângă noi se bucură de fiecare dată când revenim şi continuăm tradiţia acelor mici bucurii şi a simplităţii vieţii, aşa cum am cunoscut-o şi noi. Şi poate că, la rândul nostru, o să le povestim celor care ne vor urma câte ceva despre oamenii unei lumi a satului în care, seară de seară, la focul sobei, cei din familie mâncau şi povesteau cum le-a fost ziua care abia se încheiase.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu