sâmbătă, 22 martie 2014

Idealuri





Într-un interviu acordat după 1990, unul dintre partizanii români din Munții Apuseni spunea că un om nu poate să trăiască fără demnitate. Cu toate acestea, timp de aproape jumătate de secol, oamenii au continuat să supraviețuiască, adaptându-se vremurilor sau izolându-se în locurile și lecturile încă neatinse de realismul unui regim politic totalitar.

Astăzi, noi, cei care am trăit prea puțin în comunism pentru a putea emite judecăți de măsură cu privire la modul în care ne-am fi raportat la un asemenea regim politic, încercăm să ne regăsim în idealurile în care să credem.

Fie că este vorba de aderarea la o structură politică, implicarea într-un ONG sau pur și simplu participarea la un miting, considerăm că fiecare poate aduce o schimbare în bine locurilor în care ne-am născut și trăim.

Mărturisesc că nu de puține ori mi s-a spus că sunt un idealist și că problema oamenilor care au idealuri este că acestea le vor aduce multe dezamăgiri. Privind la ce se întâmplă pe drumurile României, în care mor mii de oamenii, iar alte mii au de suferit, știu că este vorba de o luptă continuă.

Cu siguranță că atașarea emoțională față de un ideal va aduce, la un moment dat, sentimentul de dezamăgire și de neîncredere în propriile forțe. Cu toate acestea, cred că trebuie să mergem mai departe cu gândul că deși sunt lucruri ce se întâmplă mereu, întotdeauna se va găsi altcineva care va continua să creadă și să fie parte a unei lumi mai suportabile. 

Nu știu dacă idealismul este doar o etapă a vieții, a celor tineri, dar pot să sper că idealurile de acum o să mă însoțească în toți anii ce vor urma, atâția câți vor fi ei. Poate atunci, la final, va exista un sentiment de liniște sufletească și de împăcare cu toate încercările vieții.

marți, 18 martie 2014

Oglinda sufletului





Credincioși și necredincioși, puternici și vulnerabili, curajoși și lași, optimiști și pesimiști, suntem oamenii vremurilor în care trăim, nici mai bune și nici mai rele decât alte timpuri, în care viața își urmează cursul, iar la final plângem când suntem părăsiți de cei dragi și ne gândim că inevitabil o sa vină clipa în care și noi vom ajunge să-i părăsim pe cei la care ținem. 

Scăpați din rutina zilnică, în momentul în care ajungem seara acasă, ne întrebăm dacă mai există și altceva decât ceea ce am trăit? Deși suntem tentați să credem că experiențele negative vor aduce la rândul lor alte experiențe negative, se întâmplă uneori să înțelegem că suntem binecuvântați de prezența și de gândurile bune ale unui om rar, ale cărui cuvinte și fapte ne transmit acel sentiment de liniște sufletească.

Poate că zilele nu ar fi fost atât de agitate, iar nopțile de nesomn ar fi fost mai rare dacă am fi privit mai devreme acei ochi, oglinda unui suflet bun, care ne spun că lumea în care trăim e un loc frumos, iar fericirea nu ține cont de reușitele profesionale pentru care ne zbatem, ci de clipele rare ce se vor transforma în amintiri de neprețuit.

Nu știm ce ne va aduce ziua de mâine, dar cred că este important să adormim și să ne trezim cu un gând bun pentru cineva la care ținem. Poate că astfel gândurile noastre bune vor ține acea persoană departe de tot răul care i-ar putea apărea în cale și de tristețea ce tulbură multe inimi încercate.

Dacă trecerea timpului lasă urme asupra trupurilor noastre, atunci este suficient să ne aducem aminte de bunici sau să ne privim părinții și să realizăm că noi suntem aici doar pentru că la baza familiei a stat o legătură sufletească puternică prin sentimentele ei sincere, respect și încredere.

Cu siguranță că sunt multe de spus despre oameni și sentimentele lor alese, dar uneori tăcerea cuvintelor este înlocuită doar de liniștea privirilor, iar în acele momente are loc poate cea mai pură legătură de comunicare între două suflete care se îndrăgesc.