Treburile cetăţii

Poate de cele mai multe ori este bine să ne căutăm şi să ne găsim, în cele din urmă, un refugiu. Fie că este vorba de un loc, o pasiune pentru un anumit domeniu sau pur şi simplu lucrurile mărunte de zi cu zi. Cu toate acestea, trăim într-o lume cu bune şi cu grele, iar implicaţi sau nu, deciziile care se iau cu privire la treburile cetăţii ne privesc şi ne afectează pe toţi. Nu putem ignora ceea ce, mai devreme sau mai târziu, va deveni o realitate. 

 

În primii ani de studenţie, aspiram către o carieră în politică. Pe lângă ideea unui loc de muncă, mă gândeam că având toate aceste probleme medicale, cumva, aş fi putut ajuta la schimbarea situaţiei în bine a celor cu care soarta nu a fost şi nu este deloc blândă. Mă gândeam la oamenii pentru care tot universul lor este o cameră de spital sau camera de zi cu zi, poate şi pentru că o anumită perioadă de timp fusesem în situaţia lor. După ce a murit fratele meu, realitatea lumii în care trăim mi-a părut şi mai dură. Într-una din serile în care priveam ştirile de la postul naţional, am văzut numărul de victime al accidentelor rutiere din 2009. Şi mă gândeam că în acea statistică se afla şi fratele meu. Miile de victime ale accidentelor rutiere cauzate de ignoranţa participanţilor la trafic, dar şi de incapacitatea statului de a avea o infrastructură rutieră capabilă să evite atât de multă suferinţă. După ceva timp am înţeles că lucrurile nu aveau cum să se schimbe. Cel puţin nu curând... Nu îmi e clar dacă din lipsă de voinţă sau pur şi simplu, în România, oamenii implicaţi în politică consideră că sunt altele priorităţile de pe agenda publică. 

În ultimii ani am ales să urmăresc mai puţin ştirile politice. Nu cred că din ignoranţă, ci pentru că am început să realizez valoarea timpului şi a modului în care fiecare dintre noi îl gestionează. Monologurile, atacurile şi antagonizarea celor care au alte opinii decât noi nu pot aduce niciun beneficiu societăţii în care trăim.  Respectul şi buna-credinţă ar fi avut şansa lor la un dialog care să unească oamenii, dar cine mai are timp de cumpătare? Cine mai vrea să reflecteze şi să vadă ce nu merge şi ce se poate face pentru ca lucrurile să funcţioneze corect?

Privesc la modul în care este abordat subiectul referendumului de peste o săptămână. Ambele tabere au recurs  la atacuri, dar nu am văzut în spaţiul public un dialog veridic. Mesaje care fac trimitere la furtul copiilor sau cele care spun că iubirea nu se votează au fost promovate în spaţiul public fără ca măcar cineva să se gândească la impactul celor spuse. Vorbim despre un exerciţiu democratic iniţiat de un număr de oameni. Vorbim despre alţi oameni care nu sunt de acord cu tema referendumului. Vorbim despre alegeri, credinţe, valori naţionale, valori universale, nu doar despre mesaje de propagandă.

Cu ce rămânem după toate acestea? Ne retragem tot mai mult spre refugii sau încercăm să citim mai multe opinii, să ne documentăm şi să alegem ceea ce conştiinta noastră ne spune să facem? Sunt întrebările care aşteaptă răspunsurile fiecăruia dintre noi.

Sursă foto