Fantomele trecutului

Chiar dacă despre trecut se spune că trebuie lăsat în urmă pentru a ne putea concentra asupra prezentului, şi a ne face planuri pentru viitor, nu putem trece cu vederea faptul că la 21 de ani de la căderea regimului comunist au rămas multe lucruri nelămurite.

Scriu rândurile de faţă din postura unuia care face parte dintr-o generaţie ce a avut şansa de a nu cunoaşte o societate închisă, aşa cum s-a întâmplat cu parinţii noştri, oameni născuţi şi crescuţi în spiritul anilor trecuţi.

Nu vreau să judec ce n-am trăit, dar vreau să înţeleg ceea ce n-aş vrea să trăiesc. Şi pentru a înţelege trebuie să cunoşti, dar mai ales să ţii cont de contextele în care au avut loc evenimentele respective.

De bine şi de rău, momentul Decembrie ’89 ne-a adus schimbarea unei dictaturi cu o democraţie, fie ea chiar şi de tranziţie. În funcţie de propriile trăiri şi amintiri, acum ne permitem să privim trecutul cu tristeţe sau amuzament, cu interes sau ignoranţă.

De ce ar trebui să ne mai intereseze trecutul? Pentru că înainte de a fi membri în N.A.T.O. şi U.E., suntem o ţară care trebuie să se împace cu propriul ei trecut, cu destinul său istoric.

Cred că majoritatea problemelor României prezente sunt cauzate de modalitatea noastră superficială de a privi lucrurile care ne afectează în mod direct. Cele mai bune exemple sunt discuţiile despre comunism şi sistemul represiv al Securităţii de Stat.

Rămâne de actualitate misterul în care a dispărut un partid unic precum P.C.R. (Partidul Comunist Român) care avea în ’89 peste 3,5 milioane de membri. Trecerea sa în ilegalitate după ’90 poate că a contat, însă nu într-atât de mult încât să nu mă gândesc la faptul că nu doar comunismul s-a folosit de oameni, ci şi oamenii s-au folosit de comunism pentru un statut social mai ridicat.

Îmi aduc aminte remarca unuia dintre profesorii noştri din facultate, care ne-a spus, referindu-se la perioada comunistă, că el nu poate să scuipe unde a pupat. Nu ştiu cât de mulţi sau cât de puţini sunt cei ca el, însă simplul fapt că aveam în faţă un om care îşi asuma trecutul m-a făcut să-l privesc cu respect.

Cu toate acestea, la nivel înalt comunismul este privit ca un subiect ce trebuie trecut cât mai mult în derizoriu. Exemplul cel mai elocvent este modul în care se raportează preşedintele Traian Băsescu la experienţa comunistă.

Dacă în 2004, în confruntarea cu Adrian Nastase, Traian Băsescu, candidatul A.D.A (Alianţa Dreptate şi Adevăr), întreba “ce blestem o fi pe poporul asta de trebuie să aleagă între doi comunişti?”, după ce-a ajuns în funcţia de preşedinte al Ţării, şi a condamnat în Parlamentul României regimul comunist drept unul criminal, acesta a trecut în tabăra anticomunistă, acuzându-şi adversarii politici, cu acelaşi trecut ca şi el, de comunism.

Sigur, exemplul domnului Băsescu este unul cât se poate de autentic. Domnia sa este un om care a reuşit în comunism, a reuşit în capitalism, deci confirmă mitul potrivit căruia una dintre principalele caracteristici ale românilor este adaptabilitatea.

Pe de altă parte, tot în mister au rămas şi abuzurile comise de către reprezentanţii oraganelor represive care şi-au torturat şi omorat cu bună ştiinţă semenii. Vinovaţi? Desigur, nu există. Şi dacă mai sunt în viaţa, aceştia se bucură de o viaţă pe care tocmai ei le-au refuzat-o celor care au avut de suferit.

Nu vreau să generalizez, şi pentru asta trebuie să spun, pentru a nu exista neclarităţi, că fără o delimitare clară a modului în care ne raportam la trecut, riscăm să facem ce-am auzit şi până acum.

Tocmai de aceea, nu putem condamna un regim politic pentru faptele comise individual de reprezentanţii săi, cum la fel nu poţi condamna o instituţie de securitate a Statului pentru abuzurile comise de reprezentanţi ai săi.

Ştiu că este simplu să zicem că toţi sunt la fel, şi astfel să ne resemnăm spunând că trebuie să trecem mai departe, dar nu cred că putem trece mai departe fără să spunem clar că fiecare dintre noi, indiferent de regimul politic în care trăieşte, este responsabil pentru ceea ce face.

Concluzia la cele scrise anterior este că trebuie să fim responsabili, si să nu ignorăm greşelile trecutului, pentru că exista riscul ca pe viitor să fim predispuşi la repetarea lor.