Între responsabilitate şi apelul la divinitate

Pentru că nu a trecut mult timp de la alegerile prezidenţiale din 2009, ne putem aduce aminte atmosfera de atunci. Unii dintre comentatorii politici au numit bipolarizarea dintre tabara pro Băsescu şi anti Băsescu, drept o Romanie ruptă în două.

Campania a fost una dură, în care fiecare dintre noi a decis aşa cum a considerat de cuviinţă, însă de aici şi până la o ruptură în societate, este cale lungă. De aceea, prefer să fiu mai rezervat, când vine vorba despre comentariile spectaculoase ale analiştilor politici.

Despre candidati, trebuie spus că fiecare dintre ei, fie că vorbim de T. Basescu, M. Geoana şi C. Antonescu, au pus în practică ceea ce au crezut ca i-ar putea face câştigători. Fiind vorba de o competiţie electorală şi nu de un examen bazat pe competenţe, proiectele politice nu au contat iar în unele cazuri, nu au existat.

Ştiu că sună a clişeu pentru mulţi dintre noi, apelul la un proiect politic, cum la fel se întamplă atunci când vorbim despre partide, doctrine, ideologii, reprezentare, responsabilitate, etc. Pentru nivelul de credibilitate al clasei politice româneşti, culpa cred că aparţine în totalitate celor ce populeaza structurile politice din ţara noastră.

Nu cred că românii sunt săturaţi de politică, ci mai degraba de nivelul în care se desfaşoară competiţia electorală, care are urmări directe asupra modului de administrare al statului. Ce om politic din Romania, poate să vorbească despre un proiect politic, câtă vreme nici el nu crede în ceea ce spune?

Şi fiindcă orice competiţie are în cele din urmă, un învingător, alegerile prezidentiale din decembrie 2009 au fost caştigate la limită, de către presedintele în exerciţiu, T. Băsescu. Nu vreau să comentez speculaţiile despre frauda electorala sau nivelul de campanie practicat de către echipa domniei sale. Sunt oameni mult mai documentaţi şi pricepuţi, care au vorbit despre aceste fapte.

Eu vreau să discut despre felul în care s-a prezentat candidatul T. Băsescu în faţa românilor cu drept de vot, dupa un mandat de cinci ani. Felul în care a sedus masele a funcţionat, dovada fiind voturile ce le-a obţinut. Nu imi aduc aminte să fi vorbit despre soluţii la criza economică sau proiecte politice. Pot menţiona apelul la sentimentul de frică faţă de celebrii moguli şi mai ales, a speculat aşa cum trebuia, dorinţa de sânge a românului cu pregătire intelectuală minimă sau medie, pentru cei bogaţi.

Dacă ne aducem aminte de nuvela istorică a lui Costache Negruzzi –“ Alexandru Lăpuşeanu”, nivelul de fustrare al maselor faţă de boieri, în prezent faţă de bogaţii ţării, a rămas unul constant. De aceea, dintre toţi candidaţii prezenţi la alegeri, cel care şi-a însuşit cel mai bine rolul, după nevoile poporului român, a fost preşedintele în funcţie, Traian Băsescu.

Astăzi, citind titlurile din ziare şi simţind noi înşine felul în care este guvernată ţara, în condiţiile unei crize economice mondiale, spunem că suntem sătui de politică şi alegem să privim dezamagiţi ceea ce ni se întâmplă. Despre viitor, ne este clar că nu pare unul promiţător.

Aşa că, ce ne râmâne să facem? Să fim responsabili în primul rând noi, pentru ca apoi să responsabilizam prin votul nostru pe cei care îi votam cu ocazia campaniilor electorale sau să ne rugăm la Dumnezeu şi să privim spre cer?

Sătui de clasa politică şi de alegeri, probabil ar fi multe răspunsuri care fac apel doar la divinitate, mai ales din partea celor ce s-au lasat seduşi în campanie de către cei care acum, fac orice, mai puţin să dea dovadă de responsabilitate.

Îmi aduc aminte discuţiile din perioada alegerilor prezidenţiale cu rudele şi prietenii mei. Unele duse până acolo, încât mă gândeam cine este cel vinovat, eu că încerc să îi spun că să îşi lărgească orizontul de aşteptare şi dupa alegeri sau cel care dorea să voteze cu ură, pentru doar aşa o sa le fie rău celor pe care îi considera vinovaţi pentru modul în care îşi duce viaţa de zi cu zi.

Poate este un caz izolat, dar îmi pare ceva tipic românesc. Ieri, am auzit că cineva cunoscut, a mers să se roage la o mănăstire, ca să-i mearga bine la serviciu, pentru că se anunţă vremuri grele. Sunt de acord că rugăciunile ne ajuta, ne oferă încredere şi speranţa, dar nu cred că putem spera fără să alegem cu capul pe umeri, ceea ce credem ca este bine pentru viaţa de pe pământ.

Nu, nu mă bucur pentru momentele prin care trec cei care l-au votat pe T. Băsescu, iar astfel au pus înainte de orice, apelul la ură pentru foştii boieri din trecutul medieval, actualii moguli din prezentul zilelor noastre. Fiindcă trăim într-o democraţie liberală, alegem cu toţii şi suportăm în aceaşi măsură consecinţele voturilor noastre.

În final, sper să ne dea de gândit lucrurile menţionate anterior. Cei care ne considerăm credincioşi, este normal şi necesar să credem în Dumnezeu, dar cred de asemenea, că fără să fim responsabili pentru ceea ce facem în viata aceasta, va fi greu să găsim raspunsuri la problemele prin care trecem.