miercuri, 24 iunie 2015

Solidaritate




Sunt destule problemele cu care noi, ca ţară, ne confruntăm. Constatăm lucrul acesta raportându-ne la ceea ce ar trebui să fim şi la ceea ce suntem în realitate. 

Sunt evidente deficienţele din educaţie, sănătate, justiţie, apărare sau dezvoltare comunitară. Pentru toate acestea învinuim, şi la drept vorbind, guvernările care nu sunt capabile să ofere soluţii la problemele societăţii noastre.

Cu toate acestea, sunt şi domenii în care ocupăm locuri deloc onorabile, în contextul în care vorbim strict de ceea ce putem face noi, nu de ceea ce ar trebui să facă cei ce ne reprezintă la nivel politic sau cei care ne guvernează.

În România, doar 1,7% dintre oameni donează sânge. La nivelul Uniunii Europene, 4% din populaţie donează sânge pentru cei aflaţi  în nevoie. Suntem, aşadar, mai jos de media europeană în privinţa unor gesturi individuale de umanitate.

Nu vorbim de cazurile celor care din motive medicale nu pot dona sânge, ci de cei care ar putea să facă lucrul acesta, dar cu toate asta trec pe lângă campaniile de sensibilizare faţă de situaţia celor aflaţi în nevoie.

Mărturisesc că, până de curând, nu am conştientizat importanţa unui asemenea gest, cu toate că experienţele din spitale şi cele persoanele ar fi trebuit să mă conducă, mult mai devreme, către un centru de donare de sânge.

Nu pot să uit că nici nu intrasem bine în centrul de donare de sânge şi o femeie întreba de sânge pentru soţul ei. Am văzut şi alţi oameni disperaţi, care căutau sânge pentru cei apropiaţi, oameni ce se aflau pe paturile de spital.

În faţa unor asemenea imagini, ne putem întreba de ce suntem indiferenţi faţă de suferinţele celor aflaţi în nevoie?

Gândul că oricând putem fi în locul celor caută sânge pentru cei apropiaţi trebuie să ne conducă către decizii corecte. Astfel, putem realiza că solidaritatea societăţii se arată în momentele în care oamenii nu sunt lăsaţi singuri în faţa suferinţelor.

Se spune că un om, care donează sânge, salvează alte trei vieţi. Cu siguranţă, acest om caută să se salveze pe sine, încercând să devină un om mai bun. 

Sursă foto: oradetimis.ro