Despre România şi români s-au scris şi spus atât de multe lucruri, încât mă tem ca şi eu să nu apelez la clişeele întâlnite în orice cuvântare, cu ocazia momentelor în care suntem mândri de ţara noastră sau a celor în care spunem cu regret că n-am avut şansă, şi de aceea nu ne-am născut în locul potrivit.
Poate şi de aceea România este privită diferit, în funcţie de momentele de fericire sau de problemele prin care trec cetăţenii săi. În mod ciudat, apelul la unitate cu ocazia sărbătoririi zilei naţionale a devenit un paradox, dat fiind faptul că România este o ţară divizată atât teritorial, prin pierderea Basarabiei şi a Bucovinei de Nord, cât şi uman, deoarece se pare că nu putem trăi decât despărţiti si ingnoranţi unii faţă de ceilalţi.
Astfel, fie că recunoaştem sau nu, solidaritatea între români este un lucru rar. Nu cred că trebuie să mai dau exemple pentru a demonstra ceea ce spun. În cele din urmă, răspunsurile se află la fiecare dintre noi.
Pe de altă parte, trebuie să recunosc că în trecut, probabil datorită vârstei, nu-mi era greu să folosesc cuvinte mari pentru a evidenţia originile românesti. Acum, odată cu trecerea anilor şi după ce i-am citit pe Octavian Plaler, Petre Ţuţea sau Emil Cioran mă văd nevoit să fiu mai reţinut.
Astăzi, imi este suficient să-l citez pe O.Paler, cel care spunea că “România nu este doar o ţară, ci un destin”. Aşadar, nu-mi rămâne decât să-mi accept destinul cu bune şi rele, şi cu speranţa unui om încercat, aşa cum cred că sunt eu, care trebuie să creadă în viitorul său legat de ţara în care trăieşte.
Ştiu că de multe ori ne este mult mai la îndemână să avem regrete faţă de România. Sunt multe probleme şi cel mai probabil ele nu se vor rezolva prea curând. Totuşi, ţara asta nu se poate schimba în bine decât dacă noi nu ne vom schimba în bine modul în care alegem să trăim aici.
Spunem că suntem mici şi oricum deciziile nu depind de noi.Cu toate astea, ne alegem singuri reprezentanţii politici şi se pare că de prea puţine ori ne-a interesat cu adevărat ceea ce votăm.
Închei prin a-mi aduce aminte de spusele lui Constantin Rădulescu-Motru din “Sufletul neamului nostru“ în care vorbea despre sentimentele sincere de patriotism ale românilor ce fac lucruri atât de simple, dar cu o mai mare importanţă decât orice discurs politic. Printre exemplele sale, erau cele ale românilor care îşi cresc şi educă bine copiii, a profesorilor care îşi respecta meseria, a tuturor românilor care îşi fac pur şi simplu datoria faţă de ei şi ţara lor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu