miercuri, 31 iulie 2013

Despre lucrurile cu adevărat importante în viaţă





Întrebaţi care ar fi cele mai frumoase sentimente, probabil că oamenii ar vorbi despre iubire ca fiind principala resursă pentru fericire. Fie că este vorba de iubirea faţă de părinţi, faţă de fraţi şi surori, faţă de femeia aleasă sau faţă de prieteni, nobleţea acestui sentiment aduce însă şi suferinţa atunci când oamenii care ne sunt dragi încep să plece din vieţile noastre.

Rămaşi singuri, unii dintre noi ajungem să ne refugiem în pasiunile noastre, pe care încercăm să le înlocuim cu iubirea faţă de o persoană dragă. De curând, un om deosebit mi-a spus că ea crede că şi cei care şi-au concentrat vieţile pe cariere au iubit cândva, când poate au dezamăgit sau au fost dezamăgiţi.

Poate că succesul profesional are rostul lui, însă îmi aduc aminte cuvintele unei diplomate de carieră, cea care spunea că diplomele de pe pereţi nu pot înlocui iubirea unui soţ, a copiilor şi nepoţilor.

Acelaşi lucru îl spunea şi Ştefan Iordache, în cartea de memorii „Regele scamator”, când a fost  întrebat de regretele vieţii sale, el a vorbit de lipsa copiilor, atât de necesari într-un cămin.

Nefiind încă în situația de a înţelege pe propria piele ce înseamnă să ai o familie, pot spune însă că înţeleg de la părinţii mei ce înseamnă să îţi pierzi un fiu. Oamenii care şi-au văzut copiii îngropaţi înaintea lor au în suflet şi în priviri ceva aparte, care exprimă atât durere, disperare, dar şi blândeţe faţă de copiii altor părinţi pe care soarta i-a fericit să-i aibă aproape. 

Dacă în viaţa ar trebui să respectăm proverbul care spune că datoria unui om este să sădească un pom, să construiască o casă şi să aibă o familie, oare câţi dintre noi vom putea spune, la finalul vieţii, că ne-am achitat datoria faţă de pământul pe care-l vieţuim?

Sursă foto: garbo.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu