Vizita lui Crin Antonescu din Craiova

Vineri, 25 martie a.c., P.N.L.-filiala Dolj a organizat o întalnire la “Casa Studenţilor” cu membrii şi simpatizanţii mişcării liberale din Craiova, în cadrul căreia a fost prezent preşedintele P.N.L., Crin Antonescu.

Fără îndoaială, veţi spune că orice pădure are uscăturile ei, iar un partid politic cu atât mai mult. Chiar şi aşa, în sală se puteau vedea acei liberali, cu sau fără carnet de partid, pentru care opţiunea liberală este înainte de toate o convingere proprie, şi nu un interes de moment.

Astfel, despre vizita în sine a liderului liberal se poate spune că a urmărit două aspecte:

1) Prezentarea propunerilor P.N.L. pentru funcţia de primar al Craiovei;

2) Mobilizarea electoratului liberal şi explicaţiile de rigoare cu privire la Uniunea Social Liberală;

Legat de primul punct, P.N.L. şi-a propus pentru alegerile locale din 2012 câştigarea funcţiei de primar al Craiovei. Dat fiind faptul că electoratul liberal tinde să devină tot mai omogen în zona urbană, se poate vorbi despre şanse reale pentru câştigarea mandatului de primar, care ar putea fi şi primul primar liberal al Craiovei.

În acest sens, şi-au anunţat intenţia de a candida:

-Cristina Calangiu, fost manager al Spitalului de Urgenţă Nr. 1 din Craiova, Preşedinte P.N.L. Craiova;

-Pavel Badea, fost jucător al clubului de fotbal Universitatea Craiova, în prezent consilier în cadrul Consiliului Local Craiova;

-Ionuţ Stroe, singurul parlamentar liberal din Craiova, ales în alegerile legislative din 30 noiembrie 2008;

Legat de cel de al doilea punct, prin prezenţa şi discursul său, preşedintele P.N.L., Crin Antonescu, a legitimat cele trei propuneri care vor da viitorul candidat pentru Primăria Craiova. De asemenea, o parte importantă a discursului a fost aceea în care s-au expus motivele pentru care P.N.L. a fost nevoit să-şi oficializeze alianţa din opozitie cu P.S.D., ce poartă titulatura de “Uniunea Social Liberală”.

Pentru că una dintre strategiile de marketing politic a celor din P.D.-L. este de a decredibiliza P.N.L. şi alianţa politică cu P.S.D., Crin Antonescu a ţinut să le rememoreze celor prezenţi în sală faptul că întodeauna după 1990 P.N.L. s-a aliat cu oricine a vrut să apere valorile democraţiei şi ale libertăţii în România.

Fie că vorbim despre Convenţia Democratică Română, “Alianţa Dreptate şi Adevăr” cu P.D. şi “Uniunea Social Liberală” cu P.S.D., liberalii au fost nevoiţi să aleagă pe principiul răului celui mai mic.

Pentru că nu se putea trece cu vederea discuţia despre stânga şi dreapta politică din România, un subiect care este dezbatut de mulţi oameni pentru care ideologia politică este un pretext şi nu o cauză, liderul P.N.L. a explicat de ce Preşedintele României, Traian Băsescu, nu este un om de stânga sau de dreapta, din simplul motiv că este un om fals.

Nu au fost uitaţi nici grupul de intelectuali prezidenţiali, printre care se numeră V. Tismăneanu, H.R. Patapievici, A. Pleşu, G. Liiceanu şi M. Cărtărescu.

Faţă de aceştia din urmă, Crin Antonescu şi-a exprimat neînţelegerea pentru cei care dezaprobă totalitarismul, dar aprobă tacit sau cât se poate de direct tendinţele şi excesele autoritare ale preşedintelui în funcţie al României.

Din dorinţa de a încheia întalnirea într-un ton optimist, liderul liberal şi-a exprimat speranţa şi credinţa că P.N.L. poate da României perspective mult mai promiţătoare decât cele oferite de actuala guvernare.

În cele din urmă, viitorul nostru depinde de opţiunile fiecăruia dintre noi. Să sperăm că vom ţine cont de acest lucru la viitoarele alegeri electorale.

Grija statului pentru cetăţeni

Una dintre principalele teorii ale ştiintelor politice spune că oamenii s-au organizat în entităţi statale şi au apelat la politicieni pentru că nu puteau să se conducă singuri.

Fie că vorbim despre statul minimal (specific doctrinelor liberale) sau maximal (susţinut de către socialişti), pe lângă diferenţele specifice dintre cele două forme de organizare, obligaţia de bază a statului este de a asigura un climat de încredere şi siguranţă pentru cetăţenii săi.

Fără acest lucru elementar, existenţa societăţii organizată prin intermediul statului este pusă în pericol de nerespectarea legilor care duce implicit la anarhism.

Tragicul eveniment din Japonia, pe lânga drama unei naţiuni, ne-a prezentat o formă de organizare statală sigură, în care cetăţenii pot să aibă încredere în statul lor.

Numai comparând cifrele ultimelor două mari dezastre care au lovit lumea, cutremurul din Haiti (ianuarie 2010) şi cel din Japonia (martie 2011) putem observa diferenţele dintre un stat care răspunde de siguranţa propriilor cetăţeni şi un altul ale cărui speranţe sunt mult mai aproape de divinitate, decât de propria-i modalitate de organizare.

Astfel, cutremurul din Haiti de 7,3 grade Ricther s-a soldat cu 100.000 de victime, în timp ce recentul cutremur din Japonia, deşi a avut magnitudinea de 8,9 grade Ricther a făcut aproximativ 2.414 morţi şi 3.118 de răniţi.

Fiindcă nu suntem niciodată prea departe de tragedii, noi, românii, nu putem uita de cele două mari cutremure care au lovit România :

- 10 ianuarie 1940, atunci când în urma unui cutremur de 7,4 grade Ricther au decedat 1.000 de oameni şi au fost 4.000 de răniţi;

- 4 martie 1977, în urma unui cutremur de 7,2 grade pe scara Ricther au decedat 1.578 de oameni şi au rezulatat aproximativ 11.300 de răniţi;

Pentru că de obicei suntem oamenii stărilor de moment, în cazul în care n-am uitat, ne putem aduce aminte de cutremurul din seara zilei de 25 aprilie 2009, care spre şansa noastră a avut doar 5,3 grade Ricther, şi de pe urma căruia nu au existat răniţi sau morţi.

Chiar dacă nu ne-am împăcat cu ideea aceasta, dezastrele naturale sunt pentru orice stat o încercare peste care modalitatea sa de organizare trebuie să treacă cu cât mai puţine victime omeneşti şi fără mari pagube materiale.

Suntem mai aproape de modelul de organizare statal japonez sau de cel haitian? Asta este o întrebare la care nu ne rămâne decât să tragem nădejde că nu vom primi prea curând un răspuns.

Până atunci, dacă tot ne-am lămurit cu grija statului român faţă de proprii cetăţeni, nouă, românilor, nu ne mai rămâne decât să sperăm că Cel de Sus se va îndura de soarta noastră, şi ne va ţine departe de a cunoaşte tragediile altora.

Exerciţiu de imaginaţie

În timp ce o văd pe Marie-Rose Mociorniţă încerc să fac un exerciţiu de imaginaţie, şi mă întreb cum ar fi dacă România ar avea un preşedinte femeie? Nu, nu mă refer la Elena Udrea, dacă la asta vă gândiţi.

Am învăţat că indiferent de gen, masculin sau feminin, un om poate să fie la fel de bun sau de rău, în funcţie de educaţie, pregătire, idealuri şi modalitatea prin care şi-a propus să-şi atingă ţelurile.

Poate greşesc eu, dar în linii mari cred că odată cu trecerea timpul în România s-au mai înlăturat din preconceptele care există cu privire la femei. Sigur, mai rămân multe de facut, şi ar fi fals din partea noastră să spunem că nu există anumite bariere care înca nu s-au depăşit.

Cu toate acestea, prin educaţie, argumente şi respectarea drepturilor şi a obligaţiilor fiecăruia dintre noi trebuie să avem alte perspective cu privire la egalitatea reală de şanse dintre bărbaţi şi femei.

Doar aşa, poate într-un viitor nu prea îndepărtat, am putea avea în fruntea Ţării primul preşedinte femeie, care cu inteligenţă, frumuseţe, eleganţă, onestitate şi înţelegere ar putea da ţarii noastre încrederea de care are nevoie fiecare român.