Memoria sufletească

Cu toate că în zilele noastre putem să avem mii de fotografii sau filmări, cred că poate cele mai frumoase amintiri rămân cele întipărite în memoria sufletească a fiecăruia dintre noi.

Ştiu că nu putem nega utilitatea pozelor sau a filmărilor, dar amintirea unei discuţii plăcute, zâmbetul şi privirea din ochii unui om special nu pot fi înţelese decât de cel care a simţit aceste lucruri.

Deşi aspiraţiile sau dorinţele noastre sunt motivele pentru care învăţăm şi muncim zi de zi, în cele din urmă, tot ceea ce putem să facem este să lăsăm, din toată viaţă noastră, amintirea unor oameni care n-au făcut rău atunci când ar fi putut să o facă şi, fără să fie perfecţi, au căutat să contribuie, prin lucruri mici şi mari, la ideea că viaţa alături de ceilalţi are momentele ei de neuitat.

Poate că a ne căuta liniştea sufletească este o misiune mai grea decât a încerca să reuşim din punct de vedere profesional sau material, dar cred că tocmai prin aceste căutări zilnice devenim conştienţi de fragilitatea vieţii şi de faptul că oricând se poate întâmpla ca aceia la care ţinem să ne părăsească pentru o altă lume, despre care se spune că este mai bună decât cea în care ne-am născut şi trăim.

A scrie, la început de februarie 2014, despre memoria sufletească, mă duce cu gândul la amintirile iernilor din anii trecuţi. De la iernile copilăriei, la oamenii de zăpădă şi datul cu sania au rămas amintirea unor momente fericite. 

Sursă foto