În vremuri normale, alegerile ar fi avut loc la începutul verii, înainte de perioada vacanţelor şi cu gândul la concediile care vor fi urmat.
Contextul în care trăim a modificat starea de fapt cunoscută, iar pe cale de consecinţă nici campania pentru alegerile locale nu mai este cea ştiută. Pe lângă problemele de zi cu zi, cele cunoscute atât de cetăţeni,cât şi de competitorii politici, ne confruntăm cu noi probleme pentru care rezolvările sunt încă necunoscute.
Cum vor funcţiona şcoliile la început de an? Când şi în ce condiţii îşi vor relua activitatea instituţiile şi firmele private care până acum s-au văzut nevoite să găsească soluţii temporare? Ce se va întâmpla cu sistemul de învăţământ universitar? Şi nu în ultimul rând, cât de pregătit este sistemul medical pentru a putea face faţă unor provocări mult mai mari decât cele cunoscute până în prezent?
Sunt momente în destinul unei naţiuni, poate a unei lumi întregi, când nu mai ajunge să spunem că o problemă cu care se confruntă cineva nu îi afectează pe ceilalţi. Tot ce se întâmplă de câteva luni ne-a demonstrat că nu putem să trăim singuri, că individualitatea are limitele ei, iar în clipele de cumpănă, doar prin dialog, consens şi angajamente comune putem să găsim alternative pentru ca lumea în care trăim să îşi regăsească încrederea şi speranţa.
Este greu de spus cum va fi această competiţie electorală, în contextul în care zilnic apar noi cazuri, iar pe lângă cei care boicotau constant alegerile, acum sunt şi o categorie importantă de oameni care se tem să meargă la vot. În acest caz, poate cel mai bine ar fi ca de data aceasta, alegerile să depăşească vechile dispute binecunoscute. Fără încredere, fără respect va fi greu, iar în aceste zile cu toţii trebuie să ne regăsim încredere în noi înşine şi în cei de lângă noi.
Cu toţii avem de ales. Fie că rămânem acasă şi privim competiţia de la distanţă sau încercăm să înţelegem că fiecare putem face binele acolo unde trăim şi sunt cei dragi. De la cele mai îndepărtate sate, comune până la marile oraşe, odată cu aceste alegeri locale poate ar fi bine să discutăm mai mult despre comunităţi, oameni, încredere.
Sursă foto
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu