Perspective

Nu știu cât și în ce măsură ne schimbă anii care trec, dar cred că sunt evenimente care lasă o amprentă puternică asupra fiecărui om. 

Poate că nu aș fi avut aceeași atitudine față de problemele oamenilor aflați în suferință dacă, la rândul meu, nu aș fi cunoscut durerea spitalelor. 

Mărturisesc că, până la momentul în care mi-am pierdut fratele, priveam accidentele rutiere ca pe evenimente tragice, de care speram că sunt feriți cei dragi. 

Dacă la început mi-am găsit cu greu liniștea interioră atunci când intram în Biserică, acum nădăjduiesc că rugăciunile ajung la cei plecați.

Am fost nevoit să accept tot ce nu se mai poate schimba, dar am început să mai dau la o parte din barierele pe care mi le pusesem singur în calea către alte drumuri sau către alți oameni. Felul meu de om introvertit s-a transformat, în timp, într-o încercare de deschidere către oameni apropiați sau către oameni de departe, de la care primesc, cu multă bucurie, gândurile lor bune.

Cred că am început să văd mai clar anumite lucruri. Știu că oricând există riscul de a pierde tot ce poate pierde un om, dar sper ca să primesc atât momentele de bucurie, cât și pe cele de tristețe, cu credința pe care o are mama mea.

La 30 de ani am început, cu pași mici, să descopăr pasiunea pentru fotografie. Îmi plac peisajele din toate sezoanele, îmi place să văd oamenii zâmbind. Atunci când revin la țară, în locurile în care mergeam cu fratele și verii mei, acum văd alți copii, care se bucură de tot ceea ce ne făcea fericiți pe noi. 

Viața merge înainte, cu lucrurile bune și cu greutățile pe care le purtăm fiecare dintre noi.