Folosim des reţelele sociale, iar asta nu mai e un secret pentru nimeni.
Alegem, de cele mai multe ori, discuţiile de chat în locul deja clasicelor
întâlniri faţă în faţă, iar când se întâmplă acest lucru suntem mai
tentaţi la ceea ce vedem în telefon decât la oamenii din jurul nostru sau la
locurile pe care le vizităm.
Sunt
chestiunile de care ne lovim, poate şi pentru că vrem să fim într-o permanentă
legătură cu ceea ce se întâmplă în lumea în care trăim. Citim atât de des ştirile,
încât la un moment dat ne oboseşte actualitatea. Cumva, simţim că ceva nu e
tocmai în regulă nici cu modul în care alegem să comunicăm şi nici cu felul în
care suntem prinşi într-un cotidian permanent.
Cineva spunea, mai în glumă, mai în serios, că absenţa de pe reţelele
sociale este un act de curaj. Dar de ce am vrea să lipsim dintr-o lume a
informaţiei actualizate, a discuţiilor cu prietenii noştri, fosţi colegi sau
alte cunoştinţe?
Cu toate că există tentaţia de a ne lăsa duşi de val şi vrem să ne încadrăm
în standardele de bunătate, frumuseţe şi importanţă a statutului social, o
privire atentă spre interior ne mai trezeşte la realitate. Avem defecte. Şi nu
sunt puţine. Avem perioade mai bune şi mai grele. Pentru unii suntem
buni, iar pentru alţii suntem dificili. Nu putem să fim într-o permanentă campanie
virtuală, în care statutul social să fie validat prin apecierile şi comentariile de la postări.
Şi atunci apar perioadele în care tăcerea ne ajută. Sunt acele
momente în care realizăm cât de puţine sunt lucrurile care contează cu adevărat în viaţă. Sunt acele clipe în care realizăm că sunt puţini cei care ne vor fi aproape cu o vorbă de încurajare sau cu o mustrare atunci când greşim. Ne reevaluăm exteriorizările din online şi începem să credem că nu trebuie să expunem nici bucuria peste măsură, dar nici necazul de care ne-am lovit cu toţii. În cel mai bun caz, dacă tot alegem să ne exteriorizăm, sperăm să fie pentru ceva ce credem că e benefic, fie că este un cadru dintr-un
peisaj, o carte bună sau un film, etc.
Privind în urmă, zâmbesc când îmi aduc aminte de o discuţie cu o fostă prietenă. Pentru că
trecuse ceva timp de când ieşeam, iar atunci era perioada afişării
relaţiei, a apărut şi întrebarea: tu de ce nu ai modificat? Dacă
ne referim la o relaţie asumată, da, cred că este o alegere şi aceasta, dar
dacă ajungem să avem relaţii cu alţi oameni doar pentru a ne valida un statut
social pe reţelele sociale, probabil că ceva nu este chiar în regulă cu acea situaţie.
Ştiu că au fost momente în care şi eu am greşit exteriorizând anumite stări personale. Nu sunt singurul care are motive de bucurie şi nici primul care a avut
motive de suferinţă. În cel mai bun sau rău caz, încerc să înţeleg câte ceva
din viaţa aceasta. Tot sper că până la final, când va fi acel moment, să fiu cât mai
aproape de a putea spune că am înţeles ceva din viaţă.
Dacă despre iubire se spune că nu se laudă şi nu se trufeşte, poate
acelaşi lucru l-am putea încerca şi noi în lumea virtuală, în care suntem tot mai mulţi. Până la urmă, răspunsurile sunt individuale, dar în urma noastră nu vor rămâne atât
intenţiile, cât mai ales cuvintele şi faptele care o vorbească de la sine
despre ce fel de oameni am fost şi cum ne-am dorit să fim percepuţi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu