marți, 24 februarie 2015

Nopţile suferinţelor




Nu îmi e clar dacă suferinţa trăită de un om îl face să privească mai mult spre bine, dar clipele de încercare sunt momente care dau de gândit.  Pe la 12-13 ani, când începusem perioadă operaţiilor din Craiova, nopţile îmi păreau cele mai grele încercări. Cu trupul  supus de dureri, mă îndepărtam tot mai mult de speranţa unor nopţi liniştite.

Sufeream mult şi pe lângă mine sufereau părinţii şi fratele meu.  A fost greu.

Recent, propriul trup m-a supus altor încercări. Timp de câteva nopţi am revenit în atmosfera nopţilor de nesomn. Dureri  puternice, îngrijorarea părinţilor şi, deşi fratele meu lipseşte, de Acolo s-a rugat să trecem cu bine.

Spuneam despre suferinţă, poate că nu ne face mai buni, dar momentele în care suferim ne dau de gândit la situaţia în care suntem. Realizăm că, de multe ori, am privit superficial lucrurile şi am ignorant ceea ce contează. Doar în asemenea momente înţelegem importanţa simplităţii. 

Sperăm să avem timp pentru a ne îndrepta greşelile. Sperăm la gândul unor nopţi liniştite.



Un comentariu:

  1. Esti puternic, Ovidiu. Vei trece peste toate. Carmen Rodikaa

    RăspundețiȘtergere