Suntem oamenii care ne-am fi dorit să fim?

Cu toţii ne amintim cum în copilărie şi mult timp după aceea eram întrebaţi ce vream să fim când vom ajunge mari. Probabil că atunci ne gândeam la viitoarea noastră profesiune, dar acum ne putem întreba dacă nu cumva întrebarea avea alt sens?

Odată cu trecerea timpului constatăm cum dorinţele din copilărie şi adolescenţă se schimbă, poate şi pentru că noi suntem într-un continuu proces de schimbare, în care soarta, hazardul şi motivaţiile personale îşi pun amprenta asupra opţiunilor de zi cu zi.

Ce mi-am dorit să fiu când eram copil? Cred că am vrut să fiu un om de care părinţii, bunicii şi ceilalţi oameni apropiati să fie mândri, deoarece, ca orice alt copil, reprezint suma tuturor speranţelor şi a aspiraţiilor pentru o lume mai bună.

Îmi pusesem în gând, marcat de experienţele medicale din spitale, să devin un medic care să-i ajute pe cei aflaţi în nevoie şi care să nu condiţioneze pacienţilor săi practicarea meseriei.

Şi gândul acesta a fost o perioadă îndelungată de timp, iar "dovezi" în acest sens cred că au rămas scrisorile din corespondenţa cu Andreea. Poate că erau doar aspiraţiile unui liceean sau poate că m-am temut să nu greşesc, asemenea medicului care mi-a greşit operaţiile, dar, într-un fel sau altul, viaţa se pare ca a avut pentru mine un alt plan.

Aşa că am ales Ştiinţele Politice, un domeniu pe care deşi cei apropiaţi l-au privit cu reţinere, m-au sprijinit ştiind că este ceea ce voiam să fie. Cu toate că au fost destule momente de îndoială, cred că este cea mai bună opţiune pe care aş fi putut să o aleg.

Poate că nu voi reuşi niciodată să fac toate lucrurile bune pe care le poate face un medic, dar cumva cred că, indiferent de domeniul de activitate, dacă îţi practici munca cu seriozitate poţi să îţi aduci contribuţia la ceea ce se numeşte binele comun.

Nu ştiu dacă acum, cea de-a doua opţiune a mea, cea de student al Facultăţii de Drept, poate fi considerată ca fiind potrivită, dar poate că îmi voi da seama de acest lucru în timp.

Poate că în 2009 nu eram pregătit sufleteşte să reîncep un lucru pe care poate l-ar fi făcut fratele meu Dragoş, dar sper să finalizez cu bine aceste studii. Şi aşa, poate că, acolo Sus, cineva se va bucura ştiind că are un frate care încearcă să reziste şi să ducă înainte planurile pe care le-ar fi avut şi el.

Revenind la sensul întrebării, cred că ea nu se referea la opţiunea noastră profesională, ci mai degrabă la alegerile personale, de la cele mai mici gesturi şi până la cele mai importate decizii din vieţile noastre.

Probabil că răspunsurile cele mai bune şi le poate căuta fiecare dintre noi în inima sa, în gândurile, cuvintele şi faptele sale.

Sursă foto